Cineva din Europa de Est a dat 136 de milioane $ pe un apartament de lux din Dubai care nici măcar n-a fost construit
Un penthouse cu cinci dormitoare, cu suprafața totală de 2.000 de metri pătrați, s-a vândut în Dubai cu 136 de milioane de dolari, stabilind un nou record pentru una dintre cele mai active piețe imobiliare de lux din lume. Însă proprietarul, care este din Europa de Est, nu se poate muta în locuința pe care a dat suma exorbitantă, pentru că aceasta nu este construită, lucrările urmând a fi finalizate în 2027.
Amplasat la ultimul nivel al unui turn cu 71 de etaje numit Como Residences, apartamentul care încă nu a fost construit este situat în exclusivistul Palm Jumeirah, un arhipelag de insule artificiale cunoscut pentru vilele sale de designer, hoteluri de lux și cluburi exclusiviste.
Arhipelagul, care a fost construit acum două decenii, se întinde pe o suprafață de 560 de hectare și are aproximativ 80.000 de locuitori. Cea mai nouă atracție a sa este Palm Tower, un hotel cu 52 de etaje.
Como Residences este în prezent în construcție, iar Provident Estate, agenția din Dubai care a intermediat vânzarea, spune că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2027. Deci, cumpărătorul penthouseului va trebui să mai aștepte încă cel puțin trei ani ca să se bucure de achiziție.
Recordul anterior pentru o vânzare imobiliară în Dubai a fost stabilit în urmă cu câteva luni, când un apartament de la ultimul etaj al Hotelului Marsa Al Arab s-a vândut cu 114 milioane de dolari, potrivit CNN .
Potrivit Provident Estate, penthouseul din Como Residences este al treilea cel mai scump din lume, după Penthouse D din One Hyde Park din Londra, de 237 de milioane de dolari, și Odeon Tower Penthouse din Monaco, de 440 de milioane de dolari.
Penthouseul din Como Residences are o piscină de 360 de grade și se află într-un punct „localizat strategic” din Dubai, cu vedere spre Burj Al Arab, Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, și Dubai Marina, a declarat un purtător de cuvânt al Provident Estate pentru CNN. Agenția nu va dezvălui identitatea cumpărătorului, dar spune că este „din Europa de Est”.
Potrivit dezvoltatorului, Nakheel, turnul Como Residences va avea peste 300 de metri înălțime, îndeplinind definiția unui zgârie-nori. Va avea doar 76 de apartamente, cu 2-7 dormitoare, o plajă privată, o piscină de 25 de metri și o piscină infinită pe acoperiș. Fiecare etaj este ocupat doar de una sau două apartamente, deservite de lifturi private. Prețul de pornire pentru apartamente a fost stabilit la aproximativ 5,7 milioane de dolari.
„Este o proprietate foarte exclusivistă, un trofeu”, spune Chris Boswell, un agent imobiliar de lux din Dubai, care nu a fost implicat în vânzare. El a mai spus că, din cauza disponibilității limitate a proprietăților de acest gen, nu este mirat că cineva este dispus să aștepte ani de zile pentru acest apartament.
Boswell, care a intermediat vânzări de 55 de milioane de dolari în regiune, spune că, acum, oameni cumpără case în Dubai ca să locuiască aici, spre deosebire de anii anteriori când cumpărările de locuințe în Dubai erau pur și simplu investiții.