Circa 92% dintre bicicletele furate nu sunt recuperate niciodată; preferate sunt cele negre și albastre (studiu)

Circa 92% dintre bicicletele furate nu sunt recuperate niciodată; preferate sunt cele negre și albastre (studiu)

Aproximativ 92% dintre bicicletele furate nu sunt recuperate niciodată, deși majoritatea păgubiților au raportat furtul la Poliție, pe Facebook și pe forumuri specializate, potrivit unui studiu realizat de o companie de brokeraj în asigurări. Potrivit 'Marelui studiu al bicicletelor furate', mai mult de jumătate (50,4%) dintre cei aproape 1.000 de respondenți au rămas fără bicicletă cel puțin o dată.

'Deși marea majoritate a păgubiților a raportat furtul bicicletei la Poliție, pe Facebook și pe forumuri specializate, mai mult de o treime (33%) au preferat să nu facă nimic. Asta, în condițiile în care aproape jumătate dintre bicicletele furate aveau o valoare cuprinsă între 500 și 2.000 de lei', reiese din studiu.

Opțiunile pentru protejarea bicicletei rămân împărțite în continuare între antifurt (54,3%) și asigurare (37%), în timp ce marea majoritate a bicicliștilor participanți la studiu (72,9%) sunt de acord că, în România, nu se adoptă toate măsurile necesare pentru a combate furturile de biciclete.

'Șansa de a rămâne fără bicicletă crește dacă aceasta are culoarea neagră sau albastră și dacă bicicleta este utilizată frecvent sau zilnic, iar Bucureștiul rămâne în topul preferințelor pentru hoții de biciclete, cele mai vizate zone fiind Piața Romană, Universitate, Militari și Pantelimon', conform cercetării.

Un aspect relevat de studiu a fost și acela că cele mai multe biciclete sunt furate din scările de bloc (39,5%), spațiul public (26,7%), din curți (13,3%) sau garaje (4,5%), iar anotimpurile preferate sunt primăvara (31,7%) și vara (47,9 %).

'Chiar dacă este zi sau bicicleta prezintă un sistem antifurt, acest aspect nu i-a împiedicat pe hoți să fure: peste 57% dintre furturi au loc în timpul zilei, iar în 69,5% din cazuri bicicletele aveau sisteme antifurt', mai arată datele studiului.

Studiul 'Marele studiu al bicicletelor furate' a fost realizat de compania de brokeraj de asigurări Otto Broker, cu sprijinul agenției Promocrat și al bloggerilor specializați în ciclism, în perioada 6-20 mai.

Otto Broker de Asigurare menționează că a lansat, în toamna anului trecut, Otto Velo, o poliță de asigurare pentru biciclete, în cadrul unui parteneriat cu Grawe România Asigurare, care acoperă două riscuri majore — furtul și tâlhăria. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!