Cine sunt românii aflați pe lista Europol a celor mai periculoși infractori căutați. Unul dintre ei, căutat pentru o crimă din 1991
Trei români sunt pe lista Europol a celor mai periculoși infractori dați în urmărire internațională. Infracțiunile pentru care sunt căutați sunt pornografie infantilă, trafic de persoane, trafic de cocaină și crimă.
Adrian Munteanu a fost condamnat în lipsă la peste 11 ani de închisoare FOTO Europol
Primul dintre cei trei români căutați la nivel internațional și considerați foarte periculoși este Adrian Munteanu, în vârstă de 41 de ani, condamnat în România la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru exploatare sexuală a copiilor, pornografie infantilă și trafic de persoane.
Adrian Munteanu a condus un grup infracţional organizat, specializat în trafic transfrontalier de persoane. Între anii 2012-2017, mai multe tinere din zona Moldovei au fost racolate, prin metoda Loverboy sau prin promisiunea falsă a unui loc de muncă, după care au fost duse în străinătate şi obligate să se prostitueze, în folosul traficanţilor conduși de Adrian Munteanu În timpul investigației au fost identificate nu mai puțin de 17 victime ale traficanţilor. Trei dintre acestea erau minore, iar două dintre fete abia împliniseră 15 ani în momentul racolării. Numai că instanța a decis judecarea în libertate a lui Adrian Munteanu, iar acesta a fugit peste hotare de mai bine de un an, înainte de pronunțarea condamnării , fiind de negăsit până acum.
Al doilea român aflat pe lista Europol a celor mai periculoși infractori este Adrian Cotoș, condamnat în lipsă la 10 ani și șase luni pentru trafic de droguri de mari risc și fugit din România de peste un an.
Adrian Cotoș mai are condamnări la activ. În februarie 2015, Curtea de Apel Brașov l-a condamnat la opt ani de închisoare pentru fraudă informatic și amenințare de persoane. A fost însă eliberat după câțiva ani.
Viorel Nae, al treilea român de pe lista Europol, este căutat de mai mulți ani pentru o crimă comisă în august 1991 în Ungaria, în parohia din satul Paloznak. Viorel Nae și mai mulți complici l-au lovit de zeci de ori cu o bară metalică pe preotul Gyula Csontos până când acesta a murit Crima oribilă a șocat întreaga comunitate, iar atacatorii au fost de negăsit timp de peste trei decenii.
Numai că în 2023, polițiștii unguri au redeschis dosarul crimei după ce au apărut mai multe conexiuni între dosarul de atunci și un alt dosar recent, fiind comparate și amprentele. Și astfel anchetatorii au descoperit că unul dintre asasini este românul Viorel Nae, poreclit ”Jaga”, în vârstă de 55 de ani.
Sursa: adevarul.ro