Mă întreb după stagnarea creșterii speranței de viață a bărbaților începând cu anul 2014 dacă ceva pare a fi în neregulă în spectaculoasa creștere a Produsului Intern Brut pe locuitor atât timp cât acestei creșteri nu îi mai corespunde o continuarea a ascensiunii nivelului speranței de viață la naștere, scrie Vasile Ghețău pe Contributors.

Nu cu mult timp în urmă doamna ministru al Muncii a făcut uimitoare declarații nesăbuite și iresponsabile în problema creșterii vârstei la pensionare în context de ascensiune a speranței de viață la naștere în țara noastră. Ne spune doamna ministru [1]:

• „Deci ați văzut că am introdus în lege un articol care prevede că vârsta de pensionare nu va putea crește decât dacă crește în mod semnificativ speranța de viață. Probabilitatea asta, din păcate pentru noi, este aproape zero”.
• „Prin urmare, nu va putea crește vârsta de pensionare ad-hoc fiindcă din datele pe care noi le-am analizat nu se întrevede situația în care speranța de viață să se îmbunătățească semnificativ până în 2050” și adaugă:
• „Toate datele pe care noi am lucrat pentru a finaliza legea pensiilor, firește, sunt de la Institutul Național de Statistică”.

Cunosc specialiști de la Direcția Generală de Demografie și Statistică Socială și pe distinsul Profesor Tudorel Andrei, cu multă experiență dobândită în domeniul Demografiei, după mari responsabilități în două recensăminte ale populației. Ei nu pot gândi așa. Este posibil ca doamna ministru să le fi povestit și celor de la Bruxelles cum se pune problema creșterii speranței de viață într-un stat membru al Uniunii, în România.

Articolul oferă cititorilor Contributors date și argumente menite a evidenția absurditatea opiniilor unui ministru al muncii dintr-o țară a Uniunii Europene potrivit cărora probabilitatea de creștere a speranței de viață la naștere este în țara sa „aproape zero”. Datele și argumentele se află în evoluția de lungă durată a speranței de viață la naștere în țara noastră și în toate țările din UE-27, în evoluțiile actuale și în cele viitoare cuantificate în ipotezele adoptate de prestigioase instituții internaționale în elaborarea perspectivelor populației României până în anul 2050.

2 Cum a evoluat speranța de viață în România și locul în țările UE-27

Cum a evoluat indicatorul în anii 2010-2022 putem vedea în figura 1. Valorile se înscriu în ascensiunea continuă și fermă din anii 1967-2009. Nu și după anul 2013, valorile fiind în progres minor la femei și stagnare la bărbați. Reculul din anii 2020 și 2021 a survenit în contextul Pandemiei.

Nivelul din anul 2022, în revenire, rămâne ușor inferior celui din anul 2019, mortalitatea pe vârste din anul 2022 purtând încă amprenta manifestărilor virusului. Decalajul dintre valorile indicatorului la femei și bărbați a depășit moderat 7 ani, ajungând la 7,7 ani în anul 2022, foarte ridicat în tabloul UE-27. În contextul celor două evoluții din figură s-a majorat decalajul speranței de viață față de valorile medii din Uniune (figura 2). Locul deținut de România printre cele 27 de țări ale UE nu este nici confortabil și nici optimist, în partea cea mai de jos a clasamentului, în figura 3, cu un decalaj de 6,5 ani față de nivelul mediu la bărbați și, mai mic, de 4,1 ani, la femei.

Poziția reflectă fidel ceea ce poate oferi astăzi societatea românească calității vieții populației din perspectivă economică, socială, culturală, sanitar-medicală și mediu ambiant. Sigur, reflectă și atenția acordată de populație sănătății, nivelul culturii sănătății, stilul de viață. În aceeași figură putem vedea și speranța de viață la vârste de pensionare. Nu sunt diferențe de poziție.

