Ciucă: Este momentul ca România să își ocupe locul în Schengen. Ne-am consolidat profilul de pol de stablitate și securitate
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat în cadrul evenimentului organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România cu prilejul Zilei Europei, că România și-a consolidat profilul de pol de stablitate și securitate europeană în regiune și este parte a soluției la provocările de securitate, astfel că este momentul să își ocupe locul în Schengen.
FOTO Mediafax
„Ne-am consolidat profilul de pol de stablitate si securitate europeană în regiune. România este parte a solutiei la provocarile de securitate la adresa Uniunii Europene și este momentul acum să își ocupe locul în spatiul Schengen”, a subliniat premierul României, arătând că statul „a continuat, pe parcursul ultimului an, să-și aducă contribuția concretă la securitatea Uniunii Europene și a cetățenilor săi”.
Premierul României a mai completat că „toate instituțiile europene, toate Statele Membre trebuie să își asume responsabilitatea, să respecte Tratatele și să creeze cadrul pentru luarea unei decizii favorabile în acest sens”.
Totodată, șeful Guvernului a subliniat că „traversăm vremuri fără precedent și suntem cu toții conștienți de faptul că agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei pune în pericol nu doar ordinea globală bazată pe reguli, ci și valorile noastre comune, la temelia cărora se află legitimitatea democratică și respectul pentru drepturile fundamentale ale omului”, iar „în astfel de momente, forța acțiunii noastre europene rezidă tocmai în solidaritate și unitate”.
Nicolae Ciucă a amintit și că „într-un moment de răscruce pentru continentul nostru, răvășit de atrocitățile celui de-al doilea Război Mondial”, Robert Schuman afirma că „Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto”, arătând că aceste cuvinte sunt actuale și relevante acum, „când resimțim – după pandemie, în contextul războiului din Ucraina – cât de importante sunt unitatea și solidaritatea în fapte, în practică, în viața de zi cu zi a fiecărui cetățean european”.
Amintind totodată că mâine vom sărbători și 146 de ani de la proclamarea independenței de stat a României, șeful Guvernului a mai arătat că „apartenența României la UE a adus pentru țara noastră, pentru cetățenii noștri, beneficii de necontestat”.
„Creșterea nivelului calității vieții, întărirea legăturilor noastre economice și comerciale cu celelalte state membre și creșterea investițiilor în țara noastră, dezvoltarea de proiecte de cooperare cu partenerii europeni și integrarea într-un spațiu de valori și principii comune definesc, azi, România şi societatea românească”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.