Citiți asta!
In week-end-ul trecut, vazandu-l pe Giuliani la FoxNews amenintandu-i pe democrati cu faptul ca in curand dezvaluirile despre amploarea coruptiei din gruparea Joe Biden vor ajunge la Romania, am retrait parca o scena celebra din filmul din 1966 al legendarului inventator al stilului "Spaghetii western", Sergio Leone, "The Good, the Bad and the Ugly", in care personajul Tuco Benedicto Pacifico Juan Maria Ramirez, interpretat de catre Eli Wallach, the ugly/il brutto striga "When you have to shoot, shoot, don't talk!" (cand trebuie sa tragi, trage, nu vorbi/ameninta), scrie profesorul Petrișor Peiu pe Ziare.com .
Multa lume se intreaba, in Romania, in cine va trage Rudy Giuliani atunci cand va trage. Unii au incercat sa explice ca tinta este fiul lui Biden, Hunter, implicat in "consilierea" lui Puiu Popoviciu, baronul celui mai mare mall din tara, cel de la Baneasa. Uitandu-ma la cei care vorbeau despre aceasta posibilitate mi-am adus aminte de teoria probabilitatilor si de constatarea ca atunci cand auzi zgomot de copite, cel mai probabil sunt cai, nu zebre. De ce? Simplu, pentru ca la noi nu traiesc zebre, adica Puiu Popoviciu se pare ca nu prea a scapat de justitie, a trebuit sa fuga din tara si a mai renuntat si la cetatenia americana...
In cazul nostru, calul ar fi, cu cea mai mare probabilitate, nimeni altul decat presedintele fundatiei Biden, Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite la Bucuresti in timpul administratiei Obama-Biden.
Legatura dintre Biden si Gitenstein este foarte veche. In perioada in care Biden era presedintele Comisiei Juridice a Senatului, Gitenstein a fost numit seful echipei de consilieri ai comisiei, pozitie in care acesta din urma a "lucrat" de zor la respingerea candidaturii lui Robert Bork, propunerea presedintelui Reagan (1987), la Curtea Suprema.
Dupa aceasta experienta, viitorul ambasador la Bucuresti a scris si o carte, "Matters of Principle: An Insider's Account of America's Rejection of Robert Bork's Nomination to the Supreme Court". Dupa ce a donat peste 130.000 dolari catre campaniile democratilor intre 1990 si 2008, Gitenstein a fost principalul consilier al lui Biden in echipa de tranzitie dupa alegerile castigate de Obama in noiembrie 2008, motiv pentru multi sa il considere favorit la pozitia de director al biroului de politici juridice (Office of Legal Policy) al administratiei democrate.
Numai ca n-a fost sa fie: omul a fost "sapat" de catre democratii de stanga si de catre un ONG, Public Citizen, mult prea scrupulos in inventarierea carierei de lobby-ist a lui Gitenstein.
Si-uite asa sarmanul contributor cu 130.000 de dolari la campaniile lui Biden s-a vazut obligat sa se multumeasca cu un post de ambasador hat departe, tocmai la Bucuresti, in tara de unde familia sa emigrase prin 1890. Juramantul in aceasta calitate l-a depus in august 2009 si a plecat din functie la finalul lui 2012.
Mandatul lui Gitenstein de ambasador la Bucuresti coincide cu perioada de criza si restrangeri bugetare a celui de-al doilea mandat al lui Basescu. Dar se suprapune si pe o constructie economica unica in istoria Romaniei, constructie care avea sa ii marcheze definitiv destinul americanului.
Pe 5 decembrie 2005, Guvernul aproba actul constitutiv al Fondului Proprietatea, un vehicul in care statul roman a pus actiuni in valoare de 12 miliarde de lei, actiuni reprezentand cam o cincime din avutia Romaniei, adica din participatiile statului la marile firme din energie plus inca la cateva firme. Fondul era creeat cu scopul de a despagubi cu actiuni ale sale romanii carora statul le confiscase proprietatile in timpul regimului comunist.
O idee nobila transformata intr-o afacere urat mirositoare de catre Guvernul Tariceanu: o echipa de apropiati din jurul lui Tariceanu a hotarat, pe baze arbitrare, cine dintre victimele confiscarilor comuniste avea sa fie despagubit si cine nu. Fericitii despagubiti, in numar infim fata de cei nedreptatiti prin amanarea la calendele grecesti ale evaluarii lor, erau fie mari mostenitori din strainatate (precum familiile lui Malaxa sau Auschnit sau chiar membrii familiei regale), ai caror avocati au "tratat" cu camarila lui Tariceanu, fie sarmani batrani care au acceptat sa cedeze actiunile pe care le primeau unui grup de mafioti care aranjau aceste despagubiri contra unor sume modice (actiunea de 1 leu era platita cu mai putin de 20 de bani).
