Ciolacu: Orban trebuie să informeze urgent Parlamentul dacă a scăpat de sub control pandemia

Ciolacu: Orban trebuie să informeze urgent Parlamentul dacă a scăpat de sub control pandemia

Ludovic Orban trebuie să informeze urgent Parlamentul dacă a scăpat de sub control pandemia şi se impune amânarea alegerilor locale şi a deschiderii şcolilor, spune Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al Partidului Social Democrat, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Septembrie vine cu aceste două mari provocări, iar Orban nu se mai poate ascunde la nesfârşit în spatele propriilor interese electorale. Trebuie să le spună românilor ce are de gând! Sunt răspunsuri care trebuie date acum, nu în ultima zi, aşa cum a făcut în toată această perioadă, când a lăsat vid legislativ de două ori din cauza incompetenţei şi delăsării Guvernului său. Orban trebuie să lase bâjbâiala şi să spună clar, cu date exacte, care este situaţia epidemiologică şi care este perspectiva. Se deschid sau nu şcolile?! Se fac sau nu alegeri?!", scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.

Liderul PSD subliniază că "sănătatea românilor şi soarta copiilor noştri nu poate fi tranzacţionată electoral". AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei