Citiți ASTA!
Politologul german Andreas Umland, specialist în problematica Rusiei contemporane, nu exclude posibilitatea ca actuala confruntare dintre Occident și Rusia să degenereze într-un război mondial. Totuși, Umland crede că "șansele ca acest lucru să se întâmple sunt încă destul de reduse". Andreas Umland s-a aflat pe 20 și pe 21 octombrie la București, pentru a participa la conferința organizată de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) pe tema politicii externe a Rusiei în spațiul ex-sovietic.
Într-un interviu pentru PressOne, Umland vorbeşte, printre altele, despre relațiile dintre SUA și Rusia și despre strategia Kremlinului față de Uniunea Europeană.
"Puterea economică a Rusiei este mai scăzută decât a statului California"
– Relațiile dintre SUA și Rusia par să se deterioreze pe zi ce trece, dar este corect ca mass-media să discute chiar despre al treilea război mondial?
– Există un risc ca această confruntare dintre Rusia și Occident să capete proporții și, desigur, nici varianta unui război mondial nu poate fi exclusă. O asemenea confruntare precum cea actuală poate escalada tot mai mult și poate declanșa un război.
Totuși, cred că șansele ca acest lucru să se întâmple sunt încă destul de reduse, fiindcă economia rusă este strâns legată de cea vestică, în special de cea a Uniunii Europene.
Bugetul Rusiei este dependent de cel al UE, așadar cred că această retorică despre confruntarea dintre Rusia și Occident este mai degrabă instrumentală. Menirea sa este să sperie Occidentul și să-l determine să fie mai permisiv în negocieri.
Nu cred că posibilitatea războiului poate fi ignorată cu totul, dar este mai degrabă o unealtă pentru a slăbi puterea statelor vestice și pentru a le dezbina.
– Săptămâna trecută, Camera inferioară a Parlamentului rus a decis suspendarea acordului cu SUA pentru eliminarea surplusului de plutoniu – considerat esențial în procesul de dezarmare nucleară. Ce mesaj transmit rușii în acest caz?
– Acest acord este unul dintre puținele puncte de presiune pe care Federația Rusă le poate aplica în relația cu SUA. De fapt, economia rusă este mai dependentă de bugetul vestic decât este Vestul dependent de ruși, dar în această privință, într-adevăr, Rusia poate exercita presiune. Însă nu cred că este o problemă atât de serioasă.
Forțele sunt inegale: puterea economică a Rusiei este scăzută, mai scăzută chiar decât cea a statului California, așadar confruntarea este puțin stranie. Rusia blufează cu astfel de amenințări și încearcă să neliniștească Vestul.
– Care sunt, de fapt, diferențele ireconciliabile între Statele Unite și Rusia?
– Cred că, dacă sapi mai adânc, cel mai amenințător aspect în relațiile dintre SUA și Rusia este faptul că atât Statele Unite, cât și Occidentul pot crea modele ale democrației care se opun sistemului instalat de Vladimir Putin.
De pildă, un stat ucrainean de succes și modern ar fi un model contrar celui creat de Putin. De aceea este Putin atât de agresiv. Este vorba despre puterea domestică pe care regimul vrea să o păstreze.
Cea mai mare parte a retoricii de la Kremlin este însă artificială. Am văzut, de pildă, că Rusia își menține trupele în Transnistria pentru a preveni transformarea Moldovei. Pentru că, dacă Republica Moldova devine un model democratic de succes, ar amenința sistemul rus.
– Vă rog să anticipați ce s-ar putea întâmpla în relațiile dintre SUA și Rusia în ambele variante de câştigător, Donald Trump sau Hillary Clinton.
– Dacă Trump câștigă – scenariul fiind mai puțin plauzibil –, cred că relațiile dintre cele două țări ar fi destul de imprevizibile. Trump a făcut declarații proruse, iar Statele Unite și Rusia sunt în conflict în multe sfere: în Europa de Est, în Siria ș.a.m.d.
