Cioloș va DETONA ADEVĂRUL despre MAFIA Ghiță/Ponta din contractele cu STATUL!
Cioloș a pregătit detonarea adevărului despre Mafia achizițiilor IT! 19 ministere si companii din subordine au platit peste 3,1 miliarde de lei in ultimii 5 ani pe produse si licente software, Siveco, Teamnet si UTI fiind firmele care au castigat cei mai multi bani din aceste contracte, arata o analiza a Corpului de Control a Premierului. Noua ministere impreuna cu unitatile aflate in subordine au platit peste 110,2 milioane lei pentru produse/licente software instalate, dar neutilizate, neimplementate sau identificate cu dificultati in exploatare sau cu defectiuni, din diverse cauze, se arata in analiza Corpului de control al Premierului. Noua ministere au platit peste 110,2 milioane de lei pe produse IT care sunt neutilizate sau functioneaza defectuos.
Conform datelor obținute, 19 entități publice au achiziționat produse și licențe software și au încheiat peste 10.000 de contracte în valoare totală de 3.733.043.559,97 lei, cu TVA, pentru care a fost plătită suma totală de 3.131.204.615,99 lei cu TVA.
"Legat de stadiul executării contractelor privind achizițiile de produse software, s-a constatat că au fost finalizate aproape în totalitate, produsele software achiziționate fiind instalate/utilizate în incinta entităților, însă au fost identificate și anumite situații de nefuncționare/neutilizare a acestora de către entitățile publice. Astfel, un număr de 9 entități publice împreună cu unitățile aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora au plătit suma de 110.290.733,41 RON pentru produse/licențe software instalate, dar neutilizate, neimplementate sau identificate cu dificultăți în exploatare sau cu defecțiuni, din diverse cauze", precizează Guvernul într-un comunicat.
Având în vedere aspectele menționate, se propune "aprofundarea acțiunii de documentare, în următoarele 12 luni, prin intermediul unor acțiuni de verificare punctuale efectuate de către structurile abilitate din cadrul ministerelor de resort (...) la nivelul tuturor entităților care au făcut obiectul acțiunii de documentare, cu informarea Corpului de control".
Totodată, se recomandă înființarea unei structuri specializate de control și management la nivel central, precum și la nivelul fiecărui minister, cu atribuții în monitorizarea achizițiilor, respectiv în implementarea și utilizarea produselor software de către toate structurile administrației publice.
Analiza Corpului de control s-a bazat pe informații solicitate de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Culturii, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Justiției, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Transporturilor, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic și Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, precum și pe date de la unitățile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora.