Circa o treime dintre companiile din România au în plan acordarea de prime în bani angajaţilor, de sărbători (sondaj)

Circa o treime dintre companiile din România au în plan acordarea de prime în bani angajaţilor, de sărbători (sondaj)

Aproape o treime dintre companiile din România (32%) vor acorda prime în bani angajaţilor, cu ocazia sărbătorilor, iar trei din cinci angajatori plănuiesc să organizeze petreceri de Crăciun, reiese din rezultatele unui sondaj realizat de platforma online de recrutare BestJobs.ro .

Datele centralizate relevă, totodată, că 20% dintre angajatori vor acorda tichete cadou, iar aproximativ 15,5% îşi vor recompensa salariaţii cu produse specifice de sărbători.

Totodată, trei din cinci angajatori organizează, în această perioadă, petrecerea de Crăciun a companiei, pe lângă alte activităţi tematice precum împodobirea bradului la birou împreună cu echipa (35%) ori diverse ateliere tematice de creare de ornamente şi decoraţiuni de Crăciun sau ornare de biscuiţi şi prăjituri specifice perioadei (19,5%). Cu toate acestea, doar pentru 4% dintre respondenţi petrecerea de Crăciun se regăseşte printre preferinţelor lor.

În plus, circa 10% dintre angajatori acordă angajaţilor cadouri pentru copii şi tot atâţia şi-au propus să ofere zile libere suplimentare în perioada dintre sărbători, în timp ce o treime încurajează angajaţii să fie "Secret Santa" pentru unul dintre colegi.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi angajaţi (58%) preferă beneficiile în bani, sub forma unei prime sau a unui bonus, iar 24% dintre cei chestionaţi spun că şi-ar dori mai multe zile libere în perioada sărbătorilor pentru a le petrece cu familia şi prietenii.

În ceea ce priveşte beneficiile acordate angajaţilor de sărbători, sondajul BestJobs arată că 32% dintre companii vor acorda bonusuri. În acest context, angajaţii din 36,6% dintre companii vor primi prime de până la 500 de lei, anul acesta, valoare aferenta tuturor recompenselor acordate de angajatori.

De asemenea, în cazul a 7,7% dintre firme beneficiile vor fi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, în timp ce doar 11,3% dintre angajatori sunt mai generoşi, având în plan prime şi beneficii de sărbători de peste 1.000 de lei.

La polul opus, 14,1% dintre companii vor acorda recompense de maximum 100 de lei.

"Vestea bună este că, în cazul a 23,2% dintre companii, aceste beneficii de sărbători sunt acordate tuturor angajaţilor indiferent de performanţa financiară a companiei în anul în curs, în timp ce 21,1% dintre angajatori stabilesc valoarea în funcţie de evoluţia companiei şi de profiturile obţinute. Totuşi, jumătate dintre angajatori susţin că beneficiile pe care le-au planificat pentru acest an vor avea o valoare similară cu cele de anul trecut şi numai 14% dintre companii au redus bugetul pentru prime de Crăciun în 2018", se notează în comunicatul de presă al BestJobs.

Sondajul BestJobs a fost realizat în rândul a 366 de companii mici, medii şi mari din România.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu o experienţă de peste 18 ani în domeniu. Recent, portalul de recrutare online a lansat serviciul de recrutare pentru perioade scurte, prin care utilizatorii au posibilitatea să experimenteze mai multe joburi şi să nu mai depindă de un program fix de lucru. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…