Cioloș îi lasă pe bușoi în turul gol

Cioloș îi lasă pe bușoi în turul gol

Apreciez refuzul premierului Dacian Cioloș de a-și face pomană cu cele două orfeline de la marele partid liberal. După ce au votat vitejește alături de pesediști legea privind alegerea primarilor într-un singur tur, liberalii și-au dat seama, în al doisprezecelea ceas, că au rămas în turul gol.

Anticipând pierderi masive la locale, au încercat fără succes să schimbe legea în Parlament, după care au recurs la ultima soluție: s-au dus cu miloaga la premierul lor. Numai că premierul lor le-a răspuns sec: Nu e democratic să modific prin ordonanță de urgență o lege votată de Parlament.

Pe lângă faptul că solicitarea liberalilor ar fi iscat nesfârșite discuții legate de constituționalitate, ea ar fi creat o adevărată criză politică cu efecte nocive pe plan extern. Guvernul de la București ar fi fost suspectat că schimbă legislația electorală cu mai puțin de un an înainte de alegeri ca să-l ajute pe unul dintre jucători. Schimbarea regulilor în timpul jocului ar fi amintit de blietzkrieg-ul instituțional de la suspendarea lui Traian Băsescu, atunci când USL, călare pe un val popular impresionant, a speriat lumea democratică, trecând peste legi și instituții pentru a-și duce la îndeplinire un scop politic. Poate că acum alegerea primarilor în două tururi, la fel ca proiectul de atunci al debarcării lui Traian Băsescu, ar fi susținut de majoritatea populației. Dar dacă regulamentul spune că o partidă durează 90 de minute, ar fi un abuz să prelungești meciul până când reușesc doamna Gorghiu și domnul Blaga să bage un gol. Dl. Cioloș a ratat o șansă să fie popular, alegând, în schimb, să joace corect. Asta nu-i va opri probabil pe maeștrii neantului să-l deconspire pe premier ca pesedist acoperit, pentru că, nu-i așa, e evident că dl. Dragnea îl șantajează pe dl. Cioloș cu moțiunea de cenzură. 

Înduioșător până la lacrimi felul cum și-a ambalat doamna Gorghiu cererea către dl. Cioloș: „Nu trebuie să țină cont de părerea PNL, cum credem că nu e cazul să țină cont de părerea PSD, care se va impotrivi pe acest proiect. Nu cred că părerea politicienilor este relevantă în acest subiect. Cred însă că părerea societății civile din România este mai mult decat relevantă. Și am încredere că prim-ministrul va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD pentru ca această ordonanță să nu fie adoptată. De asemenea, cred că și prim-ministrul, și Guvernul său sunt profund atașati agendei cetațeanului și că vor răspunde exigențelor nevoii de democrație și legitimitate. Sunt argumente multiple pe care agenda publică le-a impus, pe care noi le-am identificat, de la tema legitimității, la nevoia de competiție, la faptul că prin două tururi de scrutin s-ar realiza înnoirea clasei politice”.

Vai, dar nouă nici nu ne pasă că ne-am tras un autogol când am votat ca niște lache legea pesedeului, noi suntem interesați doar de agenda cetățeanului, noi suntem doar niște umili purtători de răvaș ai societății civile. Înnoirea clasei politice este de fapt țelul nostru, nu perspectiva unui dezastru la locale. Ce dovadă mai clară a nobilelor intenții liberale decât oferta jenantă pentru Primăria Generală și primăriile de sector?! PNL tratează cel mai mare oraș al României la fel ca PSD: cu maximum de dispreț. Iar dacă la găsirea unor candidați mai de Doamne-ajută pentru primării au probleme, vă dați seama ce ofertă au pentru consiliile locale, locurile acelea care trăsnesc de la o poștă a corupție și a interese transpartinice?!

Pledând din oficiu în numele societății civile ca să-și rezolve o treabă politică, doamna Gorghiu nu face de fapt altceva decât ce a făcut dl. Bușoi săptămâna trecută, când și-a tras un selfie electoral cu tragedia de la Colectiv. Nici strada, nici premierul nu pot rezolva însă impotența politică. Înainte să practice avocatura pentru un client care nu i-a cerut serviciile, doamna Gorghiu ar trebui să se întrebe câți „oameni noi” a produs PNL până acum în opoziție, ca alternativă a „oamenilor vechi și corupți” din PSD. Și apoi să-i trimită să candideze.  Florin Negruțiu/Republica


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…