Citiți și voi ce porcării se mai întâmplă în „Justiția” din România...

Citiți și voi ce porcării se mai întâmplă în „Justiția” din România...

Gigi Valentin Ștefan, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, și Teodor Niță, subordonat lui Ștefan și fost candidat pentru șefia DIICOT, sunt acuzați de judecător, în motivarea condamnării definitive a lui Lucian Duță, că au desfășurat o acțiune ”cu vădit caracter penal” în încercarea de a-l ajuta pe inculpat și pentru a îngreuna tragerea sa la răspundere penală, dezvăluie g4media.ro .

Fostul șef Casei de Sănătate, Lucian Duță a primit, în 25 iulie, o sentință definitivă de 6 ani cu executare pentru că a luat mită 6,3 milioane de euro, conform DNA, pentru implementarea cardului de sănătate.

În motivarea Curții de Apel București, judecătoarele Daniela Panioglu (președinte) și Alina-Nadia Guluţanu susțin că Teodor Niță, susținut de șeful său Gigi Valentin Ștefan, a desfășurat o acțiune cu ”un vădit caracter penal, nu numai din punctul de vedere al îndeplinirii deliberat defectuoase a atribuţiilor sale de serviciu, dar şi prin prisma ajutorului dat inculpatului din acest dosar, pentru a îngreuna tragerea sa la răspundere penală”.

Judecătorii arată cum Lucian Duță și-a schimbat domiciliul în Constanța și la doar două zile mai târziu a depus un denunț împotriva martorilor cheie din dosar, Radu Enache și Irina Socol, pentru a-i discredita și pentru a scăpa astfel de probe esențiale din dosar.

Judecătorii, despre Lucian Duță:

  • și-a ales locul în care să depună denunţul, iar, din modul în care aveau să acţioneze organele judiciare învestite în această manieră, rezultă că denunţul nu a avut ca scop tragerea la răspundere penală a autorilor unor infracţiuni şi obţinerea, în acest mod, de către autorul denunţului a cauzei speciale de reducere a limitelor de pedeapsă, ci s-a urmărit compromiterea, cu complicitatea organelor judiciare anume alese, a unei părţi importante din proba testimonială din acest dosar, în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni de corupție”.

Modul în care procurorul Teodor Niță și-a desfășurat activitatea a fost descris de judecători în termeni duri, vorbind despre ”aberaţii de drept şi monstruozităţi juridice construite de procurorul de caz”:

  • ”În ziua următoare înregistrării denunţului, adică pe data de 27.V.2021, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus (…) preluarea cauzei (…). Mai departe, procurorul Niţă Teodor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (…) prin urmare după numai 12 zile lucrătoare de la introducerea denunţului, a dispus începerea urmăririi penale față de martorii Enache Radu și Socol Irina din acest dosar (…) a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă (…) reţinându-se că suspectul Enache Radu a primit sume de bani în cuantum neprecizat, dar care „urmează şi trebuie să fie stabilite”, pentru a le remite denunţătorului Duţă Nicolae-Lucian (…) dar pe care şi i-a însuşit în interes personal, „la o dată şi într-un cuantum ce urmează şi trebuie să fie stabilit(e)”, şi, totodată, la o dată care urmează să fie stabilită, l-a indus în eroare pe denunţător (…). Prin adresa din data de 20.IX.2021, din Dosarul nr.226/P/2021, procurorul general Ştefan Gigi-Valentin al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a încunoştinţat instanţa de apel că urmărirea penală se efectuează inclusiv cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală (…) şi de spălarea banilor (…) în condiţiile în care, în ordonanţa procurorului de caz, emisă cu doar trei zile înaintea adresei, nu se face vorbire de aceste infracţiuni (…). ). Toate aceste aberaţii de drept şi monstruozităţi juridice construite de procurorul de caz au fost analizate, în mod riguros şi obiectiv, în urma preluării dosarului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Ordonanţa din data de 22.X.2021 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Dosarul nr.1878/C/2021”, se mai arată în motivarea judecătorilor.

