Cîţu: De fiecare dată când am intrat într-o competiţie, am câştigat-o
Premierul Florin Cîţu, candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal (PNL), a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Vâlcea, că de fiecare dată când a intrat într-o competiţie, a câştigat-o.
"De fiecare dată când am intrat într-o competiţie, am câştigat-o. Pe 25 septembrie, votaţi bine şi vom guverna România cel puţin 8 ani de zile", le-a transmis Cîţu delegaţilor aflaţi în sală.
El a arătat că această competiţie trebuie să întărească partidul, iar formaţiunea să fie reprezentată la vârf de cei mai buni.
"De fapt, această competiţie trebuie să ne întărească. De aceea îi alegem pe cei mai buni, ca de la vârf începând să fim cei mai buni pentru că în luptă suntem cu cei de la PSD. Şi lupta nu e uşoară. (...) Acesta ar trebui să fie, de fapt, obiectivul pentru 2024 - şi primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean. Şi aş vrea ca acest obiectiv să ni-l asumăm cu toţii, în toată ţara, nu doar la Râmnicu Vâlcea, să luăm toate primăriile de municipiu şi toate consiliile judeţene. Asta înseamnă să vrei să câştigi", a spus Cîţu în discursul său.
Totodată, el a arătat că zona Olteniei, care a fost "vitregită" de resurse în ultimii ani, va beneficia de fonduri care vor fi folosite "cu cap".
"Resursele vor veni, dar noi le vom folosi cu cap, pentru că asta facem noi ca liberali. Nu aruncăm resurse peste tot doar ca să dăm bani să se vadă că am dat. Nu! Vrem să vedem şi rezultate şi asta vrem să le arătăm oamenilor în 2024, că banii i-am folosit cu folos", a mai spus premierul. AGERPRES