Ciorbea, despre analiza OUG pe justiţie: Şi Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, în a şaptea s-a odihnit

Ciorbea, despre analiza OUG pe justiţie: Şi Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, în a şaptea s-a odihnit

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat joi că analizează ordonanţa pentru modificarea legilor justiţiei "la modul cel mai serios", după ce s-a întâlnit cu o delegaţie a USR care a depus un memoriu prin care reclamă neconstituţionalitatea acesteia.

Ciorbea susţine că nimeni nu poate face presiuni asupra Avocatului Poporului şi a arătat că aşteaptă punctele de vedere pe marginea ordonanţei şi din partea Parchetului General, instanţelor, precum şi ale adunărilor generale ale procurorilor. El a spus că nu "a refuzat pe nimeni care doreşte să stea de vorbă, nici pe haştag rezist", deci nu i-a refuzat nici pe reprezentanţii USR.

"Dumnealor (n.r. - USR) au depus un memoriu prin care au adus diverse argumente referitoare la neconstituţionalitatea Ordonanţelor de urgenţă 7 şi 8 din acest an. De asemenea, unii dintre ei au subliniat şi oral, în scurte prezentări, care ar fi principalele motive pentru care domniile lor consideră că această OUG (n.r. - 7) ar fi neconstituţională. Am folosit acest prilej pentru a le spune două lucruri care îmi stau pe inimă - primul, evident că mă supără faptul că circa 95 % din activitatea instituţiei este complet ignorată. (...) Şi al doilea aspect, ca să-i liniştesc pe mulţi sau, dimpotrivă, să-i bag în viteză, este să le aduc la cunoştinţă că mai sunt circa două luni şi două săptămâni până se împlinesc cinci ani de când am depus jurământul, sigur că teoretic e posibilă prelungirea cu două zile, două săptămâni, două luni, până când noul Avocat al Poporului va depune jurământul. Tot teoretică e posibilă şi reînnoirea mandatului. (...). I-am dat drumul la analiză deja. Dar şi Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, în a şaptea s-a odihnit. Deci mai aveţi puţintică răbdare. (...) Nimeni n-are dreptul să pună presiuni asupra Avocatului Poporului, nici măcar prin titluri de alea prin care le pun unii", a declarat Ciorbea la sediul instituţiei.

Ciorbea a dorit să clarifice afirmaţiile potrivit cărora ar fi vorba despre un conflict juridic de natură constituţională, ipoteză în care Avocatul Poporului nu are nicio competenţă.

"Deocamdată nu am făcut o analiză să vă spun dacă e caz de excepţie de neconstituţionalitate, caz în care suntem noi îndreptăţiţi sau e conflict juridic de natură constituţională, ipoteză în care nu avem nicio competenţă sau nu e cazul să ridicăm nici excepţii. (...) Analizăm în mod serios şi într-un ritm foarte alert", a adăugat Avocatul Poporului.

Întrebat de jurnalişti care ar fi termenul de analiză, Ciorbea a spus: "Ar putea să însemne două luni şi două săptămâni şi vă spun 'La revedere'. Se dă drumul la declanşarea operaţiunii solicitate de PNL şi atunci va fi un termen şi mai scurt şi unii veţi fi şi mai fericiţi. Staţi liniştiţi, pentru că la modul cel mai serios vreau să analizăm această situaţie. Şi chiar îi rog pe cei interesaţi, şi de la Parchetul General şi de la Adunările procurorilor şi din alte părţi, care vor să ne aducă argumente, le stăm la dispoziţie cu cei doi-trei oameni care lucrează în acest domeniu, alţii nu avem deocamdată".

Uniunea Salvaţi România (USR) a solicitat, joi, Avocatului Poporului să sesizeze CCR în privinţa recentei ordonanţe pe Justiţie.

O delegaţie a formaţiunii s-a deplasat la instituţia condusă de Victor Ciorbea pentru a depune solicitarea.AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editori online: Gabriela Badea, Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!