Cioloş: Nu vom transforma în sinecuri politice posturile de responsabilitate administrativă

Cioloş: Nu vom transforma în sinecuri politice posturile de responsabilitate administrativă

Copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, sâmbătă, la finalul discuţiilor privind programul de guvernare al coaliţiei, că nu vor fi împărţite şi nici nu vor fi transformate în sinecuri politice posturile de responsabilitate administrativă din instituţiile şi structurile deconcentrate.

"Vreau să vă asigur că nu vom împărţi şi nu vom transforma în sinecuri politice posturile de responsabilitate administrativă, în instituţiile şi structurile deconcentrate, în acele agenţii care sunt conduse de directori generali care sunt funcţionari publici şi trebuie numiţi prin concurs. Vom clarifica şi Guvernul va clarifica în perioada următoare separarea asta clară. Noi astăzi nu am discutat, nu am împărţit sinecuri, am discutat doar despre acele agenţii şi autorităţi care au în fruntea lor demnitari şi care trebuie numiţi cu un mandat", a spus Cioloş.

În ceea ce priveşte portofoliile viitorilor vicepremieri, el a precizat că acestea vor fi stabilite în momentul prezentării structurii Executivului.

"Va exista o legătură între conţinutul programului de guvernare, unde aliniem programele de guvernare ale celor trei partide, şi ceea ce va face Guvernul la nivel de miniştri, de secretari de stat şi la nivelul acestor agenţii conduse de demnitari. Vicepremierii, (portofoliile - n.r.) - vom stabili când vom prezenta structura Guvernului, mai trebuie discutat în partide desemnările de candidaţi de miniştri pentru portofoliile negociate", a adăugat Dacian Cioloş.

În context, copreşedintele USR PLUS, Dan Barna, a afirmat că obiectivul celor trei partide este să existe un guvern până la Crăciun sau între Crăciun şi Revelion.

 

 

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


"Nimeni nu e pe deplin fericit, nimeni pe deplin nefericit, suntem acolo unde trebuie să fim la momentul acesta, progresele sunt semnificative, practic sperăm că mâine sau la finalul zilei sau luni vom avea finalizat programul de guvernare. (...) E un sentiment de oboseală la momentul acesta, dar şi un sentiment de progrese reale care s-au făcut şi ieri şi astăzi. Este obiectivul pe care îl avem cu toţii în vedere (să existe un guvern - n.r.) până la Crăciun sau între Crăciun şi Revelion", a spus Barna la finalul discuţiilor privind programul de guvernare al coaliţiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!