Cioloș, despre situația de la Poșta Română: Dacă va fi nevoie, o să se implice și Guvernul

Cioloș, despre situația de la Poșta Română: Dacă va fi nevoie, o să se implice și Guvernul

Premierul Dacian Cioloș a le-a spus, luni, angajaților Poștei Române care l-au așteptat la ieșirea de la USAMV Cluj-Napoca pentru a-și exprima nemulțumirile legate de refuzul conducerii companiei de a majora salariile factorilor poștali, că, dacă va fi nevoie, Guvernul de va implica în rezolvarea situației.

Dacian Cioloș a subliniat faptul că, în funcție de rezultatul discuțiilor de luni, dintre sindicaliștii din Poșta Română și conducerea companiei, Guvernul s-ar putea implica în rezolvarea situației.

"Vedem care e rezultatul discuțiilor astăzi, pe subiectul ăsta și, dacă va fi nevoie, o să se implice și Guvernul în treaba asta. Există un Consiliu de Administrație, un management acolo, care are un contract cu statul, și ei trebuie să-și asume anumite obligații. De asta nu vă pot acum eu un răspuns care va fi soluția", a precizat prim-ministrul.

Cioloș a adăugat că va avea discuții cu ministrul Comunicațiilor pe acest subiect.

Unul dintre protestatari i-a spus premierului că în acest fel au încercat "să atragă atenția asupra acestei companii, că nu se mai poate continua așa", solicitându-i "să demită de urgență conducerea acesteia și Consiliul de Administrație, să se dezamorseze această situație conflictuală care este în Poșta Română".

"Ăsta e mesajul salariaților, nu numai din Cluj, ci din toată regiunea noastră și din țară: atâta timp cât nu se va demite conducerea companiei, salariații sunt deciși să stăm tot așa. Nu facem bine companiei, nu facem bine țării, pentru că deja suntem criticați de presa externă. Trebuie dezamorsat acest conflict, de urgență. Oamenii trebuie să înceapă astăzi lucrul, dar vrem ceva ferm: o majorare salarială și demiterea acestei conduceri", a afirmat un alt protestatar.

Premierul Dacian Cioloș a participat luni, la inaugurarea Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei (ICHAT) , al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…