Cîrstea, fabuloasă la US Open: Sorana e în optimi după cea mai mare victorie din cariera ei!

Cîrstea, fabuloasă la US Open: Sorana e în optimi după cea mai mare victorie din cariera ei!

„Weekend Adevărul“ a fost singura publicație din România care a dedicat o pagină meciului Cîrstea (33 de ani, 30 WTA) – Rybakina (24 de ani, 4 WTA), explicând motivele pentru care jucătoarea România e capabilă de a furniza o mare surpriză, în ciuda faptului că specialiștii o vedeau favorită pe sportiva din Kazahstan, campioană la Wimbledon 2022 și finalistă, anul acesta, la Australian Open. Și, într-adevăr, „Sori“ ne-a demonstrat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că e capabilă de a furniza niște rezultate uriașe, când pornește cu a doua șansă.

Sorana Cîrstea, încântătoare la US Open 2023

Sorana Cîrstea, încântătoare la US Open 2023

În turul III de la US Open, fază pe care nu o depășise până acum nici Sorana, nici Elena, cele două jucătoare au oferit o partidă electrizantă! Românca a început însă mult mai bine, cu un prim set dominat cap-coadă. Cîrstea a condus cu 4-1 și 5-2, după care s-a impus, fără prea mari emoții, cu 6-3, valorificând a doua minge de set.

Actul secund a fost, pur și simplu, sufocant, pe muchie de cuțit! Și a început cu câte un break, după care a continuat fără nici unul în următoarele zece game-uri! Cu precizarea că, la scorul de 6-5 pentru Rybakina, aceasta a irosit două mingi de set. În tiebreak, sportiva din Kazahstan s-a impus după o luptă dură: s-a dus la 6-4, scor la care a mai irosit două mingi de set, pentru ca, într-un final, să câștige cu 8-6.

Decisivul a început exploziv pentru Cîrstea! Dintre primele cinci game-uri, patru au fost câștigate de aceasta, iar tabela arăta un fantastic 4-1 pentru jucătoarea din România! De aici a început însă o revenire a lui Rybakina, care s-a apropiat la 5-3 pentru Sorana, la un moment dat. Degeaba însă! Jucătoarea din România și-a întregit capodopera: 6-3, 6-7, 6-4 după un meci memorabil de 2 ore și 49 de minute.

Cel mai bun US Open, la a 17-a participare!

Cîrstea e, în premieră, în optimile US Open, la 17-a ei participare la New York! Și aici va da un alt test infernal, urmând să o întâlnească, luni, pe elvețianca Belinda Bencic (26 de ani, 13 WTA). Mai departe, câștigătoarea meciului Cîrstea – Bencic va juca, în sferturi, fie cu Muchova (10 WTA), fie cu Wang Xin (53 WTA).

Până să vedem cum se va descurca Sorana în continuarea turneului, putem spune că victoria cu Rybakina devine cea mai mare din cariera ei de până acum, având în vedere clasamentul adversarei și faptul că rezultatul a venit într-un Grand Slam!

„Sori“, cele mai bune rezultate la turneele majore

*Australian Open – Optimi (2017, 2022)

*French Open – Sferturi (2009)

*Wimbledon – Turul III (2009, 2012, 2017, 2021, 2023)

*US Open – Optimi (2023)

România la US Open, proba de simplu

Turul I

Cîrstea (30 WTA) – Day (93 WTA) 6-2, 6-3

Begu (43 WTA) – Korpatsch (75 WTA) 3-6, 2-6

Țig (700 WTA) – Marino (104 WTA) 7-6, 7-6

Ruse (167 WTA) – Pliskova (25 WTA) 1-6, 4-6

Bogdan (60 WTA) – Kenin (101 WTA) 6-7, 4-6

Turul II

Cîrstea (30 WTA) – Kalinskaya (89 WTA) 6-3, 6-4

Țig (700 WTA) – Pegula (3 WTA) 3-6, 1-6

Turul III

Cîrstea (30 WTA) – Rybakina (4 WTA) 6-3, 6-7, 6-4

Optimi

Cîrstea (30 WTA) – Bencic (12 WTA)

Cele mai mari victorii din cariera lui Cîrstea

Sezon Turneu Rezultat

2023 US Open, turul III 6-3, 6-7, 6-4 cu Rybakina (4 WTA)

2023 Miami, sferturi 6-4, 6-4 cu Sabalenka (2 WTA)

2023 Miami, turul II 6-2, 6-3 cu Garcia (4 WTA)

2017 Beijing, turul III 6-1, 7-5 cu Pliskova (4 WTA)

2008 Budapesta, Fed Cup 6-3, 3-6, 6-4 cu Jankovici (4 WTA)

2023 Indian Wells, optimi 6-4, 4-6, 7-5 cu Garcia (5 WTA)

2013 Rogers Cup, semifinale 6-1, 7-6 cu Na Li (5 WTA)

2012 Australian Open, turul I 7-6, 6-3 cu Stosur (5 WTA)

2009 French Open, optimi 3-6, 6-0, 9-7 cu Jankovici (5 WTA)

2013 Miami Open, turul III 6-4, 6-0 cu Kerber (6 WTA)

2010 Eastbourne, turul I 7-5, 6-3 cu Schiavone (6 WTA)

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…