Ciucă, la Cairo: Am depăşit un miliard de dolari în comerţul bilateral. Egiptul e primul partener al României în Orientul Mijlociu
Premierul României susține că Egiptul a ajuns să fie primul partener comercial nu doar din Orientul Mijlociu, ci și de pe continentul african, iar relațiile dintre cele două state pot fi și mai mult dezvoltate.
Nicolae Ciucă a făcut precizări despre relația România-Egipt FOTO gov.ro
„Rare au fost momentele în istoria ţărilor noastre când relaţiile au fost atât de dinamice şi promiţătoare ca acum, iar acest lucru poate fi observat atât din punct de vedere politic, cât şi economic. România şi-a consolidat economia, care a crescut de 8 ori în ultimii 20 de ani. În ciuda provocărilor cu care ne confruntăm, investiţiile masive ale guvernului şi ale sectorului privat, care au atins aproape 30 de miliarde de euro anul trecut, au generat unele dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană. Peste 11 miliarde de euro din fonduri europene, au impulsionat ritmul de dezvoltare a infrastructurii şi au deschis noi oportunităţi de afaceri. Ritmul dezvoltării noastre este alert şi suntem pregătiţi să ne bucurăm, împreună cu partenerii noştri, de aceste beneficii economice”, a spus premierul României în discurs, la Forumul de afaceri Romania-Egipt
„O spun cu certitudine: acum este momentul ca acestea să se transforme în cooperare economică avansată şi în contacte extinse de la individ la individ. Prezenţa mea la acest Forum, care reuneşte un număr important de companii, ilustrează perfect această dorinţă. Faptul că aceste companii activează în cele mai diverse sectoare, de la infrastructura energetică critică la petrol şi gaze, de la producţia de electricitate la energia regenerabilă, de la gazul lichefiat la energia nucleară, este încă o dovadă incontestabilă a colaborării noastre extinse”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Premierul României a menţionat că Guvernul pe care îl conduce „dispune de instrumente şi fonduri publice în patru mari domenii care pot constitui o platformă de dezvoltare la care îi invită să contribuie: digitalizarea serviciilor publice, îmbunătăţirea competenţelor digitale şi aplicarea lor în sectorul privat, precum şi asigurarea conectivităţii prin reţele de mare viteză. Dar cadrul pe care îl propunem poate fi extins”.
Lărgirea domeniilor de dezvoltare
„Putem găsi domenii largi de cooperare şi dezvoltare economică în alte domenii primare, cum ar fi comerţul şi industria, inclusiv cele legate de apărare, agricultură şi minerale, construcţii şi infrastructură, transportul şi gestionarea apei, conservarea biodiversităţii, IT&C şi tehnologii inovatoare. Oferta noastră este dublată de cifre dintre cele mai promiţătoare: am depăşit 1 miliard de dolari în comerţul bilateral, iar astăzi afirm cu bucurie şi cu certitudine că Egiptul este primul partener al României în Orientul Mijlociu şi pe continentul african, în ansamblul său”, a spus şeful Exexutivului. Ciucă a spus că „această veste bună ne face să fim şi mai ambiţioşi în promovarea comună a agendei noastre”.
„Dorim să consolidăm cooperarea economică şi să o extindem, de exemplu, în coridoarele de transport maritim prin legăturile dintre Portul Constanţa şi Portul Alexandria. În acelaşi timp, putem colabora pentru a căuta împreună terţe pieţe în regiunea Orientului Mijlociu sau pe continentul african, pentru că cine ştie mai bine decât voi, egiptenii, cum să configuraţi noi rute comerciale? De ce să nu profităm mai mult de poziţiile noastre geostrategice, de know-how-ul pe care îl avem împreună pentru a deschide noi pieţe pentru companiile noastre în Africa şi Orientul Mijlociu sau în Europa şi în imediata vecinătate?”, a precizat premierul României.
„Încurajez companiile egiptene să investească în România. Momentul este unul bun, ţinând cont de faptul că în viitorul apropiat vom face parte din OCDE, o instituţie care ne va ajuta să ne aliniem sistemul administrativ, precum şi funcţionarea întregului mediu de afaceri, la regulile celor mai puternice economii din lume. Integrăm deja expertiza oferită de organizaţie în legislaţia naţională, în domenii precum transparenţa sau reducerea birocraţiei. Nu pot decât să vă urez ca, în aceste condiţii favorabile, să vă transpuneţi planurile şi viziunea în realităţi economice care să se traducă în prosperitate şi bunăstare pentru comunităţile pe care le deserviţi. Contez pe dumneavoastră şi am încredere că vom reuşi să oferim proiectelor noastre comune un cadru optim de dezvoltare”, a mai declarat premierul în discurs.