Magistrații mai arată în document că acțiunea procurorului Teodor Niță, susținut de șeful său Gigi Valentin Ștefan, a avut ”un vădit caracter penal” nu numai prin îndeplinirea deliberat defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, dar și prin prisma ”ajutorului dat inculpatului” Lucian Duță. Judecătoarele mai arată că acțiunilor procurorilor au fost comise ”cu intenția de a-i hărțui” pe martorii cheie din dosar, Radu Enache și Irina Socol:

  • ”Având în vedere toate aceste documente, Curtea constată că acţiunea procurorului de caz, susţinut de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a dobândit un vădit caracter penal, nu numai din punctul de vedere al îndeplinirii deliberat defectuoase a atribuţiilor sale de serviciu, dar şi prin prisma ajutorului dat inculpatului din acest dosar, pentru a îngreuna tragerea sa la răspundere penală. Intenția directă a procurorului de caz în a-și păstra o competență materială pe care era conștient că nu o deține și, totodată, de a trece peste impedimentul procedural de la art.16, alin.1, litera f, Cod de procedură penală, privind prescripția generală a răspunderii penale, rezultă din ascunderea, la prezentarea situației de fapt, a obiectului material al infracțiunii de trafic de influență, care determina competența materială, precum și a datei de comitere a fiecăreia dintre faptele penale, de la care începe să curgă termenul de prescripție generală a răspunderii penale, astfel că expunerea sa, ca fiind situația de fapt, este deliberat precară și evazivă. Toate acestea au mai fost comise cu intenția de a-i hărțui pe martorii Enache Radu și Socol Irina din acest dosar, ale căror declarații constituie fundamentul materialului probator”, se mai arată în motivarea condamnării definitive a fostului șef PDL de la Casa de Sănătate, Lucian Duță.

Context

Teodor Niță a candidat la șefia DIICOT, în 2020, alături de Giorgiana Hossu și Daniel Horodniceanu, și s-a făcut remarcat în ultima perioadă prin dosarele deschise pe Mediu, cu precădere referitoare la deșeurile care ajung în Portul Constanța. Teodor Niță a fost judecător, o vreme a profesat ca avocat, iar ulterior a reintrat în magistratură ca procuror. Este procurorul care în 2014 a dispus internarea la Psihiatrie a lui Adrian Zglobiu, cel care l-a scuipat pe Traian Băsescu, pe atunci președinte, într-o vizită la Constanța.

Gigi Valentin Ștefan a condus, pe rând, toate parchetele din Constanța. Prin natura funcției, vârful procuraturii din Dobrogea a devenit unul dintre cei mai influenți oameni ai legii din zonă, cu declarații de avere modeste. Pe numele fostei sale soții figura, printre altele, o casă de 1000 de metri pătrați construită chiar în buza lacului Siutghiol, unde a locuit și procurorul, al cărui teren a provenit din retrocedările lui Radu Mazăre, condamnat pentru acestea la 9 ani de închisoare. Casa uriașă este construită gard în gard cu prietena de casă a lui Radu Mazăre – șefa Aqua Magic din Constanța, care a obținut terenul tot în urma retrocedărilor.

Lucian Duță a condus Casa de Sănătate pe vremea PDL (2010-2012) și a fost condamnat definitiv pentru luare de mită în formă continuată. Duță a fost trimis în judecată de DNA fiind acuzat că a primit o mită de 6,3 milioane de euro, cash sau direct în contul din Elveţia al unei firme off-shore înregistrată în Charleston, Saint Kitts&Nevis din Antile (Caraibe), pentru sistemul de implementare a cardurilor de sănătate.

Duţă a primit 800.000 de euro cash şi 5.500.000 de euro în cont. Cash-ul l-a primit personal într-un garaj, într-o sală alăturată biroului de la CNAS, despre care susţinea că ar fi fost protejată împotriva înregistrărilor sau într-un apartament vecin şi care nu era pe numele lui, se arată în rechizitoriul DNA.

Fostul pedelist a primit mita, reprezentând un comision de 10% din valoarea contractelor IT acordate de CNAS, de la Radu Enache, reprezentantul Hewlett Packard (HP) România şi de la Irina Socol, reprezentantul subcontractantului Siveco România. Unul dintre contractele pentru care Lucian Duţă a cerut comisionul de 10 la sută este cel din aprilie 2012 pentru implementarea Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate în valoare de peste 87 milioane de lei, adică peste 18 milioane de euro.

Radu Enache şi Irina Socol, cei despre care judecătorii Curții de Apel București susțin că au fost hărțuiți de procurorul Teodor Niță, l-au denunţat pe Lucian Duţă, potrivit documentului citat.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…