Ciucă, întrevedere cu noul ambasador al SUA la București. Ce au discutat cei doi oficiali

Ciucă, întrevedere cu noul ambasador al SUA la București. Ce au discutat cei doi oficiali

Premierul Nicolae Ciucă a primit-o, miercuri, la Palatul Victoria, pe Kathleen Ann Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. Discuția a vizat temele majore ale relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic.

Nicolae Ciucă și ambasadorul SUA FOTO GOV

Nicolae Ciucă și ambasadorul SUA FOTO GOV

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul Ciucă a primit-o miercuri, la Palatul Victoria, pe Kathleen Ann Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București.

În cadrul întâlnirii, premierul României „a subliniat importanța reprezentării SUA la nivel de ambasador în țara noastră și a abordat temele majore ale relației bilaterale de Parteneriat Strategic”, iar „ambasadoarea Kavalec a trecut în revistă preocupările majore pentru securitatea regională, în condițiile războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina și încercărilor de destabilizare a Republicii Moldova”.

Totodată, ambasadorul SUA la București „a transmis toată aprecierea pentru rolul asumat de România în asistența multi-dimensională acordată celor două state”.

Șeful Guvernului român „a mulțumit pentru decizia Statelor Unite de creștere a prezenței militare în România și pentru susținerea și preocuparea pentru securitatea Mării Negre, manifestate la nivelul Congresului, Departamentului de Stat și NATO”.

Sursa citată a mai informat că „proiectele economice privind investițiile în grupurile 3 și 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă și cele privind Reactoarele Modulare Mici - SMR sunt de primă importanță pentru ambele părți, contribuind la consolidarea securității energetice în regiune”.

Noul ambasador SUA a transmis și aprecieri pentru implicarea șefului de Guvern în combaterea traficului de ființe umane, continuarea progreselor reprezentând un argument puternic pentru accederea țării noastre în Programul Visa Waver.

Kavalec, prima femeie nominalizată pentru funcţia de ambasador SUA la Bucureşti

Kathleen Ann Kavalec este prima femeie nominalizată pentru funcţia de ambasador SUA la Bucureşti

Preşedintele Joe Biden şi-a anunţat intenţia de a o nominaliza pe Kathleen Ann Kavalec pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în România.

Kavalec este un diplomat cu o carieră de peste 30 de ani care a mai lucrat ca funcţionar la Ambasada SUA din România. În prezent este şeful Misiunii OSCE în Bosnia şi Herţegovina.

Kathlen Ann Kavalec a mai lucrat în trecut ca secretar adjunct al biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat american. Kavalec face parte din Corpul înalţilor dinplomaţi, cu rang de ministru consilier. A avut şi funcţia de director al Oficiului pentru Afaceri Ruseşti, iar înainte de asta a fost adjunctul şefului Misiunii SUA UNESCO la Paris.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”