Lucrurile nu sunt simple în măsurarea și în identificarea semnificației creșterii medii a speranței de viață la naștere în țările UE. Perioada de referință luată în considerare este 1996-2022 pentru a putea investiga măsura în care țările ex-comuniste din UE27, sunt 11, au recuperat din decalajul pe care îl aveau în anii regimurilor comuniste. Intuiția specialistului era cea a unei contribuții mai mari a acestor țări la creșterea speranței de viață în anii 1967-2022. Rațiunea era bine motivată: țările ex-comuniste aveau rezerve considerabile de reducere a mortalității și progres al speranței de viață în comparație cu rezervele din țările dezvoltate (16) unde valorile foarte ridicate se apropiau după anul 2010 de bariera impusă de stadiul actual al dezvoltărilor și practicilor în științele și tehnologiile medicale iar progresele nu puteau fi și nu sunt decât mai lente. În tabelul 1 sunt prezentate datele care confirmă ipoteza. Progresul speranței de viață a fost de 6,4 ani în cele 11 țări și de 5,8 ani în cele 16 țări, la bărbați, și de 4,7 și 4,3 ani la femei. Aceste din urmă valori sunt inferioare celor de la bărbați datorită faptului că decalajul speranței de viață a femeilor față de speranța de viață a bărbaților a fost și a rămas mai ridicat decât în țările capitaliste.

Tabelul 1. Creșterea speranței de viață la naștere la bărbați și la femei în

Perioada 1967-2022 – în ani (Sursa: Divizia de Populație ONU [2],

Eurostat [3], autorul, pentru România [5])

	Bărbați	Femei
Țări UE - 27 de țări	6,2	4,6
Țări UE - 16 țări din Europa de Nord, de Sud și de Vest	5,8	4,3
Țări UE - 11 țări din Europa de Est (ex-comuniste)	6,4	4,7
România	3,6	3,6

Valorile mai reduse din țara noastră comparativ cu cele medii pentru Țări UE-11 nu arată decât un progres mai mic al speranței de viață comparativ cu progresul din cele mai multe dintre aceste țări (pozițiile din anul 2002 în figura 3 sunt relevante).

Cititorul care nu a văzut articolul publicat la 18 septembrie a. c. asupra speranței de viață a românilor ( Speranța de viață a românilor , Contributors, 18.09.2023) va putea înțelege mai bine originea poziției neconfortabile a României (și a altor țări ex-comuniste) în Uniunea Europeană prin paralela dintre țările din Europa de Est și din Europa de Sud în evoluția speranței de viață în anii 1950-1990 și 1990-2020 în cele două grupe de țări văzând Nota 1 aflată în A

Doamna ministru al muncii și datele Eurostat și Diviziei de Populație ONU (DPONU) asupra viitorului speranței de viață în RomâniaDoamna ministru nu cunoaște valorile speranței de viață naștere din perspectivele populației României elaborate de Eurostat și de Divizia de Populație ONU (DPONU). Îi oferim datele pentru anul 2050: Eurostat (scenariul de bază) [3] - bărbați: 79,0 ani, femei: 85,0; DPONU [2] (varianta medie)-bărbați: 78,8 ani, femei: 84,2 ani. Diferențele sunt doar de 1 an, în întregime acceptabile pentru un orizont de timp atât de îndepărtat. Aproape identice datele relevă judecăți și opțiuni similare ale specialiștilor de la cele două prestigioase instituții asupra viitorului economic, social, sanitar-medical al țării. Iar dacă va avea curiozitatea să între la referința [3] va putea vedea că în Scenariul de bază populația rezidentă a României ar ajunge în anul 2050 la 16,4 milioane (având cele două valori menționate ale speranței de viață la naștere) și va găsi multe alte date asupra viitorului populației României. Un articol din partea domniei sale asupra acestei populații, ca implicații pentru țară și asupra numărului de pensionarilor în acea populație s-ar bucura de un imens succes. În preocupările celor din grupul „noi” nu intră însă această gravă problemă.

3 Ipotezele asupra speranței de viață în România în perspectivele populației elaborate de Eurostat și Divizia de Populație ONU (DPONU)

Valorile speranței de viață la naștere în anii 2030, 2040 și 2050 din tabelul 2 evidențiază o excelentă coerență în cele două perspective, elaborate de organisme internaționale diferite.

Se pot remarca două schimbări importante și semnificative ce urmează să aibă loc: reducerea decalajului imens în anul 2022 dintre nivelul speranța de viață al bărbaților și al femeilor prin creșterea mai consistentă a speranței de viață la bărbați, aproape identică în cele două proiectări ale populației.

