Cine sunt politicienii care nu cred în COVID-19 şi ignoră regulile autorităţilor. „Cred în Dumnezeu, nu în coronavirus”; „Masca e o prostie”

Cine sunt politicienii care nu cred în COVID-19 şi ignoră regulile autorităţilor. „Cred în Dumnezeu, nu în coronavirus”; „Masca e o prostie”

Deşi numărul persoanelor infectate de COVID-19 a crescut alarmant în ultima săptămână iar apelurile medicilor sunt din ce în ce mai disperate, o parte dintre politicienii români arată că nu cred în existenţa bolii, promoveasă teorii ale conspiraţiei sau subminează regulile de prevenire a răspândire a pandemiei. În acest sens o parte invocă funcţia din Parlament, profesia de bază sau surse de informare dubioase, scrie Adevărul .

Pe 13 iulie liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu a susţinut în şedinţa CEx a partidului o teorie a conspiraţiei cum că coronavirusulnu există. Acesta s-a răstit la colegii săi din formaţiune afirmând că „coronavirusul nu există”.  La finalul luării de cuvânt, uitând să închidă microfonul, acesta s-a referit la ceilalţi social-democraţi ca drept „nişte proşti”.

„Cred în Dumnezeu, nu în coronavirus”

Câteva zile mai târziu acesta şi-a nunţat declaraţiile din CEx, explicând într-o intervenţie la Digi24 că afirmaţia sa a fost în semn de protest faţă de măsurile „absurde” care îl obligă să poarte mască.

„S-a titrat că eu nu cred în coronavirus. Evident, cred în Dumnezeu, de exemplu, dar nu cred în coronavirus. Haideţi să fim serioşi! Asta e o chestiune de determinare ştiinţifică, medicală, etc., nu de credinţă ca atare. Dacă cineva vrea să propovăduiască coronavirusul e treaba lui, nu sunt eu client. (...) Tot o dăm cu purtaţi mască, staţi în casă, iată că infectarea este în expansiune. Mergeţi mai departe cu aceste măsuri foarte simple. Eu nu port mască, am explicat, nu îndemn pe nimeni, pe toţi i-am îndemnat să respecte legea. Dar eu, în semn de protest pentru simplitatea şi absurditatea unor asemenea măsuri, nu port mască!”.

De altfel, Dumitru Buzatu a fost sancţioat de mai multe ori pentru că a refuzat să poarte mască de protecţie în cadrul şedinţelor Consiliului Judeţean Vaslui. Acesta a avut chiar şi o ieşire nervoasă la una dintre aceste şedinţe, după ce a fost atenţionat de un consilier din opoziţie că este singurul care nu poartă mască. 

„Vreţi să ne luăm la bătaie, ce vreţi să facem? Sunteţi într-un cadru instituţional, nu puteţi să mă obligaţi pe mine, nu puteţi! (...) Nu vreau să port mască şi autorităţile competente pot lua măsurile de rigoare, dar nu sunteţi dumneavoastră autoritatea competentă”, a replicat Dumitru Buzatu consilierului liberal.

Sursa video:  vrn.ro

PSD arată „realitatea ascunsă”

Un alt politician care nu are încredere în autorităţi este Lia Olguţa Vasilescu. Pe 30 iunie aceasta punea la îndoială bilanţul zilnic de îmbolnăviri prezentat de Grupul de Comunicare Strategică. 

„Doar 4 din 4600 de persoane testate sunt bolnave. Testare facuta cu aparatura performanta, dupa toate regulile si regulamentele nationale si internationale... Si atunci de unde cifrele prezentate zilnic de Grupul de Comunicare Strategica? De ce nu incep masurile de relansare economica? Au trecut deja 125 de zile de cand ne tot ameninta Orban ca iese cu masuri economice... 125 de zile!!! Cate firme au fost ingropate de indolenta si incompetenta acestui guvern?”, scria fostul ministru al Muncii pe Facebook.  Mesajul a fost preluat şi adaptat de pagina de Facebook a Partidului Social Democrat, care a susţinut că Guvernul „vrea să ascundă realitatea”. 

O retorică asemănătoare a avut şi preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, care luni seară o informaţie falsă cu scopul de a ataca Guvernul, pe tema pandemiei de coronavirus. Acesta a făcut referiri la o fotografie modificată care a circulat în mediul online, fiind distribuită de mai mulţi adepţi ai teoriilor conspiraţioniste.

„Manipularea de la început a dus şi la această lipsă de credibilitate a Guvernului în gestionarea acestei pandemii. Nu ei fac toate testele. Românii se duc şi se testează în sistemul privat cu alte preţuri decât toată Europa. La noi costă 70-80 de euro un test, iar în Germania costă 17-18 euro. Cam asta e diferenţa. Ei vin acum şi spun că sunt 20.000 de teste făcute astăzi, pentru că românii merg şi se testează singuri”, a spus Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3.

Conspiraţii internaţionale

Fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu a invocat marţi la audierile din Senat o ştire potrivit căreia premierul grec ar fi declarat că România umflă intenţionat numărul de bolnavi de Covid-19 ca să ia mai mulţi bani europeni. Secretarul de stat, Raed Arafat, a precizat că ştirea nu se confirmă. În realitate, nu există o astfel de declaraţie făcută de premierul Greciei.

Schimbul de replici între Teodor Meleşcanu şi Raed Arafat VIDEO Youtube / Digi24

Teodor Meleşcanu: „Azi, prim-ministrul Greciei, la televiziunea naţională de la Atena, a făcut o declaraţie potrivit căreia România şi Bulgaria umflă cifrele celor infectaţi cu Covid-19 pentru a obţine din bugetul UE o parte mai importantă. E o lovitură extrem de gravă la adresa credibilităţii şi a imaginii României. Vreau să întreb dacă într-adevăr aceste cifre pot să ne aducă prejudicii extrem de grave, fără să ne legănăm cu ideea că dacă avem mai mulţi morţi sau în spitale vom primi şi mai mulţi bani de la UE".

Raed Arafat: „De când a apărut ştirea ne-am interesat. Azi ne-a confirmat MAE că nu se confirmă această declaraţie a premierului grec. Faptul că se insinuează că cifrele nu sunt corecte e greşit pentru că cifrele sunt în baza testelor care se dau şi e foarte greu ca cineva să falsifice testele. Ştirea că am fost acuzaţi de ministrul grec nu se confirmă".

„Eu nu cred în mască”

Pe 7 iulie Deputaţii PSD A drian Solomon şi Irinel Stativă au fost amendaţi după un conflict cu poliţiştii chemaţi de personalul unui fast-food pentru că ce cei doi parlamentari au refuzat să poarte mască de protecţie.

Potrivit imaginilor şi înregistrării audio obţinute de Digi24, deputatul PSD Adrian Solomon intră în şaormerie fără mască şi începe să se certe cu casierul, după ce acesta îi spune „Puneţi-vă, vă rog, masca!”

Când apar poliţiştii, Solomon, care este din ce în ce mai nervos şi începe să se cearte şi cu poliţistul care îi cere politicos să poarte mască. 

Şi deputatul „Mitralieră” Cătălin Rădulescu a demonstrat ieri că are o problemă cu masca de protecţie duipă ce a primit o amendă pe motiv că a intrat într-o benzinărie fără mască de protecţie şi mai apoi l-a jignit pe poliţist.

Ulterior acesta a explicat într-o intervenţie televizată că motivul pentru care nu a avut mască e că unul dintre braţele măştii i se rupsese şi nu avea cum să o poarte.

„Pe unde intram, mai purtam mască. Numai că s-a întâmplat ca vineri masca mea, pe care încercam să îi explic acestui poliţist cu şapte clase sau două, sau câte o fi având... Nu ştiam că trebuie să ai facultate ca să fii poliţist la circulaţie... Relevant este că un poliţist mă învaţă pe mine, eu fiind medic chirurg, cum să port o mască”, a declarat Cătălin Rădulescu marţi, într-o intervenţie la postul B1 TV.

Social-democratul a mai explicat apoi într-o altă intervenţie la Digi24 că a fost întrebat de poliţist de ce nu respectă legea.

„Acea lege nu am votat-o eu, acea lege e neconstituţională. Eu când am intrat oriunde am purtat mască, chiar dacă nu cred în această lege.L-am rugat să mă amendeze, şi-a făcut treaba, a plecat. Lângă poliţistul ăla mai era unul care nu purta mască. Sunt amendat, care-i problema? Nu e sfârşitul lumii”, a afirmat Cătălin Rădulescu.

Mai departe, acesta a adăugat că nu crede în mască şi în existenţa asimptomaticilor.

„Nu există aşa ceva. Nu cred. Nu, nu cred. Nu am învăţat că există boli fără simptom. Vă spun ca medic că eu nu cred că omul ăla nu are simptom. Nu cred că există vreo boală în lumea asta care nu are simptom. Nu mă puteţi obliga să fac o facultate să învăţ o prostie. Orice boală are simptom. Dacă tuşeşti şi nu vrei să te duci să te consulţi e problema ta. Eu nu pot să accept vreodată ca un român care e sănătos să poarte mască. Masca e o prostie. Asta e părerea mea. Sunt alţi câteva sute de mii, milioane de oameni care spun ce spun eu. La final se va vedea cine are dreptate”, a conchis deputatul.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!