Ciucă anunță posibila supraimpozitare cu 16% a veniturilor mari de la stat

Ciucă anunță posibila supraimpozitare cu 16% a veniturilor mari de la stat

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că e așteptată analiza concretă de la Ministerul Finanțelor privind măsura supraimpozitării, fiind avansat procentul de 16% pentru taxarea veniturilor de la stat care depășesc leafa șefului statului.

Premierul Nicolae Ciucă GOTO Mediafax

Premierul Nicolae Ciucă GOTO Mediafax

Varianta în sine, în momentul de faţă, nu există. Am decis în şedinţa de coaliţie ca la nivelul Ministerului Finanţelor să se efectueze această analiză şi în momentul în care au toate datele agregate şi sunt prezentate toate elementele, o discutăm în coaliţie”, a precizat Nicolae Ciucă.

Premierul a dat asigurări că „nu se discută despre impozit progresiv”. Despre discuţiile privind introducerea unui impozit între 15 şi 20%, premierul a completat: „Este vorba de un impozit care în acest moment a fost cât se poate de bine clarificate în ceea ce priveşte depăşirea salariilor la stat peste cel al preşedintelui. În acest moment, aşa cum am discutat, doar la stat. (..) Procentul de 16% fost discutat pentru că acesta funcţionează şi impozitul pe legea finanţelor”.

Întrebat despre riscul ca o astfel de măsură să fie neconstituţională, şeful Executivului a precizat că „orice măsură pe care o vor lua trebuie să aibă şi susţinere juridică. Motiv pentru care, cei care propun un astfel de demers, trebuie să vină cu toate elementele de clarificare”.

Ciucă: Nu e nimic bătut în cuie

Chestionat pe tema faptului că impactul măsurii ar fi unul modific, premierul a precizat: „Vă propun să vedem elementele d eanaliză, efectele și în funcție de acestea luăm decizii. Nu e nimic bătut în cuie. Urmează datele, iar în funcție de acestea luăm decizii

Și anterior acestei intervenții, adică la începutul ședinței de Guvern, premierul a venit cu explicații. „Cu toată responsabilitatea, aşa cum am făcut-o şi anul trecut când am avut de gestionat un an foarte greu, la fel şi anul acesta, nu facem altceva decât să luăm acele măsuri ca să asigurăm stabilitatea bugetară şi să ne asigurăm că avem banii necesari pentru îndeplinirea obiectivelor conform programului de guvernare”, a afirmat liderul de la Palatul Victoria.

Nicolae Ciucă a venit și cu explicații: „Prin aceste măsuri nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare. Am făcut specificaţiile necesare privind domeniile, respectiv bunuri şi servicii, autoturisme, mobilier şi alte cheltuieli care trebuie foarte bine gestionate fără a ne atinge de serviciile medicale, de educaţie, fără a ne atinge de reducerea veniturilor salariaţilor şi asta doresc să fie foarte clar înţeles de către toată lumea”.

Șeful Guvernului a mai subliniat că România are nevoie de acest echilibru şi în anul 2023. „Aşa cum am menţionat, cifrele pe care le avem astăzi pe masă, legat de anul 2022, ne demonstrează că au fost măsuri care ne-au asigurat creştere economică, stabilitate, au făcut ca România să fie cea mai stabilă ţară din regiune şi ne creează perspectivele pentru a avea încredere că în continuare putem să mizăm pe creştere economică şi s asigurăm îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare”, a mai spus el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”