Circulația pe secțiunea de metrou Laminorului - Străulești ar putea fi deschisă abia în primul trimestru din 2017

Circulația pe secțiunea de metrou Laminorului - Străulești ar putea fi deschisă abia în primul trimestru din 2017

Circulația pe secțiunea de metrou Laminorului - Străulești ar putea fi deschisă pasagerilor în primul trimestru al anului 2017, după ce comisiile de specialitate ale Metrorex vor finaliza verificarea lucrărilor executate, a anunțat, luni, compania într-un comunicat de presă.

Astfel, se amână darea în folosință a acestei secțiuni a Magistralei 4, anunțată pentru data de 19 decembrie.

Potrivit Metrorex, operațiunea de verificare a lucrărilor pentru obiectivul de investiții Magistrala 4 — Extinderea cu două noi stații de metrou: Laminorului și Străulești a demarat la începutul lunii decembrie.

Concluziile comisiilor de specialitate care au verificat lucrările au evidențiat finalizarea tuturor lucrărilor de arhitectură, finisaje, lifturi și escalatoare, cale de rulare, instalații electrice și sanitare, instalații PSI, instalații de ventilație, telefonie și ceasoficare, acestea fiind în deplină stare de funcționare, astfel încât probele tehnologice aferente instalațiilor precum și ale circulației trenurilor să poată fi efectuate.

"Întrucât la acest moment nu au fost finalizate o serie de lucrări privind detecția și alarmarea la incendiu, astfel încât să fie asigurate în totalitate condițiile de siguranță și confort a călătorilor, în perioada imediat următoare vor fi continuate testele de sistem și de circulație a trenurilor, precum și continuarea lucrărilor nefinalizate pentru a putea fi create condițiile de punere în funcțiune cu călători cât mai repede posibil (estimat în primul trimestru al anului 2017). Circulația cu pasageri pe această secțiune va fi anunțată public după finalizarea probelor", se arată în comunicatul citat.

Stațiile Laminorului și Străulești sunt elemente componente ale Secțiunii Parc Bazilescu — Străulești, secțiune ce face parte din Magistrala 4 de metrou (Gara de Nord — Lac Străulești), inclusă în investiția "Racorduri la Rețeaua de Metrou. Tronsonul I Sălăjan — Linia de Centura și Tronsonul II Gara de Nord — Basarab — Laromet'', aprobată prin HG 598/08.06.2011.

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a afirmat, într-un interviu acordat AGERPRES la începutul lunii, că Magistrala 4 de metrou Gara de Nord — Lac Străulești va fi inaugurată pe 19 decembrie 2016.

"Pe 19 (decembrie — n. r.) este programată această inaugurare (a Magistralei 4 de metrou — n. r.). Încă menținem acea zi. Avem un comandament zilnic unde urmărim toate aceste proiecte", a spus Bușe.

Amplasată în cartierul bucureștean Străulești, stația Laminorului se află la intersecția străzii cu același nume și Bulevardul Bucureștii Noi, într-o zonă cu un potențial ridicat de dezvoltare. Stația este prevăzută cu patru căi de acces dotate cu scări fixe și escalatoare.

În vederea accesibilizării stației pentru persoanele cu dizabilități, la două dintre cele patru căi de acces sunt prevăzute, la fiecare capăt al stației, lifturi interioare și exterioare cu închidere perimetrală din sticlă transparentă, duplex. De asemenea, întregul traseu pietonal este prevăzut cu benzi de orientare a persoanelor cu dizabilități de vedere.

Finisajele stației Laminorului au fost alese în funcție de cerințele privind securitatea la incendiu, corespunzând normativelor în vigoare. În spațiile publice ale stației, pardoselile au fost realizate din piatră naturală (granit), iar pereții au fost finisați cu tablă emailată vitrifiată, în culori pastelate (lila, verde, alb).

Proiectul Magistrala 4 de metrou Gara de Nord — Lac Străulești : Secțiunea Parc Bazilescu — Lac Străulești realizează extinderea Magistralei 4 în zona de nord a Bucureștiului cu încă două stații, Laminorului și Străulești, cu tuneluri și galeriile de legătură aferente, un terminal intermodal, un parc&ride și un depou.

Lungimea totală a secțiunii va fi de 2,1 kilometri, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 1,115 miliarde de lei (252,4 milioane de euro).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”