„Citiți, că vă vine și vouă rândul!” / Cum a reușit un român să învingă Electrica într-un litigiu legat de facturi

„Citiți, că vă vine și vouă rândul!” / Cum a reușit un român să învingă Electrica într-un litigiu legat de facturi

Un gălățean susține că Electrica a încercat să-l „înșele cu o factură de consum falsă”. El s-a luat la „trântă” cu compania și a avut câștig de cauză. Apoi, a povestit totul pe Facebook. „Citiți, că vă vine și vouă rândul”, este îndemnul gălățeanului.

Contor Electrica FOTO: shutterstock

Contor Electrica FOTO: shutterstock

Totul a început în martie 2022 atunci când clientul Electrica a anunțat compania că i s-a defectat contorul.

„În martie 2022 mi s-a defectat contoarul, iar eu i-am anunțat acest lucru. Ei aveau obligația legală, conform unui ordin ANRE din 2020, să efectueze citirea contoarului și să emită factură la maximum 3 luni o dată. Nu au făcut asta 6 luni. Mi-au schimbat contoarul în august 2022, iar eu am primit facturi de regularizare bazate pe consumul mediu. După aproape un an, în iunie 2023, primesc factura corecție contoar defect cu un conținut stupefiant și evident ilegal - apar adăugate și lunile octombrie - noiembrie - decembrie 2021 - deci anterior defectării contoarului, luni pentru care eu deja plătisem conform unor facturi emise la timpul respectiv, iar pe lângă asta, toate lunile din acei ani - 2021 și 2022 sunt tarifate la tariful majorat, cel din toamna lui 2022!”, a explicat gălățeanul.

El susține că reprezentanții companiei au încercat să-l intimideze și să-l amenințe.

„Arma lor -FRICA, nu a funcționat pe mine! M-au amenințat că mă vor trimite direct în evul mediu dacă nu plătesc ce îmi cer ei... Iar toți mă sfătuiau să plătesc ca să nu rămân fără curent, apoi să-mi caut dreptatea în justiție”, a spus gălățeanul.

El a povestit cum a fost „umilit” de reprezentanții companiei și cum a fost lăsat fără ajutor de alte instituții ale statului.

„Arma acestui sistem eșuat a fost din această clipă Umilirea clientului, ca să se simtă insignifiant, neputincios în fața colosului și să nu ridice cumva privirea, să accepte că este vinovat de consum și să plătească cum dictează cel puternic - recunoașteți mecanismul! M-au plimbat o lună de zile între birourile de la Electrica furnizare și Electrica distribuție, fiecare spunând că problema e la ceilalți, că ei nu pot face nimic și că-mi recomandă să-mi eșalonez factură și să o plătesc deoarece legea spune că factura are titlu executoriu - adică pe baza ei vin și-mi vor lua bunuri de valoare dacă nu plătesc. Am apelat la ajutorul celor 2 mecanisme de protecție - Protecția consumatorului și ANRE. Aștia mi-au dat termene pentru răspuns de 30 zile, cu mult peste data la care eu rămâneam fără curent, prin deconectare. Oricum, când au venit răspunsurile am constat că de fapt nu răspund deloc la întrebările mele și că-mi recomandă să mă înțeleg cu tâlharul, că factura este cu titlu executoriu, că să plătesc eșalonat apoi să-i dau în judecată și să aștept justiția să mă apere!”, a dezvăluit cetățeanul, pe Facebook.

El a relatat pe rețeaua de socializare modalitatea prin care a reușit să învingă compania care inițial îi cerea 8.000 de lei, dar a acceptat o factură de 0 lei. De asemenea, cetățeanul a renunțat la Electrica și a devenit clientul altei companii

„Ce am făcut - pe 26 iulie am făcut cerere de client Hidroelectrica iar pe data de 29 iulie eram deja aprobat, devenind client Hidroelectrica. Infrastructura de distribuție rămânea aceiași, fiind deservită de Electrica distribuție. Ca la schimbarea unui operator de telefonie, nu am fost nevoit să fac nimic, totul a fost online. Apoi am achitat facturile pe care le știam corecte de la Electrica furnizare, ca să am sold zero la consumul real, citind indexul și calculând de la ultima mea factură plătită pe baza indexului. Ei bine, când ăștia și-au dat seama că m-au scăpat pintre degete și că au rămas cu o factură de 8.000 ron pe care nu o pot descărca în contabilitate au început să mă sune și să-mi vorbească frumos.

Prima dată m-au sunat și mi-au spus că am un debit la ei și că îmi fac un serviciu reducând factura aia la 2.300 ron. (..._ M-au sunat după alte zile și m-au întrebat ce fac.... Doreau să vină la mine să le semnez factura care tocmai ce ajunsese la zero lei!!! Le-am spus că tocmai îmi confirmau că am fost victima unei încercări de înșelăciune prin factură de consum falsă și că-i aștept cu toporul pregătit! Au renunțat să mai vină la mine, iar zilele astea am primit pe mail factura fiscală FEF23nr.9652724981 din data de 16.08.2023 cu sold zero”, a precizat gălățeanul.

Concluzia lui este că statul nu mai există și că viitorul nu arată deloc bine pentru cetățeni.

„Morala - Statul nu mai există, a fost vândut și transformat în zone de profit, gestionate de firme care să extragă profit pentru entități ce nu pot fi controlate de legi. Noi suntem vânduți la număr de client plătitor între diverse entități când ăștia își mai reglează între ei conturile. Când vor implementa digitalizarea... Dumnezeu cu mila, că atunci te vor lucra din tastatură și nu vei mai putea face NIMIC!”

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…