Citiți și voi ce personaje au executat silit statul român în urma privatizărilor!

Citiți și voi ce personaje au executat silit statul român în urma privatizărilor!

Radu Enache, Gruia Stoica, fraţii Păunescu, Corneliu Iacobov şi reprezentanţi ai companiei Ford au executat silit statul la Eximbank şi Trezorerie pentru plata unor despăgubiri generate în urma privatizărilor de după Revoluţie, dezvăluie  Adevărul .

Potrivit unui proiect de hotărâre iniţiat de AAAS „executorii judecătoreşti au depus la ATCPMB (Trezoreria Bucureşti) şi EXIMBANK, la solicitarea creditorilor AAAS, aproximativ 4.500 dosare de executare silită, care însumează 476 milioane lei.

Ulterior, la solicitarea Adevărul , Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta FPS, APAPS şi până în urmă cu câţiva ani AVAS) a precizat că, la 30 noiembrie 2019, avea de plătit 577,75 milioane de lei, drept despăgubiri, la care se adaugă cheltuieli de judecată şi onorarii ale avocaţilor de 557.745 lei.

Autoritatea este însă în imposibilitate de a plăti aceste sume, având în vedere că veniturile pe primele 11 luni din 2019 au fost de numai 35,38 milioane lei, şi oricum are conturile blocate din cauza păgubiţilor FNI. La solicitarea „Adevărul” Activele Statului au precizat că societăţile care au de primit cele mai mari despăgubiri sunt BIT S.A., Trans Expedition Feroviar S.A., Continental Hotels S.A., Hotel Lido S.A., Dac Air S.A., SIF Moldova S.A. şi Automobile Craiova S.A.

„Aceste societăţi deţin împotriva A.A.A.S. titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile şi au început executarea silită prin intermediul executorilor judecătoreşti, formându-se dosare de executare silită diferite, care se află în curs de derulare”, a informat autoritatea, la solicitarea redacţiei.

Astfel, la data de 31.12.2019, sumele datorate de A.A.A.S. sunt următoarele:

- societatea BIT S.A. – 740.870,66 lei;

- societatea TRANS EXPEDITION FEROVIAR S.A. – 22.342.501,49 lei;

- societatea CONTINENTAL HOTELS S.A. – 4.876.906,13 lei;

- societatea LIDO HOTEL – 31.714.981,95 lei;

- societatea SIF MOLDOVA S.A. – 36.597.636,52 lei;

- societatea AUTOMOBILE CRAIOVA S.A. – 833.538,80 lei.

„Menţionăm faptul că, de la data rămânerii definitive a litigiilor soluţionate defavorabil pentru A.A.A.S., creditorii menţionaţi mai sus şi-au recuperat o parte din sumele datorate, pentru restul continuându-se executările silite. Dac Air avea de recuperat de la statul român suma de 9 milioane de euro, din care acum mai are de primit penalităţile”, au precizat surse din cadrul AAAS pentru „Adevărul”.

1. Afacerea BIT SA

Afacerea BIT a început în anul 1994, când statul român a decis să privatizeze fabrica de mobilă de pe strada Ramuri Tei, situată în zona Floreasca a Capitalei. Atunci, 30% din acţiunile societăţii de stat s-au vândut prin Programul Acţiunilor Salariaţilor, iar restul pe 3 noiembrie 1998. Din această privatizare statul român a încasat suma de 369 milioane de lei, aproximativ 45.000 dolari la aceea vreme. Dar, terenul de 16.171 mp pe care se întindea fabrica a fost revendicat de foştii proprietari.

Printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti, patronii firmei BIT au fost obligaţi să renunţe la terenul şi clădirile fabricii. Actionarii BIT au dat în judecată AVAS pentru a-şi recupera banii pe care i-au plătit statului, solicitând despăgubiri în valoare de 25, 68 milioane de lei, în 2008. Acţiunea a fost admisă în 2010, AVAS fiind obligată să plătească 27,23 milioane de euro, plus 261.000 lei cheltuieli de judecată. Executorul judecatoresc a emis o somatie de plata, apoi a blocat toate conturile AAAS. Din ianuarie 2011 până în februarie 2015, AVAS a plătit suma de 98,5 milioane de lei, circa 22 de milioane de euro.

2. Trans Expedition Feroviar

A fost înfiinţată în anul 2004 şi face parte din Grupul Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

3. Continental Hotels

S.C. Continental Hotels S.A., a fost o societate deţinută de stat. Aceasta a fost înfiinţată în 1990 în patrimoniul companiei fiind trecute un hotel şi terenul pe care era situat hotelul. În anul 1995, compania a fost privatizată, dar succesorii de drept ai fostului proprietar al terenului şi hotelului, lipsiţi de proprietate de către stat în timpul regimului comunist, au câştigat în instanţă restituirea terenului şi a hotelului. Astfel, Radu Enache, patronul Continental Hotels, a rămas fără hotel şi terenul aferent cerând şi câştigând în instanţă plata unor despăgubiri.