Practic, putinele actiuni transferate de fond unor romani normali au ajuns la cei putini din grupul Stelu-Rotaru-Brailoiu&Co, beneficiarii celei mai abominabile crime pe care guvernul Romaniei a comis-o impotriva tocmai a celor furati si exclusi social de catre regimul stalinist. Cea mai mare parte a celor carora comunistii le furasera avutul, cateva zeci de mii de oameni, au fost ignorati de catre imbuibatii de la usa lui Tariceanu si isi tarasc si astazi trupurile chinuite pe culoarele tribunalelor pentru a repara mizeriile creeate de un stat incapabil sa isi trateze egal cetatenii.
De altfel, in logica aceasta inteleg eu inclusiv pozitionarea urmasilor fostilor detinuti politici impotriva onorabilizarii excesive a lui Mihai Sora: acesti oameni sunt profund frustrati de catre o societate care se poarta mizerabil cu ei de 70 de ani. Romanii vor ramane pe veci otraviti de dusmanii si neincredere pentru ca acest stat condus de mafioti nu si-a reparat greselile istorice comise fata de elitele sale.
Pentru mine un model este Doamna Marie-Rose Mociornita, cea care isi poarta cu demnitate destinul de victima absoluta a regimului de dupa 1990 si a regimului de dinainte de 1990.
Ei bine, dupa ce ciracii lui Tariceanu au terminat de impartit cascavalul Fondului Proprietatea, fondul ar fi trebuit listat. Asa era legea. Dar cand a contat vreodata legea in Romania? Si s-au apucat si guvernul Tariceanu, si guvernul Boc1, si guvernul Boc 2 sa tot amane listarea Fondului, cea mai mare entitate economica din tara. Dar pentru ca lucrurile sa fie si mai evidente, s-a permis totusi tranzactionarea privata a actiunilor pana la listare. Astfel incat, daca cumva scapase printre cei despagubiti si vreunul fara aprobare sa fie "convins" sa isi vanda actiunile grupului de mafioti, care, dupa plecarea lui Tariceanu, a devenit grupul de sub pulpana Elenei Udrea, beneficiarul final al regimului Basescu-Petrov.
Si-uite asa dragii mosului, la listarea Fondului, in ianuarie 2011, o treime din actiuni era inca nedistribuita, o treime era in posesia unor cetateni romani (grupul de mafioti detinea majoritatea), 10% era la mostenitorii din strainatate, iar 20% erau deja in mainile unor fonduri straine si unor fonduri romanesti. Practic, deja o cincime din actiuni fusesera cumparate la discounturi de 70-80% de catre unele fonduri, prin intermediul celor de la usile lui Tariceanu sau Elenei Udrea. Intre timp, Ministerul Finantelor numise administrator al Fondului firma americana Franklin Templeton Investment Management Ltd. In ziua listarii Fondului Proprietatea la Bursa, 25 ianuarie 2011, actiunea cu valoarea nominala de 1 leu s-a tranzactionat cu 0,68 lei, adica aveam un discount de 32%.
Cele mai mare portofolii de actiuni ale Fondului Proprietatea apartineau fondului american Elliot Management Corporation, proprietate a magnatului republican (aici n-ai prea nimerit-o, Rudy!) Paul Singer. Vehiculele de investitii ale acestuia, Manchester Securities Corporation si Beresford Energy Corporation au ajuns sa detina in 2015 20% din actiunile Fondului, pentru care a incasat peste 1 miliard de lei numai ca dividende si redistribuiri de capital. Acum, fondurile lui Paul Singer mai detin cam 3% din actiuni, dupa ce au vandut portofoliul propriu, cu un profit urias (au cumparat multe din actiuni pana la listare cu 0,2-0,3 lei/actiune).
Prima intrebare care isi poate afla un raspuns de la Rudy Giuliani este: de ce ambasadorul Gitenstein, care in timpul mandatului a vituperat constant impotriva marilor afaceri de coruptie, nu a amintit niciodata de amanarea listarii la bursa a Fondului Proprietatea, ceea ce a permis, practic, preluarea, pe bani foarte putini, a unei cincimi din actiuni de catre fondurile Elliot?
Dar sa vezi cum le asaza Dumnezeu pe toate aliniate! La doar cateva luni dupa incheierea mandatului de ambasador, pe 23 aprilie 2013, Gitenstein apare ca membru in Comitetul Reprezentantilor Fondul Proprietatea SA, unde se afla si acum bine merci. Adica, nici mai mult nici mai putin, contribuabilul de 130.000 de dolari al campaniilor democrate devine insarcinat de catre actionarii Fondului sa supravegheze ce face administratorul Franklin Templeton. Cine erau actionarii la acea vreme oare?
60% din actiuni erau, deja, detinute de catre fondurile straine, cea mai mare participatie fiind a fondurilor Elliot.