Numărul populației ar urma să fie în declin aproape catastrofal în numai 28 de ani în pofida ipotezelor optimiste asupra speranței de viață și chiar asupra migrației externe. Declinul va proveni din deteriorare de până acum a structurii populației pe vârste, la populația feminină de 15-49 ani îndeosebi și din ipoteza asupra ratei fertilității totale, însemnând numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții. În proiectările Eurostat indicatorul este de 1,8 iar în proiectările DPONU de 1,74 copii la o femeie. Nivelul reclamat de o stabilitate în timp a numărului populației este de 2 copii la o femeie. Declinul mai mare în proiectările Eurostat provine din ipoteza asupra migrației externe nete negative până în anul 2045. Datele din tabel se referă la Scenariul de bază al Eurostat și la Varianta medie a DPONU. Ambele sunt cele mai probabile. Sunt însă și alte variante.

Asupra viitorului sumbru al populației României în deceniile care vin doamna ministru și grupul „noi” ar putea face investigații și vedea de ce generoasele măsuri de stimulare a natalității din programul de guvernare al coaliției au rămas doar pe hârtie.

4 Un parcurs teoretic al speranței de viață în România în deceniile viitoare recurgând la abordarea referențială

Această secțiune a articolului se dorește a fi doar o tentativă de descriere a unui parcurs teoretic al speranței de viață în țara noastră în deceniile care vin iar rezultatele vor putea fi puse alături de cele ale Eurostat și DPONU. Ipoteza adoptată răspunde la următoarea întrebarea: ce valori ar avea speranța de viață în România daca ar parcurge, cu decalaj de timp, parcursul istoric al indicatorului dintr-o țară dezvoltată. Țara de referință este Austria.

De ce reperul în conturarea unui scenariu asupra potențialelor dezvoltărilor viitoare ale speranței de viață la naștere în țara noastră este istoria demografică a Austriei în domeniul mortalității (și nu numai istoria demografică)? Deoarece nivelul speranței de viață la naștere la bărbați și la femei în anul 2022 este în această țară apropiat de cel mediu al întregii populații din țările UE-27, în figura 3. În plus, Austria este țara dezvoltată cea mai apropiată geografic de spațiul est-european și legăturile istorice economice, sociale, culturale și sanitare, și din perioada comunistă a țărilor est-europene, au fost și sunt mai dezvoltate în raport cu alte țări. Se adaugă calitatea și întinderea datelor disponibile, statistica austriacă fiind recunoscută pentru probitatea ei. Rezerva care poate fi invocată este cea asupra nivelului mediu al speranței de viață în populația UE-27. Acest nivel este deplasat moderat în jos de valorile mai scăzute ale indicatorului în aproape toate cele 11 țări est-europene dar el este determinat esențial de valorile foarte ridicate din 4 țări cu populațiile cele mai mari în UE: Germania, Franța, Italia și Spania. Din acest unghi folosirea datelor apropiate de nivelul mediu ca reper ar putea supraestima moderat valorile speranței de viață în dezvoltări prospective în țările din Europa de Est, inclusiv în România. Există însă un argument de compensare. Valorile din Austria în anii 1955-2022 sunt expresia contextului economic, social, cultural și medical din anii respectivi. Este greu de prevăzut măsura în care în România deceniilor viitoare contextul va fi apropiat de cel din Austria în a doua jumătate a secolului trecut și în primele două decenii ale acestui secol. Sunt însă argumente în favoarea unui context medical superior în lupta cu bolile în deceniile care vin față de cel din Austria în perioada menționată prin noi progrese ale științelor și tehnologiilor medicale, inclusiv prin așteptate efecte pozitive (se vorbește chiar de efecte spectaculoase) ale folosirii inteligenței artificiale (cel puțin în analiza imaginilor medicale, detectarea bolilor și prezicerea evoluției pacientului, administrarea domeniului sănătății, tratament, noi medicamente).

Apelul către cititor este cel al înțelegerii dificultăților întreprinderii într-un domeniu complex și, deopotrivă, sensibil, cu tot ce are bun și cu limitele sale (având origini multiple).

