Cîrstoiu: „Puteam să fiu de multe ori ministrul Sănătăţii în viaţa asta”. Candidatul Coaliției, împotriva desființării sectoarelor Capitalei

Cîrstoiu: „Puteam să fiu de multe ori ministrul Sănătăţii în viaţa asta”. Candidatul Coaliției, împotriva desființării sectoarelor Capitalei

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, a relatat în emisiunea Insider Poltic că ar fi putut deveni ministru al Sănătății de mai multe ori.

Candidatul Coaliției a dat mai multe detalii cu privire la trecutul său FOTO Inquam

Candidatul Coaliției a dat mai multe detalii cu privire la trecutul său FOTO Inquam

„Puteam să fiu de multe ori ministrul Sănătăţii în viaţa asta, dar nu am luat la momentele respective decizia de a face pasul ăsta. De multe ori mi s-a propus asta şi am zis că e mai bine să fiu eu convins că am ajuns în medicină până la un punct la care pot să iau decizia din ziua de azi. Să ştiţi că de multe ori puteam să fiu ministru al Sănătăţii”, a precizat Cîrstoiu, potrivit News , în cadrul emisiunii Insider Politic, explicând că a învățat multe de la actualul ministru al Sănătății, care i-a fost asistent de grupă în facultate.

Candidatul PSD-PNL a mai arătat că tatăl său a fost deputat și a lucrat la Legea Administraţiei Publice, iar străbunicul său a fost fiul adoptiv al lui Ion Mihalache.

Despre fostul manager al Spitalului Universitar și fost primar general, Sorin Oprescu, Cîrstoiu a afirmat: „Suntem doi oameni total diferiţi. Am procese cu Sorin Oprescu fără număr”.

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria Generală a Capitalei, a mai susținut că actuala împărţire administrativă a municipiului Bucureşti în şase sectoare trebuie menţinută, afirmând că „Bucureştiul ar trebui condus de şapte magnifici: un primar general şi şase primari de sector”.

„Atitudinea şi acţiunea primarilor de sector trebuie să fie un tot unitar cu a primarului general. Nu se poate altfel. Când vorbim de Bucureşti şi când vorbim de acţiune în Bucureşti, cred că a venit momentul să nu mai vorbim de culoare politică. (...) Eu cred că problema primăriei generale nu e cine te susţine în primă etapă, e ce faci, ce proiect ai”, a mai afirmat Cătălin Cîrstoiu, potrivit News , relatând despre actualul primar al Capitalei că e un om inteligent dar „un primar de nota 4”.

Despre edilul din sectorul 5 a relatat că este singurul primar care nu i-a răspuns la telefon și nici nu a oferit sprijin spitalului pe care îl conduce. „Probabil că plimba roaba, probabil. În schimb ce pot să vă spun este că domnul primar Ciucu de fiecare dată ne-a asigurat tot sprijinul”, a mai afirmat Cîrstoiu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…