Ciucă, scrisoare comună către preşedintele Comisiei Europene, pentru propunerea unor măsuri pentru fermieri

Ciucă, scrisoare comună către preşedintele Comisiei Europene, pentru propunerea unor măsuri pentru fermieri

Premierul a anunţat că a semnat, împreună cu omologii din Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia, o scrisoare comună adresată preşedintelui Comisiei Europene, prin care propune un set de măsuri pentru reducerea dezechilibrelor privind importurile de cereale.

FOTO Guvernul României

FOTO Guvernul României

„Avem o responsabilitate față de fermierii români și căutăm constant soluții pentru dezvoltarea continuă a agriculturii românești. Din acest motiv, am semnat împreună cu omologii mei din Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia o scrisoare comună adresată președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care propunem un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create în piață de importurile masive de cereale ucrainene”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit sursei citate, măsurile propun „suplimentarea fondurilor europene distribuite fermierilor drept compensații, dar și posibilitatea folosirii acestor bani pentru direcționarea exporturilor ucrainene către țările din Africa și Orientul Mijlociu”, acordarea unui „sprijin financiar european pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din statele noastre, dar și pentru operatorii din piață care au nevoie de vehicule suplimentare”, dar și o rețea de transport bine pusă la punct, prin care produsele provenite din Ucraina vor putea fi trimise mai rapid către țările importatoare din alte regiuni ale lumii.

Semanatorii mai solicită ca „Uniunea Europeană, în colaborare cu Programul Alimentar Mondial (World Food Programme) să creeze o soluție prin care cerealele ucrainene să fie achiziționate, pentru a nu rămâne în UE” și să fie urgentat procesul de ajutorare a fermierilor europeni și crearea unor mecanisme automate de sprijin pentru fermierii din regiunile afectate.

„Comisia Europeană să ia în calcul reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina, care beneficiază acum de scutire”, mai arată scrisoare, subliniind că „problemele întâmpinate de fermierii români, afectați de tranzitul cerealelor ucrainene, au fost prezentate președintelui Comisiei Europene de către președintele Klaus Iohannis, în ultima sa vizită la Bruxelles. Șeful statului a cerut reînceperea dialogului tehnic între Comisie și ministerele Agriculturii din statele afectate, pentru recalcularea cuantumului compensațiilor”.

De asemenea, ăotrivit sursei citate, „acest pachet de măsuri se va adăuga programelor pe care Guvernul României și Comisia Europeană le derulează în sprijinul fermierilor din țara noastră”, iar „România continuă să fie alături de Ucraina în fața agresiunii rusești și să susțină țara vecină prin orice mijloace diplomatice, economice și umanitare”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”