4. Hotel Lido

În 2007, Constantin Monteoru Anghelescu şi urmaşii familiei Ghika au obţinut retrocedarea hotelului Lido în calitate de urmaşi ai foştilor proprietari, astfel că fraţii George şi Viorel Păunescu, care îl cumpăraseră de la statul român, prin Lido SA, au cerut şi obţinut despăgubiri în instanţă. După privatizare, Lido SA a transmis complexul către Compania Hotelieră Intercontinental România (CHIR) SA, atunci în proprietatea fraţilor Păunescu, pentru ca în final hotelul, piscina şi terenul aferent să ajungă la firma Hotel Lido Bucureşti SRL. Hotelul Lido a fost inaugurat în august 1930, fiind proprietatea doctorului Constantin Angelescu Monteoru, fost ministru al învăţământului.

În 2017, omul de afaceri Mohammad Murad a închiriat hotelul Lido din Bucureşti, pe 15 ani, de la familia Monteoru Anghelescu, moştenitorii fostului proprietar, deposedat abuziv de către regimul comunist, şi intenţionează să-l redeschidă în toamna acestui an, potrivit unor surse din industria turismului. Mohammad Murad intenţionează să investească în acest activ peste 5 milioane euro şi să îl afilieze la lanţul hotelier controlat de Donald Trump.

5. Dac Air

„Dac Air a câştigat în instanţă două dintre litigiile deschise împotriva AAAS, „în vederea recuperării prejudiciului efectiv, suferit de societate, şi beneficiile nerealizate, ca urmare a neefectuării la timp a vărsămintelor angajate de Bancorex SA”, a informat AAAS. Bancorex (fosta Bancă Română de Comerţ Exterior - BRCE) se angajase, în 1996, să finanţeze firma Dac Air, deşinută la timpul respectiv de omul de afaceri George Constantin Păunescu, prin participarea, ca acţionar, la capitalul social al acesteia, cu 20,8 de milioane de dolari.

Bancorex a plătit doar 6,8 milioane de dolari, după care a evitat falimentul doar prin absorbţia de către BCR. Partea viabilă a băncii a fost preluată de Banca Comercială Română (BCR), iar creditele neperformante şi toate litigiile au rămas în sarcina actualei AAAS. Dintre toate acţiunile deschise în Justiţie de Dac AIR, două, datând din 2004 şi 2005, s-au soldat fiecare cu soluţii definitive şi executorii împotriva AAAS, fiecare de câte 9,67 milioane de dolari.

6. SIF Moldova

AVAS a obţinut în 2006 executarea SIF2 pentru echivalentul a 19,9 milioane de dolari. Cea mai mare parte din aceasta sumă ar fi rezultat din biletele la ordin avalizate (instrumente de credit garanttate de stat) în sarcina FPP II în perioada conducerii acesteia de către Corneliu Iacobov. Prin această operaţiune FPP (actuala SIF2) ar fi garantat de fapt plata mai multor obligaţii bancare ale unor firme. Firmele beneficiare ale operaţiunilor nu s-au achitat de obligaţii, iar operaţiunile au expus FPP II si ulterior SIF Moldova (SIF2), care a fost considerată bună de plată în locul rău platnicilor. AVAS a preluat creditele neperformante ale Bancorex, cand banca devalizată în anii '90 a fost abnsorbită de BCR. SIF Moldova consideră ca a fost executată nelegal şi a atacat în instanţă.

7. Automobile Craiova

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fostă AVAS, a anunţat în mai 2007 vânzarea pachetului de acţiuni de 72,4% pe care îl deţinea la Automobile Craiova.

În martie 2012, statul român a amendat Ford cu 14,25 milioane euro pentru nerespectarea contractului de privatizare.

Totodată, ajutorul de stat în valoare de 143 milioane euro, aprobat anterior, a fost redus la 75 milioane euro din cauza nerespectării prevederilor contractuale (producerea a 250.000 de maşini). Dar Ford nu a plătit amenda primită de la statul român. Ba mai mult, a solicitat despăgubiri în valoare de 15 milioane euro pentru decontaminarea pânzei freatice de sub fabrica de la Craiova. Cum AVAS, actuala AAAS, a refuzat să plătească despăgubirile în baza unei simple solicitări, Ford s-a adresat Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ de la Paris.

România a pierdut procese pe bandă rulantă şi la ICSID

În ultimii 10 ani, România a fost obligată de Curtea de Arbitraj Internaţional de la Washington (ICSID) să plătească mai multe despăgubiri unor oameni de afaceri care au participat la procese de privatizare: fraţii Micula au câştigat în instanţă 178 de milioane de euro, grupul britanic EDF Services Limited a încasat deja de la stat 6 milioane de dolari, Hassan Awdi, patronul Rodipet a primit deja despăgubiri de peste 11 milioane de euro.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”