Ei, si-acum sa vedem ce s-a intamplat in timpul mandatului domnului Mark Gitenstein de reprentant al actionarilor Fondului Proprietatea. Pentru atmosfera, sa avertizam cititorul neavizat ca mandatul oricarui administrator de fond de actiuni, daca fondul nu este prevazut sa dureze o perioada limitata de timp, este foarte simplu: sa creasca valoarea actiunii, adica sa vanda actiunile neperformante si sa plaseze banii in actiuni performante.
Din 2013 pana acum performantele Fondului, obtinute sub atenta supraveghere a fostului ambasador american sunt, pe scurt urmatoarele:
Daca pe 30 aprilie 2013, valoarea activului net era de 14,977 miliarde de lei, iar valoarea activului net pe actiune era de 1,1397 lei, la 30 august 2019 valoarea activului net era de 10,715 miliarde de lei, iar valoarea activului net pe actiune era de 1,5437 lei. Cum asa? Valoarea activului net a scazut cu 1 miliard de dolari, iar valoarea pe actiune a crescut cu 35% in timp ce numarul actiunilor a scazut cu 88%??!!! Aproape ca nu mai conteaza pretul actiunii, care era in 2013 de 0,65 lei, iar in august 2019 era de 1,175 lei (o crestere de 69%). Asta da performanta pentru care sa fii platit regeste: sa asisti cum activele fondului se diminueaza cu o treime!
O fi fost vreo greseala, or fi distribuit oamenii mai mult ca dividende? Ei as, totul in linie cu celelalte companii listate la bursa.
O fi fost vreo criza economica in aceasta perioada? Se pare ca ultimul an in care am inregistrat recesiune a fost chiar 2013.
Sa fi avut bursa de la Bucuresti niste ani mai prosti?
Si-atunci, care sa fie explicatia? Simpla, hai sa vedem ce a facut Fondul Proprietatea pana astazi:
Perioada incepe in forta in anul 2014, cand Fondul vinde din portofoliu actiuni in valoare de peste 1 miliard de lei (actiuni Romgaz de 644 milioane de lei, actiuni Transelectrica de 212 milioane de lei si actiuni Conpet de 100 milioane de lei). Toate prin metoda ABB - accelerate book building/oferta de plasament accelerat, adica s-au vandut pachete mari de actiuni la un discount foarte mare, dar necunoscut. Adica, intr-un secret absolut, cineva a vandut actiuni de 1 miliard de lei la un pret mult mai mic decat pretul de la bursa!
Dupa un an mai slabut, 2015, in care a mai lichidat din portofoliu un mizilic de 465 milioane de lei, vine spectaculosul rezultat din 2016, cand administratorul Fondului lichideaza, prin aceeasi metoda patentata deja ABB, un portofoliu de 2,1 miliarde de lei. Si ce portofoliu: actiuni Romgaz de 541 milioane de lei, actiuni Petrom de 682 milioane de lei, actiuni BRD, Banca Transilvania si E.ON Romania in valoare de aproape 900 de milioane de lei.
2017 se incheie modest, cu un portofoliu lichidat de doar 1,24 miliarde de lei, iar 2018 cu doar 173 milioane de lei. Daca tragem linie, ce observam: genialii administratori de la Fondul Proprietatea, platiti cu multe milioane, sub privirea de vultur a lui Gitenstein, au vandut, din portofoliul Fondului urmatoarele actiuni: Romgaz, Petrom, Banca Transilvania, BRD, Electrica, E.ON, Conpet, Transelectrica, Nuclearelectrica, adica taman cele mai bune si mai performante companii din Romania...
Ar putea fi, simplu, nestiinta sau nepricepere din partea unor administratori mai toti straini cu diplome grele inramate pe perete? Dar ce-au pazit reprezentantii actionarilor? Domnul Mark Gitenstein, reputat expert juridic al Comisiei Juridice din Senatul SUA si colegii lui? Aaaa, pai nu v-am spus cu cine este si a fost coleg Gitenstein in Consiliul Reprezentantilor Fondului: de exemplu, cu Steven Cornelis van Groningen, ditamai Presedinte si Director General la Raiffeisen Bank SA Romania sau cu Sorin Mandrutescu, director general (CEO) al Oracle Romania, proaspat suspect de luare de mita de la distribuitori, dar altfel deschizator al tuturor listelor cu propuneri de premier. Sau cu Julian Rupert Francis Healy, care a bifat si pe Ernst & Young si pe JP Morgan si s-a oprit la BERD...
Asa ca ma imbat si eu putin cu apa rece: ce-ar fi sa-l auzim pe Rudy Giuliani spunandu-ne si noua ce s-a intamplat la acele faimoase ABB-uri? Cum de s-au lichidat cele mai valoroase detineri ale Fondului Proprietatea (repet, poate n-a fost clar: Petrom, Romgaz, BRD, Electrica, Banca Transilvania, Conpet, Transelectrica, E.ON!) cu un pret mult mai mic decat pretul de tranzactionare de la bursa?
So, please, Rudy, no mercy! Shoot them all! We are counting on you.
