Ciucă: România este astăzi respectată şi apreciată inclusiv pentru eficienţa şi determinarea armatei
Șeful Senatului, Nicolae Ciucă, a arătat în cadrul manifestărilor din Parcul Carol, dedicate Zilei Armatei Române, că România este respectată şi apreciată inclusiv pentru eficienţa şi determinarea armatei sale, iar militarii ţării noastre respectă cel mai mult pacea şi sunt gata să o apere cu preţul vieţii.
„Ziua de astăzi este una solemnă și plină de emoție pentru întreaga societate. Cinstim Ziua Armatei României într-un context politic și de securitate tulburător prin semnificația și complexitatea conflictelor armate deschise din Ucraina și Orientul Mijlociu. Acest context ne arată că trebuie să fim pregătiți să facem față oricăror provocări de securitate atât la nivel regional, cât și la nivel internațional, alături de partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO, pentru protejarea și perpetuarea valorilor democratice”, a spus șeful Senatului în cadrul manifestărilor din Parcul Carol.
Nicolae Ciucă a mai arătat că „actuala situație de securitate ne îndeamnă să prețuim trecutul nostru, sacrificiul ostașilor români dar prioritatea noastră rămâne să ne protejăm prezentul și să construim România de Mâine. Avem datoria să nu permitem niciunor mișcări retrograde și extremiste să distrugă modul nostru de viață european și occidental, pe care l-am construit cu greu în ultimii treizeci de ani”.
„Să îi apreciem la adevărata valoare pe toți cei care au apărat și continuă să apere curajos integritatea teritorială și securitatea țării noastre. Prin înaintașii noștri, dar și prin cei care își îndeplinesc în prezent datoria față de țară, România este mai puternică, iar cetățenii săi, mai protejați. Chiar dacă poate suna paradoxal, militarii noștri sunt cei care respectă cel mai mult pacea și sunt gata să o apere cu prețul vieții. Însuși locul în care ne aflăm acum stă dovadă pentru acest lucru. Armata României, așa cum o știm azi, se bucură de un bun renume la nivelul aliaților NATO și al membrilor Uniunii Europene”, a mai subliniat președintele Seenatului.
„Zilele acestea, în cadrul unei vizite oficiale la Praga, am fost profund onorat și emoționat și, în același timp, am simțit mândria de a fi român. Am re-inaugurat o placă comemorativă, în cinstea ostașilor români care au ajutat ca Cehoslovacia să își declare independența în 1918. Tot la Praga, am depus o coroană de flori la troița de la Dobroutov. A fost ridicată în cinstea militarilor români care și-au dat viața pentru eliberarea Cehoslovaciei în ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. Sunt doar două din multele momente care au definit imaginea Armatei României și care au contribuit la ceea ce este ea astăzi: o instituție respectată în interiorul țării și apreciată în exteriorul ei”, a mai arătat Nicolae Ciucă, subliniind că „Armata este una dintre instituțiile fundamentale ale statului român, care se bucură de un nivel ridicat de încredere și respect din partea populației. Să avem grijă, deci, de tradițiile noastre, de identitatea noastră națională, pe care trebuie să o protejăm și să o dezvoltăm într-un spațiu european al pluralismului și al libertății, sub protecția NATO”.
Totodată, șeful Seenatului a arătat că „România este astăzi respectată și apreciată inclusiv pentru eficiența și determinarea Armatei României. Țara noastră este apreciată în cadrul NATO și datorită eforturilor camarazilor noștri care au îndeplinit misiuni în Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Afganistan, Irak sau în alte teatre de operații. Astăzi, țara noastră beneficiază de garanții de securitate fără precedent. Suntem recunoscători pentru acest lucru, dar trebuie să rămânem vigilenți și să fim pregătiți pentru a ne apărăm țara de orice amenințare. Vreau să salut, în acest context, operaționalizarea din aceste zile a Comandamentului NATO de la Sibiu. Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est va avea în subordine mai multe divizii NATO, iar rolul acestei structuri va fi de descurajare și de apărare, la nevoie, a frontierei de sud-est a Alianței Nord-Atlantice, implicit a teritoriilor României și Bulgariei”.
„Toate aceste acțiuni transmit un mesaj de siguranță pentru cetățenii noștri, că vor fi protejați de militarii Armatei României, dar și de aliații noștri. Este un mesaj foarte important în actualul context de securitate extrem de complicat. Iar siguranța creează cadrul propice dezvoltării și bunăstării. La 25 octombrie sărbătorim eliberarea țării, dar îi și comemorăm pe cei care și-au dat viața pentru atingerea acestui obiectiv. Mă înclin cu respect în fața celor care au fost întotdeauna gata să lupte până la sacrificiu pentru integritatea teritorială a țării, a independenței și suveranității României. Aceasta jertfă de sine pentru binele României este patriotismul adevărat. Așa se măsoară adevărata iubire de țară”, a mai susținut fostul premier.
Sursa: adevarul.ro