Rezultatele exercițiului sunt cele din figura 4. Este o figură mai complicată dar toate explicațiile și detaliile vor fi prezentate. Iată ipoteza construcției: speranța de viață la bărbați în România ar urma după anul 2022 valorile pe care le-a avut Austria după anul când în această țară s-a înregistrat 71,4 ani, nivelul din anul 2022 în România. Este anul 1987. Unde duce ipoteza ca valori anuale ale speranței de viață la naștere se poate vedea în figura 4. O ascensiune continuă și consistentă a speranței de viață în anii 2023-2050, în acest din urmă an indicatorul urmând să ajungă la 79 ani, nivelul din anul 2022 în Austria, creșterea în perioada 2023-2050, în 28 de ani, fiind de 7,5 ani. Conservarea ritmului ridicat de creștere se motivează prin nivelul scăzut al indicatorului în anul 2022 în țara noastră (și în anii anteriori0. Un raționament identic ar duce la o speranță de viață în anul 2050 la femei de aproape 84 ani, nivelul din Austria în anul 2022. Creșterea ar fi mai mică comparativ cu cea de la bărbați, de 4,6 ani, nivelul speranței de viață fiind apreciabil mai mare la femei în anul 2022. O observație nu lipsită de interes și semnificație: cu ipotezele folosite, decalajul dintre speranța de viață a femeilor și a bărbaților ar urma să se reducă după anul 2032 la 5,8 ani față de 7,7 ani în anul 2022

Dacă ne întoarcem la datele din tabelul 2, vom remarca o foarte bună aliniere a valorilor din exercițiul prospectiv la valorile din proiectările Eurostat și DPONU.

5 Câteva observații finale

Articolul poate fi o radiografie a evoluției speranței de viață la naștere după anul 1955 și poate contura dezvoltări posibile în deceniile următoare pe venite de la două organisme internaționale de prestigiu în prognoza demografică. Exercițiul propus de autor este realist în raport cu datele din proiectările celor două organisme. Coerența provine din natura complexă a indicatorului, din stabilitate și chiar rigiditate în evoluții, folosirea unor date anuale asupra distribuției deceselor și populației la 100 de vârste, reflex al stabilității acțiunii factorilor economici, sociali, culturali, educaționali, medicali și de altă natură în modelarea mersului istoric al societăților europene democrate.

Speranța de viață la naștere este oglinda gradului de dezvoltare generală și civilizației unei populații. Totul se oglindește în ea: standardul de viață, calitatatea locuinței, stilul de viață, nivelul de educație, cultura sănătății, stilul de viață, calitatea transportului public, funcționarea birocrației, asistența medicală, calitatea mediului și altele. Când schimbări majore vor avea loc în societatea românească în aceste domenii, și în altele, va crește sensibil și speranța de viață.

Mă întreb după stagnarea creșterii speranței de viață a bărbaților începând cu anul 2014 dacă ceva pare a fi în neregulă în spectaculoasa creștere a Produsului Intern Brut pe locuitor atât timp cât acestei creșteri nu îi mai corespunde o continuarea a ascensiunii nivelului speranței de viață la naștere. Care componente au devenit, ori au apărut altele, neprietenoase cu starea de sănătate, cu mortalitatea populației în context de cvasi-stagnare a creșterii speranței de viață după anul 2013? Are cercetarea macroeconomică românească know-how-ul de care este nevoie pentru identificarea acelor componente? Ceva negativ se petrece în societatea românească cu efecte nocive asupra calității vieții, sănătății si duratei vieții oamenilor. Avem macroeconomiști care să facă lumină?

Îi recomand cu sinceritate doamnei ministru un foarte instructiv articol asupra modului în care se tratează problema corelației speranța de viață – vârsta la pensionare în Franța [6]. Iar pentru problemele speranței de viață în România ar putea vedea articolul publicat tot la Contributors nu cu mult timp în urmă, la 18 septembrie a. c. [7]. Se poate face o paralelă vârsta de pensionare-speranța de viață la naștere dar paralela cea mai relevantă este vârsta de pensionare-speranța de viață la vârsta de pensionare.

Poate s-ar cuveni ca doamna ministru să-i potolească elanul unui coleg de coaliție căzut în veritabil delir... Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

Distribuie Distribuie Comentarii