Cîţu: Fiecare minister va face un audit pentru a vedea dacă aparatul este supradimensionat

Cîţu: Fiecare minister va face un audit pentru a vedea dacă aparatul este supradimensionat

Fiecare minister va face un audit în perioada următoare, pentru a vedea dacă aparatul actual este supradimensionat şi pentru a evalua cum îşi face treaba fiecare angajat, a declarat, sâmbătă, Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice.

"Avem 16 ministere din 24 câte erau înainte. Fiecare minister trebuie să facă un audit, să vadă ce se întâmpla în interior, să vadă dacă aparatul este supradimensionat, o analiză cum îşi face fiecare treaba etc. Vom vedea care este rezultatul acestei analize", a spus ministrul Finanţelor la Antena 3.

El a precizat că premierul a solicitat auditurile şi, în funcţie de ele, se va lua decizia dacă vor fi ajustări de personal.

"În curând va apărea şi această reorganizare", a adăugat oficialul guvernamental.

El a reiterat faptul că există multe funcţii ocupate pe alte criterii decât cele profesionale, iar acest lucru trebuie să înceteze.

"Am spus tot timpul: cei care sunt neprofesionişti, leneşii, cei promovaţi în funcţii pe criterii politice, acolo sigur se va umbla. Asta nu înseamnă disponibilizări, înseamnă o reparare a situaţiei, pentru ca au fost populate foarte multe funcţii cu politruci şi asta nu mai poate să continue', a precizat Cîţu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”