Cîţu, despre pensiile speciale: Un proiect ipocrit; dacă nu vrem să le avem, atunci putem să le impozităm cu 100%

Cîţu, despre pensiile speciale: Un proiect ipocrit; dacă nu vrem să le avem, atunci putem să le impozităm cu 100%

Senatorul liberal Florin Cîţu consideră că proiectul privind pensiile speciale, adoptat în plenul Senatului, este unul "ipocrit, care nu face ceea ce promite" şi susţine că acesta "va dispărea total", după campania prezidenţială.

"Este un proiect ipocrit, care nu face ceea ce promite. Până la urmă, ori elimini pensiile speciale, ori doar te faci că le elimini. Veţi vedea la Camera Deputaţilor că acest proiect de lege nu va fi pus niciodată pe ordinea de zi şi vom aştepta după el să apară. După campania prezidenţială va dispărea total. Până la urmă, mesajul este clar, vrem sau nu vrem să avem aceste pensii speciale. Dacă nu vrem să le avem, atunci putem să le impozităm cu 100% şi am terminat problema sau le eliminăm, dar nu putem să mergem mai departe cu două Românii, în care unii oameni primesc bani, deşi nu au contribuit cu nimic, şi alţii - cei care au contribuit - au o pensie medie de 1.100 de lei. Asta este pensia medie pentru cei care au contribuit", a afirmat miercuri Cîţu, după adoptarea proiectului.

În context, el a precizat că, în forma adoptată de Senat, scapă de impozitare parlamentarii care au cel mult două mandate.

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?