Ciorbea despre audierea în dosarul "Mineriada": Au fost discuții despre organizarea sindicatelor
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a afirmat marți, după ce a fost audiat la Parchetul General ca martor în dosarul "Mineriada", că discuțiile cu procurorii au vizat organizarea sindicală din 1990.
"Am fost audiat în calitate de martor în dosarul mineriadei din 1990. (...) Mare lucru nu am avut ce să contribui la aflarea adevărului, au fost discuții despre organizarea sindicatelor, despre clarificarea acestui aspect, ce funcție aveam în sindicate pe vremea aceea", a declarat Ciorbea.
El a precizat că în momentul desfășurării mineriadei din 13 — 15 iunie 1990 încă nu conducea Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR), care includea și sindicate din industrie, fiind doar președinte al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
"Nu eram la CNSLR, eram doar la FSLI, am fost ales președinte al CNSLR la congresul din 28 — 29 iunie, deci după aproape două săptămâni după aceea. (...) FSLI nu avea membri din fabrici, iar colegii profesori din învățământ nu au participat la acțiuni alături de mineri sau de IMGB. (...) Eram președintele sindicatului din Facultatea de Drept din Universitatea București, președintele FSLI și așa mai departe, deci nu eram încă la CNSLR", a precizat Victor Ciorbea.
La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat că o soluție în dosarul 'Mineriada' va fi dată în primele luni din 2017.
"Dosarul privind mineriada se află în faza finală de soluționare și, după ce se vor administra probele care mai sunt de administrat și se vor verifica apărările ce se vor formula în cauză, se va emite o soluție legală și temeinică. În primele luni ale anului următor vom avea o soluție", spunea Augustin Lazăr, la acea dată.
Pe 23 decembrie 2016, procurorii militari au decis punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, față de fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul "Mineriada din 13 — 15 iunie 1990".
De asemenea, au fost puși sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.
AGERPRES