Cine va beneficia de noua taxă pe gaze a Germaniei. Va rămâne în vigoare până în 2024
Germania vrea să se asigure că doar firmele care au nevoie de ajutor financiar, în contextul efectelor războiului din Ucraina, vor putea beneficia de noua taxă pe gaze, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Guvernului, transmite Reuters.
Germania va introduce o nouă taxă pe gaze de la 1 octombrie, Foto: Shutterctock
Ministerul Economiei caută să modifice taxa, a precizat oficialul german, informează Agerpres .
Potrivit sursei citate, gospodăriile din Germania vor trebui să plătească anual aproape 500 de milioane de euro mai mult pentru gaze, după impunerea unei noi taxe, menite să ajute companiile de utilităţi să acopere costul înlocuirii livrărilor ruseşti.
Trading Hub Europe, operatorul pieţei de gaze din Germania, a anunţat luna aceasta că a stabilit nivelul taxei la 2,419 eurocenţi/kWh.
Taxa va fi impusă de la 1 octombrie şi va rămâne în vigoare până în aprilie 2024, într-o încercare de a ajuta Uniper (cel mai mare importator al ţării de gaze ruseşti) şi alţi importatori, să facă faţă creşterii preţurilor.
Pentru o familie obişnuită de patru persoane, taxa va însemna un cost suplimentar anual de aproximativ 480 de euro.
,,Alternativa ar fi fost colapsul pieţei energiei din Germania şi a unei mari părţi din piaţa europeană a energiei", a afirmat ministrul Economiei, Robert Habeck, referindu-se la noua taxă.
Industria va fi afectată de noua taxă, Federaţia Oţelului din Germania estimând că va adăuga încă aproximativ 500 de milioane de euro pe an la factura de energie a sectorului, pe lângă costurile suplimentare de şapte miliarde de euro provocate deja de preţul mai ridicat al energiei.
Economiştii au avertizat că taxa va accelera inflaţia în cea mai mare economie europeană, care deja a ajuns la un nivel ridicat, de 8,5%.
Germania a încercat să evite situaţia în care consumatorii sunt cei care plătesc pentru creşterea costurilor cu energia. Însă, presiunile cu care se confruntă companiile de utilităţi au forţat Guvernul de la Berlin să îşi schimbe abordarea în încercarea de a reduce consumul şi de a se pregăti pentru sezonul de iarnă, în contextul în care există îngrijorări că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea opri complet livrările de gaze.
În urmă cu câteva zile, Germania anunţa că a luat decizia de a reactiva încă o centrală pe cărbune pentru a economisi gaze. Centrala va fi repusă în funcțiune săptămâna viitoare și va juca un rol important în economisirea rezervelor de gaze pentru iarnă.
Centrala Heyden din Petershagen, este programată să își reia operațiunile din 29 august până la finalul lunii aprilie 2023, conform declarațiilor operatorului Uniper.
Centrala pe bază de cărbune Heyden, din vestul Germaniei, are o capacitate de 875 de megawați și a început să funcționeze în anul 1987. Aceasta este una din cele mai puternice centrale electrice pe cărbune din Germania.
Este a doua centrală pe cărbune repusă în funcțiune de nemți, după ce la începutul lunii august centrala Mehrum a fost prima centrală care și-a reluat activitatea, în Hohenhameln.
Odată cu repornirea celor două centrale pe cărbune, urmează să fie repornite, pe parcursul săptămânilor următoare, noi centrale plasate în rezervă din cauza scăderii fluxului de gaze importate din Rusia.
Sursa: adevarul.ro