Ciucă, prima reacție după ce Iohannis a anunțat că vrea la șefia NATO: „Această candidatura e sprijinită”
Președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, a precizat că țara noastră va face toate eforturile pentru a convinge partenerii din NATO pentru susținerea lui Klaus Iohannis în funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice.
UPDATE Nicolae Ciucă a venit cu un mesaj și pe pagina sa de Facebook. „Salut decizia președintelui României de a candida pentru funcția de secretar general al NATO. PNL susține nemijlocit acest demers al șefului statului, care ar putea intra în istorie drept primul secretar general al Alianței Nord-Atlantice provenit din Europa de Est. Este un moment care marchează modul în care România poate fi reprezentată, la 20 de ani de la aderarea la NATO. Într-un astfel de context geopolitic și strategic sensibil, este nevoie ca o asemenea funcție să revină unui lider pro-occidental, care a ocupat o înaltă demnitate publică în Europa de Est. În interiorul NATO, România este un aliat de încredere, care își respectă angajamentele, iar această candidatură este sprijinită și de tot ceea ce a realizat armata română în ultimii ani.”, a precizat șeful Senatului.
---
„E foarte bine venit (n.r. -anunțul). Practic, s-a formalizat candidatura și apreciem că e vorba de o responsabilitate de asumare a reprezentării României pentru a ocupa o funcție la nivelul NATO, după 20 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline. Această candidatură e sprijinită de tot ce a realizat Armata României în acești 20 de ani. Și nu e vorba doar de Armata României, că trebuie văzut întreg sistemul de apărare și ordine publică”, a afirmat Nicolae Ciucă, într-o declarație făcută în fața sediului PNL din Modrogan.
„Vom veni cu argumente solide în ceea ce înseamnă necesitatea unei perspective a țărilor din Europa Centrală și de Est la conducerea NATO”, a completat președintele Senatului, întrebat ce va face România pentru a-l sprijini pe Iohannis.
Chestionat despre șansele șefului statului la conducerea NATO, Nicolae Ciucă s-a ferit de un răspuns clar: „Pentru oricare dintre candidați există nevoia unui consens. Fiecare dintre candidați va veni cu argumente. Țările care vor sprijini candidatura de o parte sau alta, vor avea argumente. În final va fi o decizie care se va stabili la nivelul liderilor la Sumiitul de la NATO, din iulie”.
Funcția, dorită pentru Europa de Est
„Ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice. Este o aspirație legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale și care ar putea contribui cu această experiență la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid și eficient unei game variate și complexe de provocări și amenințări. Avem o înțelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale”, a precizat Klaus Iohannis.
„Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO. Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă din această regiune, Alianța va putea lua cele mai bune decizii, care să răspundă nevoilor și preocupărilor tuturor statelor membre. Pentru toate aceste motive, am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO. Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO”, a subliniat președinttele României.
Ce spune Băsescu
În urmă cu o săptămână, Traiab Băsescu afirma, într-un interviu pentru Digi24, că Iohannis ar face bine să se bată pentru o funcție cu Rutte. „În opinia mea funcțiile la Uniunea Europeană sunt ocupate. Dacă este de făcut ceva e de dat o bătălie împotriva lui Mark Rutte. Mark Rutte este premierul Olandei, om care disprețuiește România, asta-i părerea mea. Și președintele Iohannis are obligația să se bată ca acest individ să nu devină secretar general NATO”, spune Traian Băsescu.
Sursa: adevarul.ro