Cioloş şi Prună: Modificările guvernului tehnocrat în domeniul Justiţiei nu au provocat ieşirea în stradă a zeci şi sute de mii de cetăţeni
Modificările guvernului tehnocrat în domeniul Justiţiei nu au provocat ieşirea în stradă a zeci şi sute de mii de cetăţeni, pentru că spiritul în care acesta a lucrat, de deplin respect faţă de cetăţean şi faţă de instituţiile legitime ale statului, lipseşte guvernării PSD/ALDE, se arată într-un comunicat semnat de fostul premier Dacian Cioloş şi de fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună.
Reacţia celor doi vine ca urmare a scrisorii transmise, miercuri, preşedintelui şi prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, în care aceştia din urmă au făcut referire şi la
modificările făcute de Guvernul tehnocrat în domeniul Justiţiei.
"Domnii Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu îndrăznesc să compare modificările pe care le fac ei în domeniul Justiţiei cu cele făcute de Guvernul tehnocrat. (...) Mai mult, liderii PSD-ALDE continuă să justifice modul nedemocratic în care modifică legile Justiţiei, luând ca referinţă fostul guvern tehnocrat. (...) În guvernul tehnocrat nu a existat niciun conflict de interese personal, în sensul în care nimeni din guvern nu avea interesul să modifice legile pentru a-şi apăra propria piele în faţa Justiţiei", au subliniat Cioloş şi Prună, într-un comunicat al Platformei România 100.
Totodată, conform sursei citate, modificările operate de guvernul tehnocrat au vizat aspecte necontroversate ale Codului Penal şi Codului de procedura penală, au survenit cererilor magistraţilor şi au fost făcute cu respectarea procedurilor legale în vigoare
"Modificările operate de guvernul tehnocrat au vizat aspecte necontroversate ale Codului Penal şi Codului de procedura penală care au fost discutate în prealabil în comisiile juridice ale Parlamentului, multe fiind deja adoptate de Senat, şi care puneau în acord legislaţia cu decizii ale Curţii Constituţionale. Aceasta după întârzieri considerabile, unele chiar de doi ani, cauzate exclusiv de inacţiunea parlamentară.Modificările operate atunci au survenit cererilor magistraţilor, au avut toate avizele legale, inclusiv avizul Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu au stârnit controverse în magistratură. Nu în ultimul rând, guvernul tehnocrat a adoptat modificările cu respectarea procedurilor legale în vigoare, fără a se deroba de răspundere ascunzându-se în spatele vreunei comisii parlamentare extraordinare", au susţinut Cioloş şi Prună.
Ei au reamintit că textul proiectului legislativ a fost discutat vreme de peste 10 luni, atât la sediul Ministerului Justiţiei, cât şi în dezbateri organizate în mari centre universitare
"În ceea ce priveşte propunerile de modificare a legilor justiţiei, spiritul în care s-a lucrat în anul 2016 a fost acela al transparenţei şi consultării largi, cu toate părţile interesate din societate şi din sistemul judiciar. Textul proiectului a fost discutat vreme de peste 10 luni, atât la sediul Ministerului Justiţiei, cât şi în dezbateri organizate în mari centre universitare. Un mod de lucru deschis, complet opus stilului intempestiv, în forţă, afişat de actuala coaliţie de guvernare", au menţionat foştii membri ai guvernului tehnocrat.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, declară, în scrisoarea comună adresată oficialilor Comisiei Europene, că sunt "cel puţin surprinzătoare" preocupările exprimate de aceştia privind lipsa de transparenţă şi de consens mai larg în dezbaterea despre legile Justiţiei, dar şi referitoare la modificarea codurilor penale.
În documentul citat, cei doi lideri politici români reamintesc că Guvernul precedent, condus de Dacian Cioloş, a modificat Codul Penal şi Codul de Procedură Penală prin ordonanţă de urgenţă.
"În acest context, preocupările exprimate de Comisie sunt cel puţin surprinzătoare, mai ales că această preocupare pentru transparenţă şi consens nu s-a manifestat din partea Comisiei atunci când, guvernul precedent, condus de domnul Dacian Cioloş, a modificat, pe 18 mai 2016, 13 articole din Codul penal şi 101 articole din Codul de procedură penală, prin ordonanţă de urgenţă, fără nicio dezbatere publică şi fără acordul sau măcar consultarea Consiliului Superior al Magistraturii şi a asociaţiilor profesionale din domeniu. Din acest motiv, diferenţa diametral opusă a atitudinii reprezentanţilor Comisiei în două momente esenţiale privind dezbaterile din România pe tema Justiţiei nu poate fi pusă decât pe seama modului în care a fost informată Comisia de către diversele surse din mediul românesc", se arată în scrisoare. AGERPRES