Ciolacule, tu vezi ce scrie Sorin Ioniță despre tine?

Ciolacule, tu vezi ce scrie Sorin Ioniță despre tine?

Premierul Marcel Ciolacu are toate semnalmentele unui „acoperit“ din Securitatea comunistă, iar faptul că-și secretizează biografia îl transformă într-o vulnearabilitate de securitate pentru România, atrage atenția expertul în politici publice Sorin Ioniță, fondatorul think-tank-ului Expert Forum. Deși se pretinde revoluționar, Ciolacu nu e capabil să furnizeze detalii simple despre perioada din preajma Revoluției din decembrie 1989, observă Sorin Ioniță, potrivit ziaristii.com .

Rolul lui Ciolacu în evenimentele care au dus la răsturnarea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu rămâne absolut dubios – lucru despre care Ziaristii.com a scris în repetate rânduri anii trecuți. Dar, dincolo de această ceață care stăruie în privința unui număr enorm de așa-ziși revoluționari pricopsiți cu certificate de luptători de către comisiile regimului Iliescu, în cazul șefului PSD sunt lucruri cu mult mai grave.

Sorin Ioniță observă că Marcel Ciolacu – în vârstă de 22 de ani la momentul Revoluției din decembrie 1989 – nu este în stare să spună clar, deschis, în public, chestiuni foarte simple:

  • unde a făcut armata, când a terminat-o, la ce armă, cu ce grad?
  • unde era angajat în decembrie 1989?
  • de ce nu există nicio poză ori mărturie cu sau despre el până în decembrie 1989?
  • cum de nu a apărut până acum nici măcar un singur om care să depună mărturie că a fost coleg cu el?

Faptul că-și ascunde patru ani din biografie (între 18 și 22 de ani), dar și traiectoria sa ulterioară, care a inclus și relațiile cu Omar Hayssam (personaj căzut din mantia serviciilor secrete românești) îl transformă pe actualul premier într-un lider necredibil, de mucava, pe care nu știm cine-l controlează și cum.

Și mai grav este că acest produs al sistemului este pregătit acum să le fie livrat românilor drept salvator la alegerile prezidențiale. Felul în care AUR și George Simion sunt sprijiniți ocult de televiziuni patronate de oameni cu legături în SRI (România TV, de exemplu) și prin campanii executate profesionist pe rețelele de socializare întărește această impresie. Cei care vor să-l propulseze pe Ciolacu președinte al României pentru perioada 2024-2029 știu că nu e un personaj credibil, popular și charismatic. De aceea se pregătește o finală Ciolacu – Simion, pentru ca românii să nu aibă încotro și să fie siliți să voteze „răul cel mai mic“.

Mai jos, comentariul făcut de Sorin Ioniță pe contul său de Facebook.

Sorin Ioniță: „Obstinaţia autodistructivă cu care Ciolacu îşi ascunde 3-4 ani din viaţă, perioadă care acoperă stagiul militar şi Revoluţia, sugerează că nu e doar impostură acolo, ci probabil ceva mai grav“

„Marcel Ciolacu a jucat la Revoluţie un rol complet neclar, dubios – iar prin minciunile repetate şi refuzul de a da detalii absolut banale din perioada aia a vieţii lui poate fi suspectat că era unul din băieţii tineri din Secu oploşiţi pe lângă noile autorităţi la Buzău să bage de seamă, ori trimis de la Bucureşti să facă o diversiune mică dacă e cazul (vezi cum s-a cerut el voluntar să inspecteze sediul Secu şi să împartă arme la populaţie etc.), dar n-a mai fost cazul etc. Ceea ce se potriveşte bine cu cariera lui ulterioară.

  • Refuză să spună în ce unitate militară a făcut armata în anii ’80 («undeva pe lângă Bucureşti»), la ce armă, când a terminat şi cu ce grad; oricare om obişnuit poate face precizările astea fără probleme. Eu, de exemplu, pot; el nu, mister.
  • Refuză să spună exact unde lucra în Dec 89: ba dă numele unei fabrici din Buzău care nu exista, de unde ar fi venit în grup «cu oamenii muncii» pe 22 să ocupe primăria (aşa ceva nu a existat la Buzău); ba numele unei fabrici din Bucureşti care exista (apropo, în domeniu sensibil, Electronica), dar atunci nu e clar ce căuta el în Buzău în ziua aia, care era una de lucru;
  • Nu există poze sau mărturii scrise cu el sau despre el din Dec ’89 sau înainte, în nici una din listele cu oameni care au format instituţii ad-hoc zilele alea, şi din care el zice că a făcut parte;
  • Nu poate oferi numele nici unui prieten / camarad / coleg cu care ar fi făcut armata, sau cu care a lucrat în fabrica respectivă, şi care să poată confirma: da domnule, îl ştiu pe Marcel, uite aici o poză de-a noastră de grup; ori da, lucram in atelier la aceeaşi masă, lipeam amândoi sârme cu letconul. Aşa ceva este extrem de bizar pentru orice om obişnuit.

Cum Ciolacu e născut în noiembrie 1967, deci avea la Revoluţie doar 22 ani (nu 25 cum apare ici-colo), nu cred că i-ar fi pretins cineva mari explicaţii biografice dacă el însuşi n-ar ieşi permanent în faţă cu impostura rolului eroic pe care l-ar fi jucat zilele alea la Buzău. Însă obstinaţia autodistructivă cu care îşi ascunde 3-4 ani din viaţă, perioadă care acoperă stagiul militar şi Revoluţia, iar în paralel persecută funcţionari publici care nu-i fac cheful, sugerează că nu e doar impostură acolo, ci probabil ceva mai grav.

În poziţia de premier, asta îl transformă într-o vulnerabilitate de securitate pentru România, pentru ca nu există în Europa şi NATO şefi de guvern cu biografii secretizate.“



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…