Cioloş, despre protocoalele cu SRI: Unele dintre ele au fost aprobate de cei care acum le contestă

Cioloş, despre protocoalele cu SRI: Unele dintre ele au fost aprobate de cei care acum le contestă

Fostul premier Dacian Cioloş, membru al Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii, a afirmat marţi că unele dintre protocoalele cu SRI au fost aprobate de cei care acum le contestă.

"Dacă ele sunt neconstituţionale sau au fost neconstituţionale, atunci evident că trebuie renunţat la ele. (...) Cei care le-au semnat trebuie să şi le asume. (...) Avem politicieni, lideri ai actualei majorităţi, care şi-au pus semnătura pe astfel de protocoale, care au ştiut de ele, care au fost în CSAT atunci când s-a discutat. Ani de zile nu au spus nimic de ele. E important dacă vrem să fim oneşti faţă de români să spunem lucrurile până la capăt. (...) Eu ştiu că domnul Tăriceanu era prim-ministru în perioada aceea în care s-au semnat unele protocoale. Eu ştiu că domnul Dragnea a fost ministru în guverne în care au fost miniştri care au semnat sau au ştiut de aceste protocoale. Deci, ştiau. Probabil că au ştiut şi alţii dintre cei care acum le contestă", a afirmat Cioloş, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că nu poate să spună dacă au fost sau nu bune aceste protocoale, pentru că nu ştie contextul în care au fost semnate.

"Să îşi asume, că dau vina pe statul paralel, pe tot felul de forţe oculte care ar complota împotriva României, dau vina pe aceste protocoale de care ei au ştiut, unele dintre ele au fost aprobate de cei care acum le contestă. Eu nu ştiu că nu am avut de-a face cu aceste protocoale. Nu ştiu dacă au fost bune sau nu. Nu ştiu în ce context au fost semnate atunci. Discuţiile au avut loc în CSAT, din care unii care acum le contestă au făcut parte. (...) Trebuie să îşi asume responsabilitatea în faţa celor care i-au votat", a adăugat Cioloş.

Întrebat dacă are încredere în deciziile CCR, Cioloş a spus: "Ar trebui să am încredere în deciziile Curţii (...) şi într-o astfel de societate ar trebui să trăim - în care să avem încredere în deciziile CCR, să nu stăm fiecare să răsfoim Constituţia să vedem dacă Curtea a interpretat bine sau nu Legea fundamentală". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”