Cioacă, încă patru ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru infracţiuni informatice
Fostul poliţist Cristian Cioacă a primit, pe lângă pedeapsa pentru omor, încă patru ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul de infracţiuni informatice, în urma contopirii celor două pedepse el urmând să execute un spor de un an, cinci luni şi zece zile la pedeapsa pentru omor.
În acelaşi dosar de infracţiuni informatice, hackerul Adrian Niţu a fost condamnat la doi ani şi 11 luni cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, transmite corepondentul MEDIAFAX.
Sentinţa, care este definitivă, a fost pronunţată miercuri de către judecătorii Curţii de Apel Braşov, care au admis apelurile declarate de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul teritorial Braşov şi curatorul Ghinescu Robert-Constantin împotriva sentinţei date de Judecătoria Braşov din 25 aprilie 2014, care l-a condamnat pe Cioacă la doi ani de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Braşov a desfiinţat sentinţa, iar la rejudecare a decis ca fostul poliţist să execute patru ani şi patru luni de închisoare.
"În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului Cioacă Constantin Cristian pedeapsa cea mai grea, de trei ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că inculpatul execută în final pedeapsa de patru ani şi patru luni închisoare", se arată în minuta sentinţei.
De asemenea, Cioacă a primit şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de trei ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Sentinţa mai stabileşte ca din pedeapsă să fie scăzută perioada reţinerii din data de 15.01.2008 şi a arestării preventive din data de 24.01.2008 până în data de 02.02.2008.
Avocata familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, a explicat corespondentului MEDIAFAX, că această nouă pedeapsă de patru ani şi patru luni nu se va adăuga celei de de 15 ani şi opt luni din dosarul de omor, ci se va contopi, urmând ca Cioacă să execute un spor de o treime din pedeapsa pentru infracţiuni informatice, respectiv un an, cinci luni şi zece zile.
"În sentinţă nu a fost făcută contopirea, dar după contopire se aplică un spor de o treime din cei patru ani şi patru luni. Adică, va mai executa încă un an, cinci luni şi zece zile", a spus avocata Radu.
În ceea ce-l priveşte pe hackerul Adrian Niţu, acesta a primit o sentinţă de doi ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de trei ani. Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă Pe lângă măsurile de supraveghere, Niţu are "obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate", potrivit minutei.
De asemenea, el va presta "muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, într-o entitate din comunitate care va fi decisă de consilierul de probaţiune".
Curtea de Apel Braşov a casat, în luna martie, sentinţa prin care fostul poliţist a fost achitat în dosarul de infracţiuni informatice şi a trimis dosarul spre rejudecare, pentru a doua oară, la Judecătoria Braşov. Cioacă a fost achitat, în 6 aprilie 2012, în dosarul în care a fost judecat pentru violarea corespondenţei prin e-mail a fostei sale soţii, avocata Elodia Ghinescu, conform unei decizii a Judecătoriei Braşov, după rejudecarea dosarului. Decizia a fost atacată cu recurs de avocata familiei Ghinescu, dar şi de DIICOT Braşov şi Parchetul instanţei supreme. Curtea de Apel Braşov a admis recursurile şi a casat sentinţa, iar dosarul a făcut cale- ntoarsă la Judecătorie. Iniţial, dosarul de violare a corespondenţei electronice a Elodiei Ghinescu a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Braşov, în aprilie 2011, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce a casat sentinţa Curţii de Apel Braşov care l-a condamnat pe Cioacă, în 27 septembrie 2010, la trei ani de închisoare cu suspendare.