Cioloș: Suma pe care România o va PIERDE pe fonduri structurale, undeva între șapte și cinci miliarde de euro

Cioloș: Suma pe care România o va PIERDE pe fonduri structurale, undeva între șapte și cinci miliarde de euro

Premierul Dacian Cioloș a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că suma pe care România o va pierde din fondurile europene alocate de UE pe exercițiul financiar 2007-2013 pe fonduri structurale urmează să se situeze undeva între șapte miliarde de euro și cinci miliarde de euro, iar gradul de absorbție se va situa la 60%-70% pe fonduri structurale și la 90% sau chiar peste 90% pe agricultură și dezvoltare rurală.

"Încă nu am tras linie, mai avem câteva zile până la sfârșitul anului, dar suma pe fonduri structurale va fi undeva între șapte miliarde și ceva de euro și cinci miliarde și ceva de euro în funcție de cum reușim să facem niște plăți acum la sfârșitul anului, de cum reușim să introducem niște proiecte care sunt acum în curs de finalizare sau care au fost finanțate din fonduri publice și am primit acordul Comisiei să le trecem pe fonduri europene dacă ele au respectat niște reguli și principii europene. Deci încă mai pot fi recuperate niște lucruri. O să ajungem undeva între 60% și 70% absorbție pe fonduri structurale. Și pe agricultură și dezvoltare rurală acolo o să fim undeva la 90% absorbție, undeva peste 90% absorbție", a declarat premierul întrebat câți bani a pierdut România de la UE pe exercițiul financiar 2007-2013.

Cioloș a explicat că perioada 2007-2013 a început mai greu, având în vedere faptul că a fost prima perioadă bugetară europeană cu România stat membru.

"Au fost la început niște sincope și pentru că a trebuit să ne obișnuim cu procedurile europene. Și eu am fost ministru al Agriculturii într-o perioadă în care Agenția de Plăți avea dificultăți cu acreditarea. S-au recuperat pe parcurs niște lucruri din punct de vedere instituțional, însă, după părerea mea, rămâne o problemă de eficiență a administrației. Competența în autoritățile de management și agenții de plăți a evoluat în acești an, dar încă mai avem o problemă de eficiență a administrației. Au fost și probleme de corupție care și-au găsit izvorul mai ales în neclaritatea unor proceduri. S-au lăsat spații, vrut sau nevrut, s-au lăsat anumite spații de interpretare care ne-au costat bani pentru că s-au aplicat penalități de către Comisia Europeană. Avem acum foarte multe procese, avem foarte multe proiecte care sunt blocate datorită proceselor", a mai declarat premierul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!