Ciucă: „Suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor de gaze pentru iarnă”. La ce nivel au ajuns rezervele României

Ciucă: „Suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor de gaze pentru iarnă”. La ce nivel au ajuns rezervele României

„România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă”, a scris şeful Guvernului pe Facebook .

Potrivit premierului, în prezent depozitele de gaz întrec ţinta asumată de România până la 1 august. „În acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre. Ţinta pentru 1 august este de 46%, iar România a depăşit-o încă din prima jumătate a lunii iulie.

„Suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă ca urmare a faptului că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat. Astăzi a fost atins procentul-record de 70% de gaz din producţia internă, trimis în depozitele naţionale. Obiectivul stabilit la nivel european este ca, până la 1 noiembrie, depozitele de gaz ale tuturor statelor membre să fie cel puţin 80% pline. Menţinând ritmul accelerat, vom reuşi să atingem acest procent chiar înainte de termen”, a mai explicat premierul Nicolae Ciucă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda