Cîţu, despre noi soluţii de amânare a ratelor: Măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale
Suntem în discuţii cu sistemul bancar pentru a găsi soluţii de amânare a ratelor, dar măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
"Lucrez, împreună cu sistemul bancar, pentru acea măsură care a amânat ratele pe două luni de zile. Vedem ce soluţii vom găsi, ce formă va fi. Suntem în discuţii şi vom vedea cum va arăta forma finală. Eu spun că trebuie să avem încredere că aşa cum am găsit o soluţie în plină criză, vom găsi şi în continuare o soluţie bună. Trebuie să ne gândim că mergem, totuşi, spre ideea că economia se va însănătoşi.Vom avea o revenire şi vom începe să ieşim din această criză. Acesta este scopul, să avem măsuri care să ne scoată din criză. Măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale, dar vor fi măsuri care să ajute să trecem peste această perioadă. Bineînţeles că aceste măsuri înseamnă şi costuri pentru sistemul financiar-bancar şi ne uităm dacă pot fi compensate etc. Toate aceste măsuri au rolul de a ajuta atât angajaţii, cât şi angajatorii să treacă peste această perioadă. Dorim de la angajaţi să rămână sănătoşi şi să nu le scadă puterea de cumpărare", a spus Cîţu, la Europa FM.
Ministrul de resort a adăugat că, în această perioadă de criză economică, un venit mediu net în creştere cu 7,8% (conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică, n.r.) reprezintă un record pentru România.
"Azi am avut o veste foarte bună: venitul mediu net în economie a crescut după nouă luni de zile cu 7,8% faţă de anul trecut. Eu zic că este un record să ai în perioadă de criză economică globală un venit mediu net în creştere faţă de perioada anului trecut, când rata medie a inflaţie, la nouă luni de zile, este de 2,5%", a afirmat oficialul.
Guvernul a aprobat, în septembrie, normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.
Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.
Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla in imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.
Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv până la jumătatea unii mai. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme. AGERPRES