Ciucă: România nu e în pericol de recesiune. Ce spune premierul despre creșterea salariului minim

Ciucă: România nu e în pericol de recesiune. Ce spune premierul despre creșterea salariului minim

Premierul Nicolae Ciucă susţine că România nu este în pericol de a intra în recesiune, însă ar putea fi influențată de evoluția economiilor altor state. Șeful Executivului a precizat că miercuri se vor stabili detaliile privind creșterea salariului minim.

România nu va intra în recesiune, anunță premierul Nicolae Ciucă. Foto: gov.ro

România nu va intra în recesiune, anunță premierul Nicolae Ciucă. Foto: gov.ro

"Daţi-mi voie să subliniez datele foarte bune pe care le-a comunicat astăzi Institutul Naţional de Statistică. Aşa cum spuneam, într-o situaţie destul de complicată, la nivelul Guvernului s-au reuşit măsuri care asigură continuarea consolidării economice. Avem creştere economică şi pe cel de-al treilea trimestru, o creştere economică de aproximativ 4% în comparaţie cu primele 9 luni ale anului trecut, şi doresc să asigur pe cetăţenii români că facem tot ceea ce este posibil astfel încât să putem să menţinem această evoluţie şi să asigurăm că vom trece cu bine prin această situaţie deosebit de complicată", a spus premierul la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Deşi a dat asigurări că România nu intră în recesiune, Nicolae Ciucă a afirmat că depindem şi de şi de evoluţia statelor cu care colaborăm.

"România nu e în pericol de a intra în recesiune economică. Nu suntem singuri în acest ansamblu, depindem foarte mult de ce se întâmplă cu celelalte economii cu care țara noastră e în strânsă colaborare și atunci vom resimți și noi aceste efecte", a spus premierul.

Nicolae Ciucă a menţionat că se lucrează la nivelul structurilor de specialitate pentru a se asigura anvelopa de 15% pentru creşterea pensiilor. ”Este în analiză şi ne dorim ca din acest pachet să asigurăm pentru cei care au pensiile cele mai mici să putem să asigurăm o creştere graduală”, a spus Ciucă.

Premierul a afirmat că miercuri va avea loc o întâlnire la guvern în care vor fi stabilite, împreună cu partenerii sociali, detaliile privind creşterea salariului minim. "Mâine vom avea întâlnirea tripartită la Guvern şi vom stabili împreună cu partenerii sociali tot ceea ce ţine de majorarea salariului minim”, a precizat oficialul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri