Cioloş: USR PLUS va definitiva săptămâna viitoare listele pentru parlamentare

Cioloş: USR PLUS va definitiva săptămâna viitoare listele pentru parlamentare

Alianţa USR PLUS va definitiva listele pentru alegerile parlamentare în cursul săptămânii viitoare, a declarat, sâmbătă, la Braşov, europarlamentarul Dacian Cioloş, care a menţionat că listele "nu sunt decise la nivel central, de şefii celor două partide, candidaţii nefiind puşi cu mâna într-un birou, ci sunt rezultatul unui proces intern" de selecţie.

"Noi am decis fuziunea USR şi PLUS în vară, însă, din punct de vedere procedural, până la finalizarea procesului juridic al fuziunii, trebuie să respectăm statutele celor două partide, pe baza cărora funcţionăm, astfel încât avem procese specifice USR şi PLUS de selecţie, dar şi unul comun, ambele (...) cu implicarea membrilor la nivel local. Avem candidaturi depuse, există colegi care şi-au făcut şi campanie internă (...), iar astăzi avem adunări generale ale delegaţilor, care votează aceste candidaturi şi, în cursul săptămânii viitoare, vom fi în măsură să finalizăm listele şi ordinea pe acestea", a afirmat Cioloş.

El a precizat că, la întocmirea listelor, nu se va ţine cont de rezultatele obţinute de filiale la alegerile locale, ci de "profilul" candidaţilor, de modul în care aceştia reuşesc "să convingă colegii", însă toţi cei desemnaţi vor trebui să treacă de criteriile de integritate.

"Vom face un filtru ca să ne asigurăm, mai ales, că toţi candidaţii respectă criteriile de integritate prevăzute de statutele celor două partide, de protocolul Alianţei, dar, altfel, deciziile sunt luate prin implicarea membrilor la nivel local", a spus liderul USR PLUS.

Primarul ales al municipiului Braşov, Allen Coliban, care a câştigat în 2016 un mandat în Senat, a menţionat că alegerile parlamentare sunt primele pe care USR PLUS le parcurge pentru a doua oară şi, la fel ca în 2016, listele sunt stabilite pe baza votului membrilor, fiind "un festival al democraţiei".

"Faptul că suntem două entităţi care am fuzionat nu a împiedicat acest proces, iar, de la nivel central, a existat mesajul către filiale: aveţi toată libertatea să discutaţi, să negociaţi, numai să ducă la o reprezentativitate a ambelor organizaţii. Deci există această libertate pentru filiale să îşi stabilească unii candidaţi pe care consideră că îi merită", a punctat Coliban. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!