Trump ar trebui să ia poziție în privința acestor conflicte și ar trebui ca poziția lui să fie una care reprezintă SUA. Ar trebui să acționeze în calitatea sa de președinte american. Prin urmare, este foarte greu de prezis ce s-ar putea întâmpla, având în vedere aceste contradicții.
Cred că, în ce o privește pe Hillary Clinton, lucrurile sunt mai clare. Ea va continua, practic, politica externă a lui Barack Obama. Ar putea deveni mai implicată în tot acest proces: a fost secretar de stat, are multă experiență.
Cred că de asta se teme Rusia: că Statele Unite vor continua actuala linie de politică externă și chiar vor avea o poziție mai dură. De aceea rușii îl susțin, oarecum, pe Trump.
"Turcia nu va fi niciodată marioneta lui Putin"
– Care ar fi strategia Kremlinului în ce privește Uniunea Europeană?
– Cred că strategia este de a slăbi pe cât posibil Uniunea Europeană, de a o face mai puțin coerentă și mai puțin activă pe planul politicii externe.
Ceea ce amenință acum regimul rus sunt acele acorduri ale UE cu Moldova, Georgia și Ucraina, pentru că ar însemna că țările respective sunt primite în cadrul pieței economice europene.
Sunt chiar acorduri pentru integrarea acestor țări pe piața europeană, iar succesul lor ar fi o provocare pentru Putin (foto).
Rușii ar spune: "Ei bine, dacă moldovenii, ucrainenii sau georgienii pot face asta, de ce nu o facem și noi?" Regimul ar fi, astfel, amenințat.
– Rusia și Turcia au semnat recent, pe 10 octombrie, un acord pentru construirea unei conducte de gaz care traversează Marea Neagră și au promis întărirea relațiilor bilaterale. Cum se explică schimbarea de atitudine a președintelui Recep Erdoğan faţă de Rusia, după lovitura de stat eșuată din Turcia?
– Cred că schimbarea a început mai devreme, nu după lovitura de stat. Turcia este într-o situație economică dificilă și încearcă să obțină cât de mult dinamism posibil.
Există un soi de afinitate între autoritarismul rus și cel turc – ambele sunt ţări unde conducătorii nu vor reguli democratice și încearcă să centralizeze puterea.
Sigur, Rusia lui Putin este mult mai centralizată decât Turcia, dar există afinitatea lui Erdoğan pentru autoritarism, care creează această alianță temporară.
Nu cred, totuși, că va dura prea mult. Turcia și Rusia au păreri diferite cu privire la multe probleme: tătarii din Crimeea, Nagorno-Karabah, problema kurdă, Asia Centrală. Sunt multe aspecte unde aceste țări concurează sau sunt chiar în confruntare directă.
– Nu credeți, deci, că regimul turc ar putea deveni marioneta lui Putin?
– Sub nicio formă. Exclud varianta asta.
– Revenind la Uniunea Europeană: cum ar trebui să procedeze în privința sancțiunilor impuse Rusiei?
– Cred că ar trebui prelungite, ba chiar extinse, pentru că politica rusă nu se schimbă, ba chiar a devenit tot mai agresivă în ultimii doi ani.
UE a folosit o mică parte din pârghiile sale economice față de Rusia. Sancțiunile sunt, de fapt, reduse și vizează bunuri și servicii specifice, iar UE ar fi putut pune mult mai multă presiune pe Rusia. Nu a făcut asta, ci a încercat o soluție diplomatică.
Însă, așa cum vedem acum în Ucraina sau în Siria, soluția diplomatică nu dă roade. Cred că tensiunile chiar vor spori.
Partea stranie este că vorbim despre pârghii de natură militară, înainte ca UE să își fi utilizat instrumentele economice. Uniunea ar trebui să schimbe subiectul conversației: de la chestiunile militare la cele economice. Atunci, cred că Rusia și-ar schimba politica, inclusiv politica militară.
– Personal, considerați Crimeea teritoriu ucrainean?
– Da. Partea stranie legată de Crimeea este că a fost recunoscută ca fiind pământ ucrainean în tratate bilaterale, multilaterale și, cel mai important, în Tratatul din 2003 dintre Rusia și Ucraina, pe care ambele țări l-au ratificat și care este, în termeni legali, cea mai clară recunoaștere de către Rusia a granițelor Ucrainei.
Întregul discurs al Rusiei referitor la istoria acestui pământ este un nonsens: Crimeea a fost parte a Uniunii Sovietice, așa este, dar la fel și mare parte din Ucraina.
Este ilogic să pretinzi că pământul îți aparține în baza acestei istorii și să spui chiar că Peninsula Crimeea aparține mai mult Rusiei decât Ucrainei în baza acestui argument. Iar mulți vestici pică în capcana acestei argumentații, deși este ridicolă.
– Credeți că Vestul înțelege Europa de Est și, în general, această parte a lumii?
– Într-un fel, poți spune că Vestul a arătat prea multă înțelegere față de Rusia. A existat prea multă înțelegere pentru pretențiile Rusiei în Asia Centrală, Europa de Est ș.a.m.d., iar asta l-a făcut pe Putin să fie tot mai agresiv.
Dacă Vestul s-ar fi comportat diferit în chestiunea Transnistriei, atunci poate că Osetia de Sud, Abhazia, Crimeea, Donbas nu s-ar fi petrecut.
Dacă Occidentul nu i-ar fi dat lui Putin semnalul că poate menține trupe rusești în Transnistria – violând astfel tratatul bilateral dintre Moldova și Federația Rusă, dar și tratatul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică din 1999 –, poate asta l-ar fi făcut pe Putin să reacționeze diferit.
– Credeți că democrația ar fi posibilă în Rusia?
– Da, cred că rușii sunt oameni moderni, dar foarte influențați de această propagandă, de televiziunile cu discurs conspiraționist și antioccidental. În alte circumstanțe, ar fi europeni perfecți.
"Dughin e doar o unealtă a sistemului"
– În România au existat numeroase dezbateri referitoare la teoriile politologului Aleksandr Dughin. Care e influența sa asupra liderului de la Kremlin?
– Nu cred că are o influență directă asupra lui Putin, dar este foarte prezent în mass-media, la conferințe. Se pare că sunt oameni la Kremlin care îl vor prezent în viaţa publică din Rusia.
El nu apare în presă pentru că reprezintă opinia publică, ci pentru că influențează opinia publică cu vederile sale extremiste. Aceste vederi extremiste sunt utilizate de Putin și de regimul de la Kremlin pentru a se prezenta în opoziție cu el, pentru a se deplasa către centru.
Dar Dughin este parte a sistemului. Ideologia lui nu e a sistemului, însă el e o unealtă a sistemului și este promovat de sus, altfel nu ar avea expunerea pe care o are.
A făcut declarații pronaziste, a lăudat ofițeri SS! Este bizar, dar este tolerat. De aceea, cred că este doar un instrument.
– În ce condiții credeți că Rusia ar fi de acord cu reunificarea Moldovei cu România?
– În primul rând, cred că nu este ușor să faci acest lucru. Ar trebui să existe referendumuri, dar și o schimbare majoră în politica europeană.
Întrebarea ar fi, desigur, ce se întâmplă cu Transnistria?... Nu știu, este o întrebare speculativă și mă tem că răspunsul meu ar fi, de asemenea, speculativ.
Cine este Andreas Umland
Andreas Umland este cercetător german stabilit la Kiev, unde lucrează la Institutul pentru Cooperare Euro-Atlantică.
Specialist în istoria și politicile contemporane ale Rusiei și Ucrainei, Umland este doctor în filosofie al universităţii Cambridge (Marea Britanie). De asemenea, are studii de filosofie și de științe politice la Oxford (Marea Britanie), Berlin şi la universitatea Stanford (SUA).
A publicat editoriale în Le Monde diplomatique, The Harvard International Review sau ZEIT Online și a coordonat editarea a numeroase publicații referitoare la Rusia post-sovietică. A fost editor coordonator al seriei de volume "Soviet and Post-Soviet Politics and Society".
