Cîți trebuie să mai moară?
Viața are un simț al ironiei foarte macabru: în încercarea de a scăpa de imaginea de criminal al polițistului Bogdan Gigină, lombrosianul Gabriel Oprea s-a băgat în fața camerelor de luat vederi vineri seară, făcînd tandem cu Arafat și pozînd în erou veșnic la datorie. Dar după doar 48 de ore de la catastrofă, știm că ancheta va ajunge, implacabil, tot la Oprea: complicii patronilor de la “Colectiv” au fost fie pompierii, fie ISU (ambele instituții fiind subordonate ministrului de Interne), fie primarul Piedone (promovat de Oprea pentru un nou mandat la sectorul 4 sau chiar la Primăria Capitalei), fie toți la un loc, în diverse grade.
Degeaba ne solidarizăm public la astfel de tragedii, degeaba mărșăluim în tăcere, degeaba donăm sînge, degeaba plîngem sincer după niște oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată dacă sistemul lor va trata cu cinism grosolan viața noastră.
Iar aici nu e vorba doar despre Gabriel Oprea. L-am pomenit pe vicepremierul înstelat doar pentru că, de data asta, el e cel mai vizibil exponent al sistemului ucigaș. Ucigaș prin nepăsare, prin dezorganizare, prin corupție, prin sadism. Dar “Gabriel Oprea” e, de fapt, numele generic al politicianului lipsit de orice urmă de moralitate, e numele generic al călcătorului pe cadavre pentru a-și atinge scopul dement de a prelua și păstra o putere folosită exclusiv în interes personal și al apropiaților.
Dar e mult prea mult. Au murit oameni în Apuseni pentru că statul nu i-a găsit la timp, au murit oameni pe lacul Siutghiol pentru că statul nu a avut motor pentru barca gonflabilă, a murit un polițist pentru că statul care e Gabriel Oprea a vrut coloană oficială, au murit oameni pentru că un jeg care e primar de sector și niște ofițeri de prin niște inspectorate populate de șpăgari și pile au permis funcționarea unui local al groazei fără îndeplinirea unor minime condiții de siguranță.
Cîți trebuie să mai moară pentru acești scelerați care ne conduc viețile înspre cimitir? Cît trebuie să mai tolerăm, politicos, decent, rațional, cuminți la locurile noastre, această crimă în masă? Pînă cînd suportăm? O să ne aresteze pe toți cînd le vom arunca cu ouă în cap? Dar cînd vom trece la pietre, o să ne trimită la închisoare? O să ne exileze?
Mă lupt, de două zile, cu limita fizică a furiei. Și cred că nu sînt singurul. Cred că sîntem mulți. Și vom fi din ce în ce mai mulți. Și mai cred că oligofrenii care ne conduc ar trebui să priceapă asta pînă nu e prea tîrziu. Pentru că prima piatră nu va fi și ultima.
