Cioloș: Ne interesează ca terenurile să nu fie achiziționate pentru a fi speculate, ci să fie lucrate
Premierul Dacian Cioloș a anunțat miercuri că, în maximum o lună, Guvernul va propune o serie de măsuri menite să limiteze vânzarea terenurilor agricole și să încurajeze achizițiile de terenuri de către cei care doresc să le lucreze.
"Cred eu că, în maxim trei săptămâni, o lună de zile, o să putem să punem pe masă câteva propuneri noi la care se lucrează acum la Ministerul Agriculturii. Aici analizăm pe de-o parte, oportunitatea de a veni cu o propunere legislativă nouă sau ordonanță de urgență, sau de a merge cu propuneri de amendamente pe proiectele de legi care sunt deja în Parlament pe acest subiect și avem discuții cu parlamentari. Lucrăm pe câteva idei care să revadă puțin dreptul de preempțiune, să favorizeze pe cel care lucrează terenul sau colectivitățile locale, chiar statul", a declarat Cioloș, la TVR.
El a vorbit și despre soluții privind încurajarea achizițiilor de terenuri.
"Pe noi ne interesează ca terenurile să nu fie achiziționate pentru a fi speculate, ci să fie lucrate și de asta ne gândim inclusiv la anumite termene minimale de la care, după ce s-a cumpărat un teren, el să poată fi dat în folosință tocmai pentru a încuraja achizițiile de terenuri din partea celor care doresc să le lucreze", a mai spus Cioloș.
În ceea ce privește defrișările ilegale de păduri, premierul a amintit de adoptarea, miercuri, a OUG "prin care a crescut nivelul sancțiunilor și contravențiilor pentru cei care nu își fac treaba în a menține în condiții legale pădurile".
Cioloș a vorbit și despre "alte tipuri de măsuri legate de așa-numitele amenajamente silvice".
"Asta înseamnă un plan de menținere și întreținere a parcelelor de păduri pe mai mulți ani pe baza cărora se pot face tăierile. Și acolo sunt chiar ilegalități în modul de elaborare a acestor planuri și apoi de implementarea lor, și aici pregătim o serie de măsuri care vor duce la o mai mare transparență pentru orice cetățean legat de modul în care sunt exploatate pădurile. Aici, vrem să ajungem la o informatizare a acestui sistem pentru a urmări nu numai circulația materialului lemnos pe drumuri, ci, inclusiv din momentul plantării, a menținerii acelor parcele. Toate obligațiile, cine și ce obligații are de la început până la sfârșit. Am cerut să avem o legislație astfel încât, pe fiecare parcelă pe care se exploatează material lemnos, să avem la capătul parcelei o pancartă pe care să scrie foarte clar în baza cărei autorizații se fac tăieri, ce anume se taie, ce cantitate de material lemnos. Vom avea și organul de control — Garda Forestieră", a mai spus prim-ministrul.
AGERPRES/(A — autor: Livia Popescu, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Adrian Dădârlat)