Cioloş: CCR este politizată şi ia decizii în sprijinul intereselor PSD de a controla justiţia
Curtea Constituţională este "politizată şi ia decizii subiective, în sprijinul intereselor politice ale PSD de a controla justiţia", susţine fostul premier Dacian Cioloş, precizând că i se pare oportun un referendum pentru a tranşa în privinţa dorinţei românilor de a continua lupta împotriva corupţiei.
"Curtea Constituţională e politizată şi ia clar decizii subiective, în sprijinul intereselor politice ale PSD de a controla justiţia. Majoritatea actuală din Parlament nu are legitimitate politică să încerce subordonarea justiţiei, nu a fost votată pentru asta. E nevoie de o modalitate prin care cetăţenii să se poată exprima faţă de aceste decizii instituţionale care ies clar din mandatul primit la alegeri. Un referendum mi se pare foarte oportun pentru a tranşa în privinţa dorinţei românilor de a continua lupta împotriva corupţiei", a scris Cioloş joi pe Facebook.
În opinia sa, este necesară o reformă a statului, care să includă şi o reformă a CCR, în aşa fel încât numirea judecătorilor, funcţionarea şi deciziile Curţii "să nu mai fie deloc sub imperiul presiunii politice sau al intereselor unui partid sau altul".
"Mişcarea România Împreună/ RO+ pregăteşte astfel de propuneri pe care le va prezenta în Programul Politic al partidului", a afirmat Cioloş.
Totodată, el consideră că "atacul la statul de drept este dublat de un proces de slăbire a economiei".
"Să nu uităm (aşa cum guvernanţii şi-ar dori poate, prin tot felul de diversiuni mediatice) că atacul la statul de drept este dublat de un proces de slăbire a economiei şi deci a bunăstării românilor prin decizii de politică fiscală şi economică incoerente, prin atacul la Pilonul II de pensii, adică la banii românilor şi prin îndatorarea statului pe termen lung pentru a plăti promisiuni electorale inconsistente", afirmă Cioloş.
Potrivit acestuia, fără o funcţionare onestă, transparentă a statului şi fără predictibilitate şi coerenţă în deciziile care afectează economia nu vor fi nici pensii şi nici salarii.
"După ce ajungem la guvernare, toate aceste lucruri vor intra în matca lor normală. România are nevoie să se dezvolte, şi nu să păzească justiţia de agresori", a subliniat Cioloş.
El a distribuit şi un comunicat al Mişcării România Împreună, în care se apreciază că decizia CCR anunţată miercuri "are consecinţe deosebit de grave pentru viitorul României".
"Prezentarea acestei decizii ca o intervenţie legală şi normală pro sau contra unei anumite persoane este fie iresponsabil de manipulativă, fie extrem de prost documentată. Faptul că majoritatea parlamentară a dorit şi a obţinut această decizie contribuie decisiv la erodarea rapidă a statului de drept", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, Mişcarea România Împreună îşi propune, în perioada imediat următoare, "susţinerea instituţiei Preşedintelui în apărarea Constituţiei şi a statului de drept, conform prerogativelor pe care le are", iar pe termen mediu - "o amplă reformă a statului, inclusiv a Curţii Constituţionale". AGERPRES