Citiți ce LEGE pro-Dragnea și Oprișan au făcut Dorneanu și Iordache în 2007! Îți vine să vomiți de silă când vezi pe mâinile cui a ajuns biata Românie!
După ce veți citi lucrurile de mai jos veți vedea cu alți ochi gesturile și deciziile lui Valer Dorneanu, șeful PSD al CCR. Îți vine să vomiți de silă când vezi pe mâinile cui a ajuns biata Românie!
Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, intră din nou în atenția publică. Fost deputat PSD de Iași cu două mandate, el a fost și președinte PDSR al Camerei Deputaților între 2000 și 2004. În 2010, el fost învestit ca Avocat al Poporului iar trei ani mai târziu a demisionat pentru a deveni judecător la CCR. Anul trecut a devenit președintele Curții.
În urmă cu zece ani, Valer Dorneanu, la acea vreme deputat din partea PSD, propunea împreună cu Florin Iordache și Tudor Mohora mai multe modificări la Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a celor conexe acestora. Era vorba despre dezincriminarea faptelor privind deturnarea de fonduri sau utilizarea subvenţiilor de la bugetul de stat, a relatat presa la acea vreme.
Legea modificată a fost trimisă spre promulgare, dar preşedintele Traian Băsescu a retrimis-o la Senat pentru reexaminare. Legea a trecut însă de Senat și a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 martie 2007.
Astfel, Legea nr. 78/2000 se modifica şi avea următorul cuprins: „b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinaţiilor subvenţiilor; c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.”
Pedeapsa pentru aceste fapte era încadrată de la 5 la 15 ani de închisoare.
Presa scria că printre beneficiarii modificării acestei legi se aflau mai mulți baroni locali ai PSD, printre care Dumitru Sechelariu, Gheorghe Savu, Liviu Dragnea, Gavril Mârza, Bebe Ivanovici sau Nicuşor Constantinescu. Toți aceștia erau cercetați la acea vreme pentru deturnare de fonduri.
Un alt beneficiar era Marian Oprișan, trimis în judecată, cu un an înainte, de către DNA pentru deturnare de fonduri. DNA îl acuza că a cauzat un prejudiciu de 5,5 milioane de lei.
Mai exact, Consiliul Județean Vrancea a primit în anul 2004 aproape două milioane de dolari pentru pietruirea drumurilor comunale. Fondurile au fost virate de la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului dintr-un credit extern de 50 milioane dolari. Ministerul era condus la acea vreme de deputatul de Vrancea Miron Mitrea, căruia Oprişan îi spunea „fratele Miron”. Procurorii DNA au stabilit că Oprişan şi ceilalţi acuzaţi se fac vinovaţi de un prejudiciu de 5,5 milioane de lei.
Presa mai relata atunci că prejudiciul total reținut în sarcina celor enumerați mai sus se ridica la peste 20 milioane de lei.
Statisticile DNA din perioada 2003-2005 arată că au fost descoperite 337 infracţiuni de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi alte 121 infracţiuni la regimul de creditare, vârful de sarcina fiind în anul 2004, când s-au înregistrat 230 de asemenea infracţiuni.
*** Trei deputati vor sa-i scape de puscarie pe propriii baroni/ România Liberă 13 februarie 2007
„Trei deputati ai PSD, Valer Dorneanu - presedinte al Camerei Deputatilor intre anii 2000-2004 -, Tudor Mohora si Florin Iordache au propus mai multe modificari la Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie si a celor conexe acestora.
Mai precis, este vorba de dezincriminarea faptelor prevazute de articolul 10 care sanctioneaza deturnarea de fonduri sau utilizarea subventiilor de la bugetul de stat. Legea modificata a fost trimisa spre promulgare, dar presedintele Traian Basescu a retrimis-o la Senat pentru reexaminare. Daca Senatul o va inainta pentru a doua oara spre promulgare in forma modificata de pesedisti, toti cei aflati in inchisoare, in cercetare penala sau trimisi in judecata vor scapa de aceste acuzatii. În fapt, baronii PSD vor scapa basma-curata. Este vorba de Dumitru Sechelariu de la Bacau, Gh. Savu si Liviu Dragnea de la Ialomita, Gavril Marza, de la Suceava, Bebe Ivanovici, de la Ilfov, Nicusor Constantinescu de la Constanta, toti cercetati pentru deturnare de fonduri, si Marian Oprisan de la Vrancea, trimis inca de anul trecut in judecata de catre DNA pentru deturnare de fonduri.
Modificarea vizeaza in speta art. 10, lit. b si c din Legea 78/2000 care acum stipuleaza ca sunt infractiuni „acordarea de credite sau de subventii cu incalcarea legii sau a normelor de creditare, neurmarirea, conform legii sau a normelor de creditare, a destinatiilor contractate”, precum si „utilizarea creditelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate”, cu alte cuvinte deturnarea de fonduri. Pedeapsa pentru aceste fapte este incadrata de la 5 la 15 ani de inchisoare. O data cu dezincriminarea faptelor in speta, baronii PSD si acolitii lor pot rasufla usurati. Exemplul cel mai concludent in acest sens este cel al lui Marian Oprisan, trimis prin rechizitoriu al DNA in judecata inca din 5 iunie 2006, cauza cu un prejudiciu de 5,5 milioane RON, aflata pe rolul Judecatoriei Focsani. În acest dosar mai sunt inculpati pe langa Oprisan, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Vrancea, vicepresedintele CJ Mircea Diaconu, fostul director economic Valeria Teodorescu, fostul director al Directiei Tehnice, Ion Costeanu, fostul sef al Serviciului Drumuri si Poduri, Liviu Rusu, si Valeriu Iacob, diriginte de santier la lucrarile de pietruire a drumurilor comunale, lucrari efectuate in 2004. În fapt CJ Vrancea a primit in anul 2004 aproape doua milioane de dolari pentru pietruirea drumurilor comunale. Fondurile au fost virate de la Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului dintr-un credit extern de 50 milioane dolari. Ministerul era condus la acea vreme de deputatul de Vrancea Miron Mitrea, caruia Oprisan ii spunea „fratele Miron”.
Procurorii DNA au stabilit ca Oprisan si ceilalti acuzati se fac vinovati de un prejudiciu de 5,5 milioane RON, bani care nu se mai regasesc in pietruirea drumurilor comunale. Prejudiciul total retinut numai in sarcina baronilor pesedisti, fara a mai pune la socoteala prejudiciul creat de alte persoane condamnate deja, se ridica la peste 20 milioane RON, adica peste 200 miliarde lei vechi. Din statisticile DNA am aflat ca numai intre anii 2003 si 2005 au fost descoperite 337 infractiuni de utilizare a creditelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate si alte 121 infractiuni la regimul de creditare, varful de sarcina fiind in anul 2004, cand s-au inregistrat 230 de asemenea infractiuni.”