Ciucă: Analizăm măsura decuplării de Bulgaria privind aderarea la Schengen
Premierul României a explicat că liderii politici români vor continua demersurile pentru aderarea la spațiul Schengen, analizând măsura decuplării dosarului de cel al Bulgariei.
„În acest moment, se discută cu instituțiile europene și cu președinția cehă pentru a putea să identificăm care sunt soluțiile imediate care pot fi luate, și de asemenea discutăm cu partea suedeză pentru că urmează să preia președinția de la Cehia și să analizăm oportunitatea repunerii pe agenda Consiliului a decizie de aderare ”, a spus Nicolae Ciucă privind aderarea României la Schengen.
„Este un demers pe care îl analizăm, să realizăm această decuplare”, a mai spus premierul, explicând că acesta „este un demers care asigură continuitatea la standardele pe care noi le-am respectat”. Totodată, Ciucă a explicat diferența situației din 2012, arătând că acum România nu mai are MCV.
Fiind întrebat dacă va fi nevoie de un vot pentru realizarea decuplării, șeful Guvernului a mai afirmat că sunt discuții cu privire la acest subiect la nivelul instituțiilor europene.
Șeful Executivului român a subliniat însă că „să repunem pe agendă subiectul, în condițiile în care Austria își menține decizia politică de a nu fi de acord cu aderarea Românieri, nu cred că este oportun”.
Bode: Un nou vot ar putea avea loc în martie
Șeful ministerului de Interne a explicat că în trecut „nu s-a pus această problemă din cel puțin două motive”, arătând că „este nevoie de unanimitate” pentru realizare, dar și faptul că România a început evaluările odată cu Bulgaria. „Avem o relație bună cu ei, de vecinătate, parteneriat. Ar fi fost incorect să purtăm discuții de splitare”, a susținut șeful portofoliului de la Interne.
Întrebat dacă în timpul ședinței JAI a fost propusă, dar respinsă decuplarea dosarelor celor două state, România și Bulgaria, Lucian Bode a precizat că nu, fiind de fapt vorba despre „informații false”. „Austria a propus un singur lucru. Amânarea discuțiilor”, a relatat Bode.
Șeful Ministerului de Interne a mai explicat că deocamdată scenariul propus rămâne reluarea unei decizii într- un Consiliu JAI din luna martie .
Sursa: adevarul.ro