Circulația feroviară între Brașov și Sibiu, oprită ca urmare a deraierii unui tren

Circulația feroviară între Brașov și Sibiu, oprită ca urmare a deraierii unui tren

Circulația feroviară între Brașov și Sibiu a fost oprită, miercuri, în urma deraierii unui tren în zona stației CFR Brașov. "Evenimentul s-a produs la ora 10,10, în momentul în care un automotor cu două vagoane al unui tren privat, fără călători, executa manevră în zona stației Brașov și a deraiat. Nu sunt victime, dar circulația feroviară este oprită între Brașov și Sibiu până la finalizarea cercetărilor. Am înțeles de la colegii de la Stația Regională Poliție Transporturi Brașov că este posibil ca circulația feroviară să fie oprită până spre seară. La fața locului, se fac cercetări de către polițiștii de la Secția Regională a Poliției Transporturi Brașov sub coordonarea procurorului de caz, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, comisarul-șef Liviu Naghi.

Până la remedierea situației, circulația trenurilor spre Zărnești se face din gara Bartolomeu, iar, spre Sibiu, circulația s-a deviat pe magistrala Sighișoara — Copșa Mică.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!