Cioloş: Preşedintele este preocupat să atace USR; care sunt subtilităţile acestei atitudini, dânsul ştie

Cioloş: Preşedintele este preocupat să atace USR; care sunt subtilităţile acestei atitudini, dânsul ştie

Preşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat luni că preşedintele Klaus Iohannis este 'preocupat să atace USR de câte ori are ocazia', menţionând că nu înţelege care sunt "subtilităţile acestei atitudini" şi că USR este un partid responsabil care caută soluţii pentru ieşirea din criză.

"În acest moment, noi căutăm soluţii împreună cu partidele responsabile. Ce îşi doreşte sau nu-şi doreşte domnul preşedinte, cred că e mai bine să-l întrebaţi pe dânsul. (...) Domnul preşedinte ne-a spus şi nouă la întâlnire că soluţiile politice de coalizare trebuie găsite între partidele politice. Eu am văzut că preşedintele este preocupat să atace USR de câte ori are ocazia. Care sunt subtilităţile acestei atitudini, dânsul ştie. Noi, partid responsabil, căutăm soluţii şi gândim soluţii atât cât ne stă în putere", a afirmat Cioloş la o conferinţă de presă, întrebat ce crede că îşi doreşte preşedintele în această situaţie de criză.

Dacian Cioloş a spus că, dacă premierul desemnat Nicolae Ciucă nu reuşeşte să formeze un guvern şi îşi depune mandatul, "mingea este din nou în terenul preşedintelui, care va decide "cum are de gând să iasă din criză".

Cioloş s-a întâlnit, luni, cu premierul desemnat Nicolae Ciucă pe tema formării guvernului.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis declara că reformele nu au fost realizate de coaliţie din cauza "crizatorilor".

"Trebuie să vedem lucrurile aşa cum le văd şi românii. Trebuie să se termine criza politică, care nu este România, nu este despre problemele românilor, este o criză creată de unii care au vrut să arate cât de importanţi sunt şi nu au reuşit să arate decât ce neimportanţi sunt, ca să o spun foarte franc. (...) Avem nevoie de reformă în administraţie. Avem nevoie de reformă în domeniul pensiilor, avem nevoie în domeniul salarizării publice. Toate aceste lucruri au rămas în nelucrare, cum se numeşte. Coaliţia care a guvernat până acum nu a reuşit să rezolve aceste probleme. Nu are rost să vă explic eu, acum, de la Bruxelles, de ce nu au reuşit, dar zilele trecute au cam arătat care au fost crizatorii, cei care în loc să facă reforme au produs crize. Asta este situaţia la noi", a afirmat Iohannis. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”