Istoricul Mădălin Hodor, cercetător în cadrul Consiliului Naţionale de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), a analizat cinci mituri legate de perioada comunistă. Acesta susține că, deși miturile uneori au o bază reală, faptele nu sunt cunoscute cu adevărat de cei care duc dorul acelor vremuri.

Hodor: „Ideea de România independentă și suverană, o mare porcărie” Foto: Arhivă

Cercetătorul CNSAS a subliniat că unii români cred în mod greșit că dacă în perioada comunistă toată lumea avea un loc de muncă asta însemna că toți erau și eficienți în ce făceau.

„În principiu, așa și era. În perioada comunistă existau legi care interziceau oamenilor să nu aibă un loc de muncă. De exemplu, legea 153, care chipurile se îndrepta așa-numitului parazitism. Regimul comunist promova într-adevăr această chestiune. Realitatea era cu totul alta. Deși toată avea un loc de muncă, regimul comunist practica un șomaj mascat. Eficiența acestor zeci de milioane de muncitori era aproape nulă. În multe situații din cauza nerealizării planului de producție, ceea ce era o chestiune foarte des întâlnită, oamenii nu erau plătiți. Sau erau situații în care luni de zile în care fabricile intrau în așa-numitele revizii tehnice. De fapt o formă mascată de a spune că fie nu exista materie primă, fie nu exista energie pentru a permite funcționarea fabricilor. Era un fel de șomaj tehnic, dar nu se spunea șomaj tehnic. Regimul comunist făcea mare paradă de faptul că toată lumea avea un loc de muncă, în opoziție cu lumea capitalistă. În realitate, deși toată lumea era scriptic undeva încadrată, în realitate nu toată lumea muncea în sensul modern al cuvântului”, a explicat istoricul Mădălin Hodor, pentru Mainnews.ro

În ce privește credința că în perioada comunistă toți românii aveau o casă, cercetătorul menționează că acele locuințe erau de fapt închiriate de la stat, și că nu erau în condiții bune.

„Un mit, la fel ca celălalt cu locurile de muncă, care pornește de la o realitate pe care o mistifică. În perioada comunistă s-au construit foarte multe locuințe. Nivelul de urbanizare a crescut. În consecință, oamenii au primit apartament. Acestea nu erau în proprietate personală, ci ale statului. Cei mai mulți locuiau acolo pe baza unui contract. Cel mai adesea erau locuințe construite în jurul centrelor industriale. Plăteau lunar un fel de rată la aceste locuințe. Astăzi, într-o proporție covârșitoare, populația este proprietară a locuințelor. Atunci erau de fapt chiriași la stat. Sigur, pentru o generație întreagă ideea de a te muta la țară din localități foarte puțin dezvoltate la oraș într-un apartament modern, cu toaletă în casă și utilități a reprezentat un avans considerabil și probabil că de aici foarte mulți își amintesc cu nostalgie. Cele mai multe dintre acestea nu erau nici pe departe niște locuințe foarte bune. Fiind construite la plan erau destul de proaste”, a subliniat Hodor.

În ce privește mitul conform căruia în perioada dată „alimentele erau mai sănătoase”, cercetătorul CNSAS a afirmat că realitatea era cu totul alta, și spre deosebire de acum, nu exista obligația ca producătorii să dezvăluie pe etichetele produselor tot ce conțineau acestea.

„Lucru iarăși fals. Agricultura care era practicată în perioada comunistă era o agricultură intensivă. Se foloseau pe scară largă ierbicide, se foloseau tot felul de produse chimice… De cele mai multe ori aceste produse chimice erau folosite după ureche, fără niciun fel de norme. Populației nu i se spunea cum au fost produse roșiile sau castraveții. De asemenea, în ceea ce privește mezelurile, erau produse din resturi sau chiar aveau compuși precum cleiuri. Nu se spunea nimic că ar exista în componența acestor produse. Astăzi poți să citește pe eticheta unui produs alimentar ce conține”, a spus istoricul.

Hodor: „Ideea de România independentă și suverană, o mare porcărie”

Istoricul a explicat de asemenea că Politica lui Nicolae Ceaușescu, între anii '70-'80, a fost bazată pe ideea „suveranității și independenței”, și acuză că aceasta „a fost de fapt o mare porcărie”.

„El a îndatorat foarte mult România în acea perioadă. Aceasta a fost și unul dintre motivele creșterii economice. Acest lucru nu s-a datorat performanțelor economiei românești, ci acestor credite. Ele au generat creșterea PIB într-o perioadă scurtă, dar apoi s-au dovedit o povară extrem de grea pe spinarea poporului român. Nicolae Ceaușescu a început această politică de suveranitate pornind de la ideea că cineva are ceva cu România. Ideea de România independentă și suverană a fost de fapt o mare porcărie. A fost o sinucidere economică și socială. Nu poți funcționa ca o țară complet etanță. Nicolae Ceaușescu, urmărind această politică, a interzis orice import de tehnologie străină. Vă dați seama cum a fost această politică în condițiile în care el importase în anii 70 tehnologie occidentală, diverse instalații industriale, care aveau nevoie de piese de schimb. S-a ajuns în situația în care, interzicând importurile, Ceaușescu sabotat propria industrie. Românii nu au putut să înlocuiască acele piese de schimb. Acesta este și unul dintre motivele dezastrului economic de la sfârșitul anilor 80. Într-adevăr România era independentă și suverană în accepțiunea lui Nicolae Ceaușescu, dar era atât de independentă și suverană pe cât este astăzi Coreea de Nord”, a declarat Hodor pentru sursa citată.

Nu în ultimul rând, Mădălin Hodor a dezmințit și mitul conform căruia în comunism „școala era școală”, atrăgând atenția că Ceaușescu voia cetățeni educați după viziunile sale și nu după aspirația fiecărui om, menționând și alte neajunsuri ale acelei politici.

„Și aici este o chestiune dezbătut. Depinde și de unde pornim. În primii ani, comunismul a produs un nivel ridicat de alfabetizare, care însă a avut efect mai puțin asupra generaților mai învârstă. Pe cifre, învățământul superior a cunoscut o creștere față de perioada interbelică. La fel cum s-a întâmplat și în alte domenii, orice lucru început bine în perioada comunistă a sfârșit prost. De ce? A intervenit Nicolae Ceaușescu care a imprimat învățământului ideea că trebuie să fie util. Util în sensul că trebuie să producă oameni ai muncii și mai puțini cercetători, oameni din domeniul științelor sociale sau umane. Această componentă a fost redusă aproape la minim promovându-se studiile politehnice, care au produs pe bandă rulantă sute de mii de ingineri care nu mai puteau să fie absorbiți în fabricile care erau falimentare. Deci politica la nivel macro a fost dezastruoasă. Acum, referindu-ne la ceea ce spun acești oameni care spun că învățământul era mai serios, trebuie spus că învățământul se baza pe înmagazinarea de date și reproducerea lor absolut mecanic. Era un sistem de educație care bombarda școlarii cu zeci și sute de lucruri care erau complet inutile și nu aveau niciun sens. Într-adevăr, se dobândeau ceva mai multe cunoștințe decât poate astăzi, când lucrurile sunt un pic mai axate pe profilul respectivilor. În perioada comunistă învățământul era legat de politica partidului, adică trebuia să producă cetățeni despre care doar partidul și statul trebuiau să spună în ce direcție se duc. Astăzi învățământul este cu totul altfel. Se ține cont de dorințele și aspirațiile fiecărui elev”, a mai spus istoricul.