Cîţu: Sunt şanse mari să se refacă coaliţia

Cîţu: Sunt şanse mari să se refacă coaliţia

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii USR, că sunt şanse mari să se refacă coaliţia dintre cele două formaţiuni, precizând că discuţia pe care au avut-o cele două părţi ''a semănat foarte mult cu o terapie de grup''.

El a precizat că, în cadrul întâlnirii , s-a discutat despre principii şi despre programul de guvernare.

"A fost o discuţie foarte bună. A semănat foarte mult şi cu o terapie de grup, ceea ce aveam nevoie. Am discutat despre principii, cum vom putea, dacă vom putea reface această coaliţie şi apoi am vorbit despre programul de guvernare. (...) Am agreat pe principii şi în acelaşi timp de a reface coaliţia, am agreat că trebuie să fie un acord al coaliţiei mult mai în detaliu şi am vorbit despre programul de guvernare, care ar trebui să fie mai în detaliu", a spus Cîţu, la Parlament.

Întrebat ce şanse sunt să se refacă o coaliţie PNL-USR-UDMR, el a răspuns: "Sunt şanse mari. Eu am ieşit optimist de la această întâlnire".

El a arătat că nu s-a discutat despre un nume de premier, ci despre principiul că prim-ministrul este de la PNL.

"Premierul este de la PNL. Am discutat despre PNRR, susţinem împreună PNRR, despre PNI, dacă susţinem PNI şi în ce condiţii. Nu se discută despre numele persoanelor care vor fi în Guvern, astăzi. (...) Nu s-a discutat despre nume de persoane", a afirmat Cîţu, precizând că la această întâlnire nimeni nu a cerut nimic.

El a precizat că, dacă se va ajunge la un acord pentru refacerea coaliţiei, la următoarea întâlnire vor participa şi reprezentanţii UDMR.

Preşedintele PNL a afirmat că miercuri va avea loc şi discuţia cu reprezentanţii PSD.

"Am spus că ne întâlnim cu forţele democratice în Parlamentul României. Ne întâlnim şi cu PSD astăzi", a spus Cîţu.

El a mai menţionat că nu a vorbit cu liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, dar că va urma o discuţie.

"Noi am calculat şi avem majoritate chiar şi fără voturi de la minorităţi", a afirmat Cîţu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”